Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ce-i aia o opinie?!

        Adrian Costache

Nu ştiu câtă lume cunoaşte că, în afara sesiunilor de bacalaureat ştiute, din iunie şi august, mai există încă o sesiune... specială. E vorba de bacalaureatul olimpicilor internaţionali şi al sportivilor. Nu ştiu cine şi când a inventat sistemul. Tipul acesta de bacalaureat nu e prevăzut în Legea Naţională a Educaţiei şi se stabileşte în fiecare an prin ordin de ministru. E un bacalaureat delicat, examinatorii, corectorii sunt aleşi cu grijă, purtându-se cu candidaţii precum nişte cunoscători cu obiectele rare, de tezaur, iar răspunderea celor care organizează acest bacalaureat e mare. Mulţi dintre cei care participă la un asemenea examen sunt tineri remarcabili, unii dintre ei neavând cu siguranţă nevoie de asemenea favoruri din partea statului român. Altele ar fi, probabil, favorurile pe care ei le-ar aştepta din partea acestui stat. Există, însă, între ei şi absolvenţi care aşteaptă acest bacalaureat special ca pe o mană cerească. Pentru unii se fac manevre serioase pentru a ajunge aici, motivele fiind lesne de înţeles. Cu anii în urmă, de pildă, un tânăr, olimpic internaţional la fizică, nu ajunsese să citească încă Luceafărul eminescian, preocupat cum era de performanţă. Comisia, în mare jenă, nu ştia ce să facă! Nu era vorba de hamletiana dilemă a trece sau a nu trece, ci dacă să i se dea sau nu nota maximă. Un context nefericit pentru tânăr a fost că tocmai atunci cineva din afară, un şef, a venit să asiste la examen. Ghinion, pentru că, până la urmă, cel din afară, fiinţă normală, n-a dat niciun semn că cel examinat trebuia să ia cu orice preţ o notă maximă. Astfel, olimpicul nostru a luat şase la proba de oral, la limba şi literatura română. A două zi, însă, scandal, tatăl lui, universitar, a venit la ministrul secretar de stat pentru a-i cere socoteală. Ideea era următoarea: cum e posibil ca un oarecare profesor sau un oarecare ins din minister să nu înţeleagă faptul că această ţară trebuie să se mândrească cu asemenea tineri... Iar pentru asta trebuie să se lase de-o parte micile formalisme birocratice. Se pare că, totuşi, cineva din minister i-ar fi spus părintelui în cauză cum că această ţară are nevoie şi de olimpici, dar şi de... Luceafărul eminescian şi că tot această ţară are vreo câteva mii, zeci de mii de elevi sau, poate, chiar sute de mii de elevi cu care să se mândrească.


Nu ştiu dacă cineva a schimbat nota acelui olimpic! Legal, nu se putea modifica nimic. Deşi într-un bacalaureat atât de formal cum a fost şi este în continuare acest bacalaureat special orice surpriză e posibilă. Altceva e de neînţeles de atunci încoace: consecvenţa cu care miniştrii din ultimul deceniu au refuzat să accepte să discute ideea unui bacalaureat legal diferenţiat, deşi profesori, asociaţii profesionale au cerut în ultimii zece ani cu insistenţă acest lucru. Un bacalaureat diferenţiat care să spună absolvenţilor că nu e nevoie de nicio comedie la examenul acesta, în condiţiile în care cei în cauză s-ar înscrie şi ar susţine acea formă de bacalaureat pentru care se simt cu adevărat pregătiţi.


Anul acesta, bacalaureatul pentru olimpici şi sportivi s-a desfăşurat la Râmnicu-Vâlcea şi a început conform Metodologiei cu proba de Competenţe de comunicare la Limba şi Literatura Română. Cum se ştie, şi probabil pentru unii asta continuă să fie parte dintr-un teatru absurd, introdusă cu doi ani în urmă la examenele noastre naţionale, această probă are ceva specific nu atât în modul de desfăşurare, cât în modul de notare. E o probă la care nimeni nu pică, de unde şi concluzia întăritoare că în această ţară limba română se vorbeşte cu acurateţe, claritate şi competenţă medie, avansată şi... experimentată. O explicaţie logică a acestui straniu mod de a constata competenţele de comunicare ale unor serii de elevi, între care unii au, totuşi, ceva probleme cu limba română, nu există. Pe scurt, toată lumea vorbeşte cel puţin mediu limba română – acestea fiind cazuri foarte rare –, dar mai ales avansat şi experimentat. Nimeni nu repetă această probă. Nu trebuie decât să te prezinţi, atât! Mai mult, chiar dacă nu te prezinţi la această probă, poţi continua fără probleme celelalte probe. Este adevărat că nu eşti declarat promovat dacă nu devii, până la urmă, competent în ale comunicării în limba română. E tot adevărat şi faptul că unii dintre noi ar putea fi tulburaţi de modul în care se obţin competenţele într-o limba modernă, precum engleza, franceza, germana, unde există, totuşi, riscul de a nu lua punctajul necesar de prima dată şi de a fi nevoit să repeţi proba. Nu însă în cazul limbii române, unde toată lumea vorbeşte cel puţin mediu limba strămoşilor, iar cei care se plâng în dreapta şi-n stânga că ceva scârţâie sunt nişte cârcotaşi, în alianţe obscure cu străinii sau extratereştrii care ne vor răul. Sigur, te mai poţi întreba şi dacă nu cumva această probă îşi găsea mai degrabă locul la terminarea ciclului de învăţământ obligatoriu! Dar să lăsăm viitorimii să rezolve această problemă!


Se-ntâmplă din când în când însă ca realitatea să ne dea, totuşi, peste nas. La examenul din acest an de la Râmnicu-Vâlcea, un candidat, uitându-se pe biletul de examen şi reuşind cu oarecare dificultate să parcurgă textul, a intrat într-o fază de nedumerire văzând una dintre cerinţe care-i solicita să-şi spună o opinie în legătură cu mesajul textului. Blocat, candidatul a transpirat, după care a întrebat cu o anume ingenuitate a celor croiţi pentru lumi în care concreteţea şi pragmatismul dau sens existenţei: „Ce-i aia opinie... adică e părerea mea?!”, a vrut el să ştie.


Nu ştiu ce vor crede alţii, dar mie întrebarea viitorului deţinător de competenţă orală privind vorbitul limbii române şi al diplomei de bacalaureat mi se pare perfect motivată. Cel puţin din două puncte de vedere: dacă acolo, în textul acela, scrie negru pe alb ceva, ce rost mai are să ai o opinie, o părere?! Pe de-o parte, fiindcă, pe de altă parte, e posibil ca tânărul în cestiune să fie cu adevărat scârbit de prea multele păreri ale lumii în care trăim, de prea multa relativitate din jur...


Cât priveşte faptul că el a fost considerat, până la urmă, ca având un nivel de competenţă maximă, adică experimentat, acest lucru mi se pare a fi perfect normal. Adică, potrivit cu Grila de descriptori a competenţei de comunicare orală în limba română, cel în cauză „exprimă şi susţine cu argumente un punct de vedere personal, demonstrând capacitate de persuasiune a interlocutorilor”  (...) „construieşte un discurs clar, coerent şi personalizat (...)” sau, mai ales: „îşi adaptează în  mod creativ discursul la interlocutori şi la scopul comunicării”.


P.S. Toţi candidaţii au beneficiat apoi, cum aflăm din surse credibile, de REZOLVARE PRIN DICTARE a subiectului la proba scrisă la limba şi literatura română. Cercul se închide aici. Teoretic, MECTS ar trebui să fi aflat acest lucru şi să aibă o reacţie... Suntem curioşi!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul