Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

APTR face ordine

        Iorgu Drăghicescu

Cu adevărat, televiziunea e o planetă. O altă planetă. Funcţionează deseori după nişte reguli care ne scapă nouă, celorlalţi, şi se supune unor legi ascunse privitorului de rând, care o fac să reziste tuturor atacurilor, străine ori interne. Pe TV Planet timpul se mă­soară altfel, în sezoane, nu în ani, cuceririle se numesc puncte de rating, iar conducătorii – vedete, lideri de opinie, realizatori. Dispar specii, apar specii, se hibridizează şi se cosmetizează vechile obiceiuri, pentru că „noutatea” e valoarea de căpătâi, chiar atunci când e invocată tradiţia. Interesant e faptul că, orice ar face (şi îşi permite multe năzbâtii!), televiziunea ne invocă pe noi, oamenii, în slujba cărora, zice ea, se află. Asta se traduce prin tratamente în exces, aplicate zilnic, de poţiuni de dragoste cu sila. Şi să vezi întrecere! O competiţie care nu se mai gată, un dans fără sfârşit, unde nici caii nu se mai împuşcă, nu-i aşa? Iar o dată pe an, în cadrul unei manifestaţiuni numite Gala Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, se premiază rezistenţa. Rezistenţa în şi prin televiziune. Obiceiul e deja la a XXI-a ediţie şi, dacă n-ar fi fost filmat şi difuzat pe TVR, nu aminteam de el aici. Nu din ipocrizie, nici din snobism, ci din pură uitare, care e înscrisă în legile noastre, nu ale lor. Dar, văzând înregistrarea, m-am cutremurat de două ori: o dată deoarece am realizat că lângă mine, fără să ştiu, a crescut deja o legendară autoritate şi apoi pentru că decenţa mă impresionează întotdeauna. În lumea asta atât de gălăgioasă, în care însăşi televiziunea are cea mai ascuţită şi asurzitoare voce, tocmai valorile ei sunt celebrate cu o discreţie desăvârşită. Aproape nimeni nu ştie de acest eveniment, cu o vizibilitate de 0,8%, de altfel. Zici că Gala e în ilegalitate. Sau nu, o fi gândită tocmai în contra curentului zilnic de zgomot de pe toate posturile. În orice caz, a fost impresionant să constat că premierea improfesioniştilor n-are de-a face cu niciun chip cu spectacolul, cu show-ul, fie el de TV sau de alt fel. La o superficială privire semăna cu bătrânicioasele manifestări cultural-cetăţeneşti, în care juriul priveghează multe ore pe scenă, la o masă aşezată mai într-o parte, în faţa unui decor stupid şi înfipt în podea pe veşnicie. De acolo, câte un membru de vază cheamă pe podium viitorul purtător de diplomă, urmând aceeaşi mizanscenă: ridicare, deplasare la microfon, zicere laudativă, înmânare carton, aplauze scurte şi ferme, dare cuvânt, luare cuvânt, predare cuvânt, coborâre premiat simultan cu mişcare retur jurat. Asta de vreo 26 de ori, echivalent a 26 de trofee, pentru că televiziunea e o planetă mare, complexă şi cu multiple aspecte valorice. Iar lumea e bine să fie toată mulţumită sau, cel puţin, aşa se tinde pe la noi, spre înţelegere şi armo­nie. La ei, nu prea. În sală (cam goală), plictiseală, feţe lungi, obosite.


Anul acesta, noianul de premii a luat-o pe un drum care s-a bifurcat: pe de o parte, au urmat calea revelaţiei, numită Antena 1-3, pe de alta, cărarea bătătorită a evidenţei, respectiv TVR. Cu alte cuvinte (sau cu cifre), din 19 posturi înscrise, 138 de programe şi 200 de realizatori, Televiziunea Naţională a revendicat 15 diplome, iar Antenele 9.


Despre lumea din strada Emil Pangratti multe s-au scris aici; şi, cu voia Domnului, prin concursul realizatorilor, mă voi mai întoarce la cei de-acolo şi altădată, căci, unde este foarte puţină minte, se găseşte multă impostură, care e păcat să vieze aşa, fără publicitate. Validarea, însă, a mediocrităţii puţin aurite mă face să zâmbesc şi să îmi spun că veşnicia s-a născut pe postul public. Rupţi de timp şi de vremuri, ei trăiesc după tradiţii moştenite dinainte de 1989, vicioşi fără leac ai traiului uşor, cu o spoială de cultură şi pretenţii de întâi descălecaţi pe tărâmul axiologiei media.


Paranteză retorică, dacă tot veni vorba de valoare: de ce concurează Televiziunea Naţională alături de cele comerciale? Oare nu e de la sine înţeles că aici lucrează doar profesioniştii cei mai de soi, plătiţi din banii noştri, al căror scop este educarea publicului, o strategie pe termen lung, dincolo de orice competiţie periodică sau conjuncturală? Oare misiunea lor nu seamănă cu cea a unui dascăl care nu aşteaptă aplauze şi ale cărui roade se văd târziu şi numai în alţii? Mă întrebam şi eu...


Dacă mă gândesc la cel de-al doilea focar de profesionişti, angajaţi pe la Antene, ajung la două concluzii. Unu: dacă iei amendă ieri de la CNA, mâine vei fi premiat de APTR (vezi cazurile Mircea Badea, Mihai Gâdea, Victor Ciutacu, fiecare de mai multe ori), ceea ce demonstrează că până şi prostiile şi golăneala sunt cool, că se poate trăi fără CNA şi că, în definitiv, se poate orice. Dar s-o ştim şi noi! Doi: dacă îţi vezi de treabă cu seriozitate şi nu tragi chiulul, vei fi încununat cu lauri; normalitatea e ceva anormal azi, aşa că aplaudaţi, vă rog. Doi bis: Dan Negru şi Lucian Mândruţă nu mai sunt în trend.


Era să uit de cele două premii rămase în afara axei Dorobanţi-Bă­neasa. Dintre toate emisiunile de gen de anul trecut, APTR a decis ca Premiul pentru Reality-Show să meargă la Prima TV pentru (ce altceva?!) „Miss fata de la ţară”, de care m-am minunat şi eu vreo două săptămâni. Acum, am rămas mut, adică nu mai comentez nimic. Pot vorbi, însă, despre Premiul Jean Louis Calderon, care este un soi de trofeu pentru protest (chiar disidenţă, când e cazul) al unui jurnalist care nu abdică de la libertatea opiniei, cu orice risc. Diploma a fost împărţită de Oana Stancu şi Adrian Ursu, foşti angajaţi ai Realităţii TV, realizatorii „Orei de foc”. Vă amintiţi, cred, de scandalul SOV–Sebastian Ghiţă, în mijlocul căruia cei doi ziarişti au căzut, tot frăţeşte legaţi de soartă, victime întâmplătoare, prinse în menghina unui război mult mai mare decât ei şi mai departe. Dar ce duios e să premiezi o demitere! Şi ce original!... Numai nişte profesionişti adevăraţi pot face asta, nume precum Lucia Hossu Longin, prof. dr. Manuela Cernat, Dan Piţa, acad. Nicolae Breban, prof. dr. Sorin Ilieşiu. Profesionişti da, juraţi mai puţin. Un juriu, mă gândeam eu, ar face mai uşor diferenţa între formatori şi deformatori de opinie, între presari şi oameni de presă, între maidanezi şi jurnalişti. Sau, mai ştii, o fi exact pe dos, ca-n vorba aceea a lui Woddy Allen: „Nu aruncaţi resturile la gunoi. Din ele se pot face show-uri TV”. De premii se ocupă APTR.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul