Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O investiţie păguboasă

        Ana-Maria Nistor

La Piteşti se montează doar capodopere ale teatrului universal şi piese contemporane. Nu e loc de jumătăţi de măsură. De ce, nu ştiu, dar, aruncând un ochi în repertoriul de spectacole, am observat că aşa stau lucrurile: Moličre sâmbăta şi Dan Ioan Panţoiu duminica. Gozzi la matineu şi Mircea M. Ionescu seara. Combinate după nu ştiu ce algoritm, spectacolele Teatrului „Al. Davila” par a fi un colaj încropit pe genunchi la repezeală. Dar nu asta e frapant la alegerile repertoriale, ci lejeritatea cu care montarea unui text cvasinecunoscut e prezentat ca un mare eveniment în urbe şi inocenţa cu care publicul crede şi se conformează.


 Spectacolul Investiţia de Sebastian Ungureanu face săli pline şi pare a fi în topul preferinţelor piteştenilor consumatori de artă dramatică. Personal, mă depăşeşte această stare de fapt. Am vizionat cu răbdare şi bunăvoinţă reprezentaţia de la Sala Mare şi, la final, deşi nu mă caracterizează, nu am avut reacţie. Cum să înţeleg de ce un spectacol tern, ca mijloace actoriceşti, şi sărac de-a dreptul, din punct de vedere regizoral, este gustat de un public prea permisiv? Un text cu o poveste care ar fi putut fi ofertantă, scris stângaci şi profund neteatral, abordat într-o manieră excesiv naturalistă şi interpretat gros, cu exces de zel, de dragul unui efect care se vroia a fi comic, se numeşte, în accepţiunea mea, un eşec răsunător, şi nicidecum succes de public.


 Povestea e clară: românii care stau să le pice norocul din cer, oamenii simpli care încă îi mai aşteaptă pe americani şi şmecherii care profită de buna lor credinţă. Firul narativ e simplu şi uşor de înţeles. Când, însă, ai pretenţia de a transpune scenic un subiect la îndemână, e nevoie măcar de puţină ştiinţă şi, mai ales, de bun gust. O idee coerentă, cel puţin. Dar când singurul apanaj este cel al vulgarităţii ostentative, unde să mai încapă şi estetica, fie ea şi cea a urâtului? Investiţia ar fi avut, poate, ceva de spus ca mostră de teatru al absurdului; existau în text pârghiile necesare, iar oportunitatea era dată de situaţii şi de structura personajelor. Nici vorbă de aşa ceva. Realism psihologic de la un cap la altul, felie de viaţă, actori care se iau prea în serios.


 Vincenţiu (Vasile Pieca), visătorul cu ochii deschişi, copilul mare care aşteaptă cu răbdare steaua sa norocoasă, este sârguinţa întruchipată şi nu ratează niciodată privilegiul de a fi primul om care citeşte ziarul în oraş, pe banca din parcul gării. Venit de nicăieri, Victor (Dan Andrei), tânărul amabil şi întreprinzător, intră în vorbă cu el şi, hocus-pocus, se molipseşte de aceleaşi idealuri de mucava. De ce? Nu ne e clar. Cum? Nici atât. În spiritul aceleiaşi logici „de fier”, cei doi intră într-o combinaţie putredă şi se lasă furaţi de aşa-numitul investitor John Garlic (Petre Dumitrescu), secondat de amanta lascivă Patricia (Tudoriţa Popescu). La final, când toate corăbiile s-au scufundat demult, mai apare o rază de speranţă, o moştenire picată şi ea din cer, care oferă prilejul unui final apoteotic de o efervescenţă inexplicabilă. Şi ăsta e spectacolul. De-a lungul şi de-a latul, pe faţă şi pe dos. Atât şi nimic mai mult. Conflicte mărunte, personaje şchioape, răsturnări previzibile... qui prodest?


Actorii, fiecare după imaginaţia şi bunul-simţ artistic propriu, se mişcă aproape jenaţi şi stânjeniţi în nişte roluri pe care, în mod cert, nu şi le asumă până la capăt. Vreau să cred că supradoza de sex-appeal cu care îşi injectează personajul Tudoriţa Popescu e autoironia unei femei mature pusă în postura de a juca o puştoaică, şi nu prost-gust. Altfel, o apariţie stridentă şi exagerată. Prefer să îl consider conştiincios şi profund implicat în personajul său pe Vasile Pieca atunci când împinge la paroxism tot ce face pe scenă. Însă la fel de just ar fi şi să îl consider cabotin şi grosier.  Dan Andrei e corect, civil, are măsură şi rupe prin cuminţenia sa vria colegilor de scenă. La fel şi Petre Dumitrescu – pedant, reţinut, poate prea lord pentru compania în care se află. O trupă de actori neomogenă, în care fiecare face ce ştie de acasă, cu bune şi rele.


Regia e când mai mult decât sublimă, când lipseşte cu desăvârşire. În aceeaşi notă sinusoidală, există momente unde excesul de zel e la el acasă, amestecate cu sincope în care concepţia se rezumă la trucuri ieftine şi la o mişcare de dragul dinamismului forţat. Matei Varodi s-a pierdut, la fel ca şi actorii pe care îi conduce. Gândul său e haotic, incoerent; s-a lăsat sedus de amănunte, a pedalat cu obstinaţie pe câteva scene şi a pierdut din vedere rotunjimea spectacolului pe care îl propune. Vrea să spună totul dintr-o dată cu mijloace prea sărace. Nu am înţeles de ce a preferat să marşeze pe coarda vulgarităţii, nu am înţeles de ce a ales această piesă, nu am înţeles pur şi simplu. Şi asta, pentru că şi el pare să nu fi înţeles.


 Când ai un text lipsit de strălucire, pe care îl încarci cu zorzoane care nu fac altceva decât să îi arate şi mai mult minusurile, şi o echipă de actori lăsaţi în degringoladă într-un decor funcţional, e drept, rezultatul final e lesne de anticipat. Rămân, însă, cu gustul amar lăsat de entuziasmul cu care publicul aplaudă toate tuşele groase, cu râsul lor nechezat stârnit de gesturi grobiene şi cu vorbele care mi-au trecut pe la ureche la ieşirea din sală: „Mamă... ce-am mai râs. Bun, dom’le. Uite de-asta vin eu la teatru”.


Investiţia e spectacolul care îşi merită publicul. Din păcate, spectatorul, indiferent de năravul pe care l-a dobândit, merită să cunoască şi alte motive de a veni la teatru. Şi mă tem că la Piteşti asemenea ocazii sunt rare şi trec neobservate prin amalgamul de propuneri „originale” şi „cerute de public”.


INVESTIŢIA 
de Sebastian Ungureanu;
regia: Matei Varodi;
scenografia: Adriana Raicu;
cu: Vasile Pieca, Dan Andrei,
Tudoriţa Popescu, Petre Dumitrescu;
Teatrul Al. Davila Piteşti

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul