Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Scriitorul romān şi marea literatură

        Radu Aldulescu

Ce vrei? Suntem o cultură şi o literatură mică, a fost ultimul argument al unui tānăr critic, tobă de lecturi esenţiale şi la curent cu tot ce mişcă īn spaţiul literar autohton, căruia īncercam să-i atrag atenţia că exagerează cu laudele la adresa unui autor mediocru, īn fapt, chiar dacă nu pānă īntr-atāt de mediocru privit strict īn contextul general al actualităţii literare de la noi. Suntem, īntr-adevăr, o literatură mică şi nu ştiu dacă neapărat din pricina faptului că, din diverse motive, mai mult sau mai puţin conjuncturale sau, pur şi simplu, de gust, ne promovăm mediocrităţile ori dacă nu cumva, tocmai pentru că suntem o literatură mică, este de datoria noastră, a criticilor de meserie şi a autorilor, pentru a menţine la limita supravieţuirii literatura pe care o formăm, să promovăm mediocrităţile, punānd īntre paranteze spiritul critic, uitāndu-l, eventual, acolo pānă se atrofiază definitiv. Probabil că ambele situaţii sunt valabile, de vreme ce le vedem decurgānd una din alta, pentru a menţine īn stare de funcţionare maşinăria, sistemul cultural īn care fiecare roade ce poate. O pāine mai pufoasă sau mai aţoasă se găseşte pentru toată lumea, īn pofida faptului că, şi-n privinţa culturii, trăim nişte vremuri arătāndu-se a fi cele de pe urmă. Cultura a devenit un lux la care aspiră mai ales cel lipsit de posibilităţi şi, pentru că statul se află īn pragul falimentului, ea se face cu precădere pe banii cetăţeanului pomenit mai devreme, pe cāt de sărac pe atāt de avid de cultură. Peste nouă­zeci la sută din scriitorii acestor vremuri īşi scot cărţile pe banii proprii, tot aşa cum, īn marea lor majoritate, diversele forme de īnvăţămānt superior din Romānia aparţin unor inţiative private, care oferă instrucţie şi diplome contra cost, adică tot din banii cetăţeanului dornic să se instruiască. Cum s-a ajuns aici ar fi o altă discuţie. Mă rezum să spun că s-a dorit să se ajungă aici de cei care formează suprastructura sistemului, care se uită de sus şi-i moralizează pe ceilalţi, care trag targa pe uscat, īncercānd să facă lucruri sărite din norma culturii şi literaturii mici: aţi vrut democraţie, libertate, capitalism, uite că le aveţi pe toate...


Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am īnvăţat (dar mai mult mi s-au īndesat pe gāt īn aceşti ultimi douăzeci de ani de literatură īn regim de libertate) a fost acela că-i loc sub soare pentru toată lumea. Un soi de ecumenism lax, o conjuraţie a mediocrilor. E loc pentru toată lumea, dar mai ales pentru mediocri. Cum-necum, ei, mediocrii, fac legea – poate unde sunt ceva mai vitali şi cu un spirit de solidaritate mai dezvoltat. La o adică, ei stabilesc canonul, un canon autoimpus de un regulament de ordine interioară valabil doar īn interiorul graniţelor mediului nostru literar şi care, de-a lungul timpului, a reuşit să ne stabilească statutul de literatură şi cultură mică.


Asta fiind realitatea de pe teren constatată de subsemnatul (şi sunt gata să ascult argumentele cui crede că mă īnşel), ar fi interesant de văzut care este relaţia scriitorului romān, rezident, prizonier de bună voie, la o adică, al unei literaturi mici, cu marea literatură. Dintre multele experienţe personale edificatoare īn acest sens, īmi vine īn minte una:


Se īntāmpla īn urmă cu cinci-şase ani, cānd mi-a picat īn mānă, pentru prima dată, o carte a lui Philip Roth, Animal pe moarte, iar de atunci īncoace am citit şi recitit circa cincisprezece romane ale acestuia, descoperind pe cont propriu un scriitor uriaş al unei mari literaturi care nu duce lipsă de autori de asemenea calibru. Pe bună dreptate, Philip Roth este considerat azi cel mai mare scriitor american īn viaţă, potenţial candidat al Nobelului literar, superior, totodată, valoric multor laureaţi ai acestui premiu. Fără să fac caz, am aflat aceste lucruri, repet, pe cont propriu, citind şi recitind circa cinci mii de pagini din Philip Roth şi păstrānd undeva, īn fundal, regretul-frustrarea că va curge multă apă pe Dāmboviţa pānă să apară la noi ceva asemănător. Cum spuneam mai devreme, īnsă, noi, literatura romānă, avem canonul nostru, regulamentul nostru de ordine interioară, calapodul īn care un Philip Roth n-ar avea cum să īncapă decāt serios ajustat – ciopārţit, eventual.


S-a īntāmplat ca, la cāteva luni după ce am citit Animal pe moarte, să-mi pice īn mānă un comentariu-recenzie al cărţii, apărut īn Dilemateca, sub semnătura unui scriitor fruntaş, Răzvan Petrescu pe numele lui, socotit cel mai mare autor romān de proză scurtă, deşi personal nu-mi amintesc să fi văzut īn ultimii douăzeci de ani vreo carte de proză semnată de respectivul. Ceea ce nu-l complexează, altminteri, şi nu-i diminuează cunoştinţele īn domeniu, care i-au permis să-l ironizeze la sānge, să-l desfiinţeze cu citate şi argumente extrem de suculente pe Philip Roth. Nici o problemă, desigur: Philip Roth rămāne ceea ce este, Răzvan Petrescu rămāne tot cel mai tare prozator scurt cu rubrică īn cea mai tare revistă de cultură. Şi totuşi... Asta-i relaţia scriitorului romān cu marea literatură, de la care poate, la o adică, īnvăţa cum să rămāi cel mai bun autor al locului fără să scrii literatură cu zecile de ani şi, īntre timp, desfiinţānd scriitori de calibrul lui Philip Roth!


Mi-am amintit de īntāmplarea de mai sus văzāndu-l recent pe Răzvan Petrescu īntr-un interviu televizat īn care, pe lāngă alte gugumănii sinistre, a reluat părerile despre Philip Roth, semn că omul chiar e dedicat crezurilor sale literare. Conform lui Răzvan Petrescu, aşadar, Philip Roth introduce pornografie īn cărţile sale deoarece i-o cer editorii. Mulţi autori americani recurg, de altfel, la acest compromis, dat fiind felul cum editurile vin īn īntāmpinarea cererii pieţei. Ce bine, aşadar, că literatura noastră nu este ca a lor! Īn respectivul interviu, cel mai bun prozator scurt şi-a exprimat şi preferinţele literare. Lui īi place, de fapt, Florin Lăzărescu fiindcă are simţul umorului īn proza pe care o practică.


Mă abţin să continui să comentez, să mă erijez, eventual, īntr-un soi de avocat al diavolului Philip Roth aflat īntr-o virtuală confruntare cu autori precum Răzvan Petrescu şi Florin Lăzărescu...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul