Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Îngerul a strigat a doua oară

        Traian T. Coşovei

Motto: „E întreg, om liber şi cu sufletul despicat pentru toate încercările atunci când ajunge lângă o moară de vânt – numai vreo cinci mai sunt în toată Dobrogea – şi din răspântiile tulburi ale lumii de mărăcini şi de presimţiri răscolitoare se ridică în două aripi potopul dropiilor de nisip. Ceasuri în şir sună prin cotoarele grâului pulberi asfinţite, herghelii din care n-au mai rămas decât izvoarele fugii, gânduri care n-au ajuns să fie faptă şi nu vor muri pentru că n-au avut viaţă. Atunci e salcâm, sau cumpănă de fântână care bea sufletul câmpiei...”
Fănuş Neagu


AMINTIRI DESPRE IMEDIATUL TRECUT
lui Fănuş Neagu, in memoriam


Muzica de vară a devenit, în chioşcul inimii mele,
o pârtie de schi unde nu te iartă nimeni pentru nimic.
Ce ruşine să avem ochi, priviri, caractere, insulte şi
ce umilinţă să avem lacrimi pentru alţii! Pentru lupi, bunăoară.
Despre poeţii, neştiutorii, arşii de vii pe ruguri de uitare,
                                                                               niciun cuvânt.


În sfârşit, sunt eu, un contabil care numără oile la stână
de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga adevărului.
Sunt un nemernic, dau spargeri la fabrici de gheaţă şi
vă spun adevărul ciobanului care a mâncat cu dinţii lui stâna,
măgarul şi haita de lupi.


A sosit vremea.
Şi vremea e însoţită
de cei patru cavaleri ai apocalipsei – mai puţin unul:
adevărul minciunii de sine. Adevăratul strigăt al îngerului.



DREPTURILE OMULUI


A respira, a trăi, a visa, a fâlfâi zadarnic pe fruntea marilor idealuri:
                                                                               iată drepturile omului.
Aşa e lumea străină pe care o înlocuim
                          cu un bâlbâit de aripe stinse numit în batjocură zbor...
O legiune străină unde se uită pentru ce lupţi, pentru ce mori, ce aştepţi...


Doar stânga morţii e de partea dreptăţii,
                    iar sfârşitul acestui război ni-l vor povesti
                                                 vinovatele umbre dezosate de cuvinte.


Tu ce-ai făcut pentru mine? M-ai uitat fără să mă numeşti adevăr?


Stau împreună cu orbul, cu surdul şi cu mutul
pe o plajă siciliană îmblănită de tăcere.
Am compasiunea babelor din tramvai
care-mi dau un bilet pentru următoarea călătorie. Spre ce?
Suntem experţi în arta frigului, trădărilor,
ai greţei de a plăti datoriile zilei de mâine
care se apropie cu labe moi de pisică...
până când ziua aceea se va transforma în uitare.


Drepturile omului: a fi, a trăi, a muri şi a se răzgândi la timp
într-un jacuzzi în care n-au încăput toate curvele trădărilor de ţară.



OBOSIŢI DE DISPREŢ


Nu murim fiindcă n-am ştiut să trăim.
Obosiţi de dispreţ, privim oceanul
                                 şi verdele lui e frica.


După moartea noastră o să fim mai singuri?


Rar şi foarte greu,
învăţai pauzele dintre noi şi vanitatea diavolului.
Erai un fel de gospodar al iluziilor, un călău al pădurii...
cum stăteai în marsupiul tău
de umbre şi nedescifrate istorii...


După moartea noastră o să fim mai singuri?


Încercând să răscumpărăm trecutul,
osteniţi de mari absenţe,
aşteptăm sfârşitul liniştii
şi organizăm o cantină pentru săraci.


Nu murim fiindcă n-am ştiut să trăim.
La fereastra ta
au aţipit ultimii îngeri
care au strigat împotriva acestui veac.



PĂRERILE DE RĂU


Aproape am uitat ce este mai important:
viaţa sau părerile de rău de după.


Sau fetiţa cu ghiozdan care traversează imprudent
pe lumina roşie a semaforului...


Pe drumul dintre bine şi rău
nu există nici un semn de circulaţie.



POEMUL ACVARIU


Trăiesc întunericul unui acvariu
                                           cu pereţi de neon:
mă ating de ei şi mă luminez de vechi amintiri din copilărie.
Acolo mă simt, în sfârşit, singur de mine
şi cu lumina care mă iradiază – şi totuşi respir
                                alături de ei până când fiinţa umană
se va plictisi de a înfrunta valurile şi celelalte amănunte ale oceanelor.


Din acvariu văd o familie fericită.
Un copil respiră
şi e liber să-şi aleagă drumul în viaţă.


Vreau şi eu să respir, dar copilul are mai multă nevoie de aer.
Până la urmă, unul din noi doi va trebui să aleagă.



SCRISOARE DIN LA MANCHA


A venit vremea când funia a ajuns la par –
şi funia asta ne cresta spinările încovoiate
de atâtea minciuni patriotice:
până şi înţelepţii uitaseră
cum se spune în limba română cuvântul „greblă”... ehe... acolo...
                                                                                         o stare de spirit
vecină cu nebunia inspirată dintre a fi şi a nu fi –
o stare de spirit ca şi rotocoalele de fum înălţate la cer
şi cercurile – aproape – olimpice ale paharelor
                                                                     rostogolite pe mese.


Era o stare de spirit. Era o bătaie de joc
                                                      numită sport naţional
unde nimeni nu înţelegea cine pierde sau de ce câştigă:
era o emulaţie a vatmanilor care schimbă de capul lor macazul
după culoarea norilor şi a morilor de vânt
ridicate chiar pe marginea prăpastiei.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul