Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Goana după tinereţea pierdută

        Nicolae Iliescu

Nea Fane a plecat. Preotul, în predica sa, a spus că nu îngropăm un sfânt, ci un om. Adevărat, un om, dar un om care a sfinţit Limba Română ca nimeni altul şi cum nu mulţi au făcut-o. Doar câţiva, Neculce, Creangă, Sadoveanu, Arghezi, Mateiu Caragiale, Eugen Barbu, Voronca...
Limba Română va purta, de-acum înainte, pecetea de taină şi de dafin a lui Fănuş Neagu. Care a îmbrobodit limbajul de zi cu zi cu expresii nepereche. Mereu primăverile vor fi blonde, brânduşele vor ciripi senin, luna va avea bot de miel, iar bunica Tasica va şedea pe carpetă, va ronţăi smochine tescuite şi va număra urşi.
Aşa după cum în latină sau în germană verbul vine întotdeauna la coadă – cei mai mari latinişti sunt, de fapt, nemţii, urmaşii dărâmătorilor Imperiului Roman, ce paradox de luat în seamă! –, frazele lui Fănuş Neagu, la sfârşitul lor de dinainte de punct, fac fluturi. Ca nisipurile mişcătoare din zona Călmăţuiului, pe care mi le amintea senin şi zâmbăreţ nea Fane, căci şi ai mei de acolo provin. De unde provine că paradisul Ibrailei, raia de poveşti şi vorbe aspre, repezi şi încâlcite, amestec de neamuri sporovăitoare, acoperă, ca o pelerină de fum, mai multă lume, intens măsluită sub netezimi de ape şi de praf.
Omul se desface, se risipeşte şi se întoarce în lut. Sufletul se luptă şi se înalţă la cer. Ce-o fi şi cerul ăsta, un ascensor spre nemurire, o mare de aer albastră şi sură, pătată de nori sau o întunecime de sare, unde poţi face leneş pluta pe spate? După toate rămâne aşa, ca un abur de amintire care picură dulce la amiază, când îţi umezeşti ochii în tinereţea pierdută.
O goană după tinereţea pierdută şi uitată în polatra memoriei este toată întinderea aspră a metaforelor lui Fănuş Neagu. Un monolog fremătător, mustind de patimi, în răspăr cu Timpul sau Spaţiul înconjurător, în răspăr cu oamenii, în răspăr cu Limba Română. Vorbele alcătuitoare vin de departe, din urcioarele de lut, sparte şi agăţate în ulucii descântecelor. Până şi cronicile afurisite şi sportive puse direct pe şanurile zilei nu descriu secerişul competent al clipei, ci sunt scoarţe înflorate de Limbă Română.
În urma oricărui om rămâne ca un fel de zaţ de anecdote în alb şi negru şi un pumn de închipuiri deşirate sau netivite sau zdrenţuite. În urma unui scriitor rămân nişte pagini îngălbenite şi răşchirate, pe care cam nimeni nu se înghesuie să le pună cap la cap. Dacă ai neghiobia să-ţi placă să citeşti, descoperi acolo coşuri, saci şi butoaie pline cu poveşti nemuritoare, hrana spiriduşilor din o mie şi una de nopţi albe! Din proza, teatrul, publicistica lui nea Fane răbufnesc, la nesfârşit, fragede frumuseţi sălbatice.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul