Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Autoficţiuni cu vampiri, scriitori şi canibali

        Horia Gārbea

Ştefana Cristina Czeller: Cerneală şi sānge,
Millenium Books, roman


După mai multe povestiri reuşite din genul SF, Ştefana Cristina Czeller debutează īn roman. Excelentă idee! Ziarista din Iaşi poate susţine o naraţiune pe īntindere mare, cu personaje numeroase şi complexe, de extracţii sociale diferite. Din acest punct de vedere, cartea e destinată succesului. Totul devine mai atractiv dacă avem īn vedere că romanul său e un thriller care dă īn horror, nelipsit de nuanţe politice, dar unul ancorat foarte bine īn realitatea noastră contemporană, cu valorificarea excelentă a meseriei īncă tinerei autoare şi cu semnificative devieri către utopie: un candidat surpriză, venit din străinătate, va cīştiga alegerile pentru funcţia de preşedinte al Romāniei, mai ales graţie farmecului său personal irezistibil şi va muta Capitala la Iaşi, unde, de altfel, se petrece acţiunea plină de suspans, de cerneală şi sīnge. Se simte īn abundenţa celor două lichide o pornire ludică a scriitoarei, o binevenită (auto)ironie, mai ales că personajul central e ziaristă, se numeşte tot Cristina. Nume de familie: Man! E bărbătoasă dama, deşi e īntrecută īn īnălţime de orice elev de gimnaziu, drept care ţine un drastic regim de slăbire. Dar ghiciţi cine-l va seduce pe viitorul prezident? Chiar dacă sīnt şi cīteva scene mai dulcege şi cīteva şarje īn direcţia horror, romanul e bine scris, bine de tot, aş zice: captivant, inteligent, credibil psihologic. Nu īn ultimul rīnd, abundenţa şi varietatea personajelor create cu mīnă sigură de autoare ţin atenţia cititorului la fel de trează ca suspansul acţiunii. Pur şi simplu, oricīt de tehnică ţi-ar fi lectura, te laşi prins de īntrebările cititorului naiv: dar ce mai e cu Mihai?, ce-o mai face micul Dănuţ, fiul lui Mihai? Deschid o paranteză şi remarc faptul că, īn fine, după lupte īntinse pe două decenii, īncepem să avem romane de tip policier, thriller (politic), horror, fantasy de alt nivel decīt cele cu care a izbīndit pe piaţă, fără concurenţă, Pavel Coruţ. Autori cu bune aptitudini literare, nu toţi foarte tineri, īngroaşă o listă de marcă de pe care īi citez pe Lucia Verona, Bogdan Teodorescu, Bogdan Hrib, Oliviu Crāsnic şi la care se adaugă, iată, Ştefana Cristina Czeller. Cine crede că e un fleac să scrii asemenea genuri şi le expediază cu prefixul „para” dă dovadă de suficienţă şi cred că argumente īn favoarea autorilor citaţi găsim īn volume precum recentul Benzile desenate şi canonul postmodern de Ion Manolescu. Revenind la Cerneală şi sānge, admir finalul deschis, dar nu vreau să dezvălui prea mult din acţiune. Ea merită descoperită pe cont propriu şi cu toată bucuria de cititor. Notez doar că Ştefana Cristina Czeller este o autoare stăpīnă pe arta ei şi care poate trece oricīnd de la SF, fantasy sau thriller la romanul realist psihologic, social sau istoric. Un debut solid şi plin de speranţe.


Dan Coman: Irezistibil,
Editura Cartea Romānească, proză


Cine mai ştie ce e proza? Să fie cartea lui Dan Coman prima autoficţiune fantastică din literatura romānă, cum afirmă pe copertă Teodor Dună? N-aş zice. Īn fond, Gemenii lui Cărtărescu nu abundă de acelaşi „grotesc, autobiografic şi fantastic” pe care le identifică foarte corect poetul „de-a viului” la Dan Coman? Autobiograficul trece īn fantastic sau īn imaginar la mulţi prozatori „desantişti”. De fapt, Dan Coman mixează abil memoriile lui Dan Coman cu ceea ce ar fi trăit-scris-spus Dan Coman dacă realitatea existenţei lui ar fi fost (puţin) alta şi el ar fi fost D Great Coman. Relaţia autorului cu personajul său, care nu e tocmai un alter ego, e incitantă pentru cititor. La fel, scriitura lui Dan Coman prin care ajung să ne intereseze īntīmplări altfel anodine dacă le cīntărim semnificaţia īn devenirea lumii sau chiar a personajului. Personajul, ca şi autorul, e un om care scrie, e obsedat de scris şi chiar de receptarea lui, de unde viziunea de coşmar din proza o īntālnire cu cititorii, un vis nebunesc al „poetului neīnţeles”. Obsesia „autorlīcului” nu e de natură să facă simpatic un personaj şi totuşi Great Coman devine, pentru că el debordează de umanitate şi de banalitate, el e scriitor prin ce (afirmă că) scrie, dar altfel e omul cu trup real „īmbrăcat īn ştofă”, cum zicea Nichita Stănescu despre Eminescu. Din acest punct de vedere, pot să afirm cu admiraţie că Irezistibil este una dintre cele mai vii şi puternice demitizări ale „autorului demiurg” din literatura noastră. Mai ales că Dan Coman nu vorbeşte de un autor generic, ci despre sine sau despre cel care ar fi putut el să fie sau... poate despre cu totul altceva. Rămīnīnd īnsă ceea ce trebuie să fie scriitorul: un seducător al cititorului său.


Viorel Surdoiu: Contextul desprinderii de haos,
Editura CJCPCT Gorj, poezie


Faptul că Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj are o editură e un lucru meritoriu. Dar şi mai admirabil e că publică nu doar cultură tradiţională, ci şi literatură recentă. Viorel Surdoiu debutează īn urma cīştigării unui concurs de volume īn manuscris la Festivalul „Zilele Arghezi” din 2010. Am fost īn juriu şi īmi menţin părerea că poemele sale sīnt dintre cele care pot suscita interesul cititorilor prin sensibilitatea exacerbată a autorului şi prin fineţea unor metafore. Mai cred, īnsă, că Viorel Surdoiu are a-şi asuma o meditaţie mai profundă asupra poeziei, dar şi a existenţei pe care aceasta o reflectă. Simpla descriere, fie şi elegantă, parfumată cu melancolie şi estetism voit retro, a unor „peisaje interioare” e insuficientă, se cuvine completată cu o concentrare şi esenţializare a comunicării. Nu e nimic rău aici: „O flacără roz/ pālpāind deasupra/ giulgiului de ceaţă/ şi ochiul meu căutānd/ dincolo/ o ruptură/ īn pīnza respiraţiei pămāntului”. Dar, dacă meditaţia de dincolo de descripţie pică īn locul comun, e păcat de fineţea imagistică. Un final precum „O cerere lipsită de ofert㠖/ credinţa īntr-o stea incert㔠din poemul Negocierea poate dezamăgi. Viorel Surdoiu ştie să creeze imagini şi se lasă amăgit uneori că numita abilitate creează singură poezie. Odată consumat şocul debutului, el se află īn momentul dificil īn care va face saltul decisiv peste diletantism, către poezia propriu-zisă, de anvergură. Īl aştept cu speranţă.


Liviu Ofileanu: Instincte canibalice,
Editura A.T.U., poezie


 Poetul din Hunedoara realizează un experiment de-a dreptul ciudat. El scrie o carte cu titlul romanului, un thriller neterminat, al celebrului canibal din Mexic, punīndu-se, oarecum, īn locul acestuia. Poetul şi romancierul José Luis Calva Zepeda (1969-2007) şi-a ucis şi halit vreo opt amante. Cīnd o gătea pe ultima, pe nume Alejandra Galeana Garabito, cu sos de lămīie, poliţia i-a īntrerupt plăcuta īndeletnicire. Mare admirator al lui Sir Anthony Hopkins, care l-a jucat pe emblematicul Lecter īn Tăcerea mieilor, Calva Zepeda a fost pus īntr-o celulă, cu regim vegetarian, ceea ce l-a făcut să se spīnzure cu cămaşa. Romanul epocal pus la cale de el a rămas neisprăvit. Īn schimb, cartea lui Liviu Ofileanu e dusă pīnă la capăt, de la copilăria micului José, care trebuie să fi fost o dulceaţă, fiind violat la 7 ani de un amic al fratelui său, pīnă la faza finală, cea a cămăşii, şi nu a curelei, cum zice autorul nostru, care a pus capăt carierei literare a lui Calva Zepeda. E clar că Liviu Ofileanu este un poet talentat şi, din acest punct de vedere, scrierea a peste 60 de texte din unghiul mental şi existenţial al criminalului mexican e un consum exagerat al abilităţilor sale pentru o cauză destul de subţire. Gīndurile lui de dragoste pentru Alejandra, cea incomplet masticată, şi justificarea metafizică a tranşării ei „īn porţii egale, de mărimea unui hotdog luat de şcolari” nu trezesc simpatie, dar nici o oripilare destul de adīncă. Acesta ar fi defectul cărţii lui Liviu Ofileanu: nu e atīt de terifiantă pe cīt e povestea brută a personajului pe care īl īntruchipează. De asemenea, nici nu izbuteşte să ne convingă, ar fi şi greu, că bietul canibal avea şi el īndreptăţirile sale cīnd „a pariat pe toate lucrurile pīnă la os”, carnea fiind īn tubul său digestiv. Sīnt īn volumul lui Liviu Ofileanu, indiferent de tema sa, momente de poezie bună, cum este, de pildă, textul teresa: decesul mamei personajului şi īnmormīntarea ei, relatate alb, cam ca īn Străinul lui Camus. Pīnă la urmă, volumul este un joc, are valoarea sa ludică şi trezeşte oarecare interes ca experiment bizar. Dar de la Liviu Ofileanu e de aşteptat mai mult decīt această probă de excentricitate. Deocamdată, fiind abia la a doua carte, trebuie să-i spunem: „bun venit īn literatură, mīnca-te-aş!”.


George Drăghescu: O furnică pe Golgota,
Editura Grinta, poezie


 Actorul din Tārgu-Jiu adună, īn numai cīteva pagini, aforisme şi terţine de un lirism blīnd. Reflexivitatea lui George Drăghescu īl face să creeze miniaturi inspirate: „Rup un măr/ muşcătura lui Adam/ nu s-a vindecat” sau „Īn geam o gutuie –/ toamna se plimbă/ iarna prin cameră”. Aforismele sīnt cam didactice, uscate: „Există noroc care străluceşte şi noroc care orbeşte”. Ar fi potrivit ca poetul să caute să-şi extindă textele dincolo de aceste frīnturi lirice. Mi se pare că deţine posibilităţi superioare unui simplu amatorism.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul