Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Singurătatea, unica noastră patrie

        Geo Vasile

Prin Īntoarcerea huliganului (Editura Polirom, 2011, 320 p., ediţia a doua), carte tradusă din engleză, limbă īn care a apărut şi īn SUA, Norman Manea (n. 1936, Burdujeni) dă vocaţie internaţională cazului său de scriitor romān de origine ebraică, supravieţuitor (ca şi Celan) al unui lagăr din Transnistria (1941-1945) şi apoi al dictaturilor succesive din Romānia. Fapt e că autorul reuşeşte să plece definitiv din ţară īn 1986 şi, din 1988, se stabileşte la New York. Publicase pānă atunci zece volume (cinci romane, trei volume de proză scurtă, două volume de eseuri), recoltă ce va fi abil valorificată prin multiple traduceri şi un lobby critic de invidiat, care au reuşit să impună īn topul apariţiilor editoriale americane cărţi precum On Clowns, The Dictator and the Artist, Compulsory Happiness, The Black Envelope. Cărţile sale au fost din nou prezente, īncepānd din 1997, şi īn Romānia.


Alternānd biografismul cu metaficţiunea īntr-un complicat, grav contrapunct, naratorul deschide cartea la care ne referim prin scene din viaţa „Paradisului” newyorkez, de fapt a integrării sale īn acel nou peisaj geografic şi multirasial. Focalizāndu-şi viaţa de acum, cea de după moartea spirituală din patrie, prozatorul nu-i uită pe ceilalţi, familia, prietenii, cunoştinţele din Romānia, această indefectibilă obsesie a scriitorilor exilaţi. Rezultatul e o suită memorabilă de dosare de existenţă, portrete, medalioane şi referinţe, dar şi o radiografie a sistemului (regimului) comunist īn cheie orwelliană, preluată aplicat, īn spirit critic şi autocritic, spirit ce face sens cu  alerta continuă a scriiturii. Partea epică a cărţii, cea mai valoroasă (de vreme ce creează tipologii şi personaje care au fost sau sunt aievea), nu-l eclipsează pe scriitorul de atitudine, pe polemist, autorul evreu fiind omniprezent, cu obsesiile, sensibilitatea vulnerabilă şi idiosincraziile fireşti pentru copilul care a avut de suferit atāt de pe urma deportării pe criterii rasiale, ordonate de regimul antonescian, a unor episoade naţional-extremiste, cāt şi de pe urma carantinei comuniste, importatoare de bolşevism, luptă de clasă şi dogmatism ideologic.


 Consolidarea renumelui american al lui Norman Manea s-a datorat, īn primul rānd, intransigenţei civice faţă de o seamă de tabuuri romāneşti, cel mai sensibil fiind perioada legionară a lui Mircea Eliade, despre care autorul Plicului negru va publica īn 1991, īn The New Republic, un text cu largi rezonanţe, inclusiv īn Romānia postdecembristă.


 Identificāndu-se capilar cu cărţile şi conştiinţa civică a dramaturgului şi diaristului Mihail Sebastian, „un alt prieten al lui Mircea Eliade”, naratorul induce lectorului propria identitate, unică prin rana nicicānd cicatrizată, prin acel pas de deux al chinului lucid şi al iubirii personale, al panicii fără răgaz şi al inteligenţei hiperanalitice, autoscopice, toate acestea concurānd īn a califica tipologia huliganului (dezrădăcinatului), īn siajul căruia, după lungi ezitări, se īntoarce īn Romānia. Se īntoarce marginalul, nealiniatul, exclusul, August Prostul, disidentul (a se observa acest climax al frustrării lucide, dar şi al persecuţiei), statut spiritual şi condiţie existenţială deja anistorică, īn numele cărora Norman Manea şi-a dobāndit succesul american, dar şi, cel puţin īn cartea de faţă, renumele de tragic şi rafinat exeget al exilului asumat ca desţărare şi, totodată, obsesie a patriei şi limbii romāne.


Īntoarcerea huliganului īn Romānia devine pentru romānul Norman Manea aproape un sindrom, dar şi un ingredient al strategiei amānării ca tehnică narativă. Autorul nu pregetă să coboare pe firul epic pānă la copilăria marcată de coşmarul deportării şi apoi să urce episodic la adolescenţa suceveană, la studenţia bucureşteană, la scurta carieră ploieşteană de inginer constructor. Un rol de prim rang atribuie autorul părinţilor săi, figurii mamei, Janeta Braunstein, fiica librarului din Burdujeni, fiind cu adevărat epică, demnă de proza unui Malamud sau Appelfeld. Ca şi figura tatălui, de altfel, contabilul fabricii de zahăr din Iţcani, plecat la vārsta de 80 de ani īn Israel, spre a sfārşi īn pustiul Alzheimer (īngrijit cu osārdie de un tānăr voluntar german), ca să nu mai vorbim de schimbătoarea soartă a Mariei, fata-n casă a familiei Manea, un fel de baladescă Ană a lui Manole, pentru stăpānii ei evrei surghiuniţi īn Transnistria, căsătorită după război cu... secretarul de partid al Sucevei ş.a.m.d. Sunt pomeniţi şi bunicii autorului (morţi īn 1941, īn sinistrul lagăr transnistrean), vărul Ariel, sionistul pamfletar şi apoi emigrant, cititor īn 1993 al romanului De două mii de ani, precum şi fraţii, alte rude, notabilităţi, rabini ş.a.m.d., risipiţi care īncotro de ciclonul istoriei. Protagonistă rămāne, totuşi, mama, mutter-courage şi mater dolorosa, volitivă şi posesivă īn tinereţe, lucidă (deşi oarbă) la bătrāneţe. Mama, acest laitmotiv de căinţă şi remuşcări pentru fiul ce se va strădui să-şi ispăşească vina de a fi părăsit-o, rescriindu-i viaţa de exuberanţă şi resemnare alături de soţul ei, Marcu, descriindu-i variile portrete, vārste şi locaţii ce-l urmăresc īn visul diurn şi nocturn, īn ţară, dar şi pe străzile New York-ului, atotīnsoţitoare ca o piază bună, ca un limbaj al tribului, profetică.


 Expert īn psihologia personajelor est-europene, dar şi īn cea a variantei lor levantine, Norman Manea nu ezită să-şi repovestească aventurile picareşti īn ceea ce el numeşte „jumătatea de secol huliganic”, dar şi īn intimitatea tribului, a ghetoului (a cărui identitate colectivă, oricare ar fi fost, i se pare coercitivă, nivelatoare).


După nouă ani de exil īn „Paradis”, autorul, precum odinioară Saul Bellow, se cazează la Intercontinental, adoptānd tehnica proustiană a aducerii aminte, mereu şocate de ravagiile timpului nemilos. Face cāteva plimbări prin Bucureşti, merge la concertele de la Ateneu ale prietenului american cu care călătorise, participă la o sindrofie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Romānia, la care se salută cu Iosif Sava şi cu biologul Cajal, ricanānd totuşi pe seama noului rabin şi a soţiei acestuia, figuri mult deosebite şi rutiniere faţă de măştile de pe timpul lui Moses Rosen. O vizitează pe Donna Alba, bătrāna soţie a criticului şi prozatorului ilegalist Paul Georgescu, zis şi Elefantul Zburător. Paginile dedicate acestuia şi portretul īn cheie sarcastică, precum şi evocarea poetului Florin Mugur (răposat īn 1991), tandru-amăruie, sunt memorabile, ca şi tratamentul acid ironic aplicat colegului de studenţie Ştefan Andrei, Regelui Mihai şi chiar convertitului la creştinism Nicu Steinhardt. La Cluj se va īntālni cu rectorul Universităţii, profesorul Marga, cu Liviu Petrescu, cu Marta Petreu şi Ioan Vartic. La Suceava se īnchină la mormāntul mamei.


Conştient că a devenit deja un hypocrino, un hibrid pătruns pānă-n zonele vitale de frisonul limbii patriei de adopţie, limba engleză, precum şi de felul de a fi al comunităţii americane, Norman Manea se recunoaşte īn vorbele diplomatului italian Piergiuseppe Bezzetti: „Singurătatea, singura noastră patrie...”. Autorul, de-a lungul multiplelor denivelări spaţio-temporale ale cărţii, īşi simte inadecvarea īn orice rol ar juca īn comedia Imposibilei Īntoarceri. Insomniacul, senzitivul călător īntoarce spatele melodramei şi patetismului; realizează că e un „biet nomad”, un străin şi se va comporta ca atare, de vreme ce nimic nu se mai leagă, toate cuvintele suferă de ambiguitate, obiectele, chipurile şi locuinţele au īmbătrānit. De sub aripa īndoliată a timpului nu scapă nimeni, poate numai străinul care rămāne printre străini, eventual īn Paradis.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul