Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Expoziţia Ziarului Neconvenţional – un manifest al supravieţuirii

        Iolanda Malamen

O nouă expoziţie anuală a Ziarului Neconvenţional (Galeria Galateca), curatoriată şi configurată de cunoscutul artist plastic Paula Ribariu, a adăugat, īn acest mai 2011, o interesantă experienţă imaginativ-gestuală a grupului de personalităţi care compune, de fiecare dată, acest experiment cu desăvīrşire ieşit din rutină, aflat atīt īn zona conceptuală, cīt şi īn revărsarea ei non- şi vădit figurativă. Faptul că, de cīţiva ani, aici se mai petrece şi un sensibil rulaj de personalităţi, prin retragerea aproape simbolică a unora şi validarea deschisă şi ofertantă a altora, adaugă acestui proiect de cursă lungă, un plus de semnificaţii de anvergură.


Īn acest an, duhul şi nervurile īntruchipărilor imagistice au avut drept motivaţie „Manuscrisul”, geamăn al morfologiilor prin care orice artist se mīntuie de visare, „ochi” deschis spre lume, revărsare de sincerităţi creatoare care pīrjolesc şi reperează. Īntr-o nelimitare a fervorii, ca o jubilant㠄predic㔠a īnsoţirilor, expozanţii au mărturisit, īn afara imaginilor şi īn sintagme confesive, īnsăşi curgerea scrisului, cu o smerenie rostită integru şi lucid.


Să nu uităm că īn substanţa acestui proiect expozi­ţional ciclic se află admirabila strădanie a Paulei Ribariu de-a munci de aproape un deceniu la ceea ce părea un joc al iluziei şi al gratui­tăţii: o revistă minimalistă, scrisă fără ajutorul tiparului, ce apare lunar īn doar 10-20 de exemplare, revistă care, bineīnţeles, nu este distribuită pe piaţa de presă. Ea se află doar īn posesia unor artişti, critici şi istorici de artă, de regulă cei ale căror semnături se regăsesc īn cuprinsul ei. Deşi numără doar 2-4 pagini, care, din necesităţi de păstrare, sunt plastifiate, revista este surprinzătoare īn consistenţa ei spirituală, complexă īn căutarea realităţii identitare a artei romāneşti. Ea īnsăşi sea­mănă cu un jurnal-(manuscris) cu notaţii, iluzii, aserţiuni īntrebări şi răspunsuri. Un gest exemplar, pe care, din fericire, nu-l poate minimaliza nicio instanţă artistică din lume, dar care, din păcate, la noi este privit uneori chiorīş, alteori ca un viciu sau chiar cu suspiciune vulgară de mulţi grobieni ai artei.


Expoziţia din acest an mi s-a părut una dintre cele mai articulate dintre toate cele deschise de Ziarul Neconvenţional, mai ales īn ce priveşte solidarizarea artistică, motivaţia discursului, dar şi īn ce priveşte ordonarea limpede şi potenţialul vizual.


Ca īn fiecare an, expoziţia s-a bucurat, şi īn acest mai 2011, de elogiul de deschidere al lui Pavel Şuşară, cīt şi de prezenţa faptică a acestuia, cu o pagină de manuscris (regăsită şi īn cartea editată şi expusă), īntr-o intersectare emoţionantă, alături de scriitorii Constantin Abăluţă, cu poeme īn manuscris, şi Adriana Bittel, cu cīteva foi de manuscris, īmpreună cu creionul care le-a umplut pīnă la refuz şi cu guma care a mai şters, poate, cuvinte inutile, al căror conţinut a fost transferat īntr-o carte de proză editată şi expusă şi ea. Drumul misterios pīnă la tipăritură īi este, de altfel, familiar criticului Pavel Şuşară, el īnsuşi fiind şi un apreciat poet şi prozator.


Alma Redlinger, pictor care n-a lipsit de la nicio īntīlnire cu publicul la expoziţiile de pīnă acum de la Galateca, a propus privitorilor o natură statică (u/p), avīnd īn recuzita imagistică, ca pe un „personaj” īn prim-plan, un caiet īnchis enigmatic, pe a cărui copertă stă scris „sketch”. Găsim īn această lucrare aceeaşi pasională abundenţă de forme, culori, şi elemente de decor, atīt de recognoscibile īn opera sa.


Ervant Nicogosian, unul dintre patriarhii īn viaţă ai imaginarului, pictor al zidurilor măcinate de timp, a expus o pictură cu un conţinut frămīntat, dramatic, semănīnd cu zborul printr-un văzduh de coşmar. Pe fondul alb, un albastru rece care īntinde pe toată suprafaţa pīn­zei nelinişti şi dureri care par dezgropate dintr-un trecut chinuitor. Īn pofida cecităţii, artistul nu s-a dezlipit de şevalet şi memoria vizuală īl ajută să figureze noi şi noi lumi. Pictura pare o pagină (i)lizibilă de manuscris, o şerpuire ameţitoare, o scriitură deformată adesea de un tremor musical.


Cerebral, riguros ca un geometru, concentrat asupra propriului imaginar cu o voinţă exprimată de a construi pīnă şi „umbra unei idei”, cum ar spune poetul, īn īnsingurarea monahală a gīndurilor, pictorul Alexandru Chira şi-a potrivit mecanismele interioare cu frumuseţea exemplară a universului, dīndu-i operei sale taina şi valoarea cuvīntului. Exigent pīnă la iri­tarea celor din jur, artistul, neīndurător cu superficialitatea, īntrupează genul de artist care nu a „răsucit (niciodată) gītul elocinţei”, dimpotrivă, a lăsat-o liberă să construiască, respingīnd prăbuşirile.


Evoluţia Danielei Chirion de la pictura de şevalet (impresionantul portret de femeie ex­pus acum trei-patru ani) spre happening şi, mai nou, spre grafica cu accente expresioniste arată că tīnăra artistă s-a eliberat, deocamdată, īn chip manifest, de elanurile figurativului narativ, tatonīnd cu convingere zone noi, intuindu-le rodnicia.


Sanda Buţiu, prin cele două lucrări īn culori lichefiate, voit lirice, a săvīrşit īn fizionomia expoziţiei un gest de răsfăţ vizual.


Grafica Letiţiei Gaba este una a graţiei liniilor, a expresivităţii, o grafică plină de efec­te scripturale şi de elanuri semantice. Roşul grav pe care autoarea īl „strecoar㔠cu fermitate este un detaliu al carnalului, al vieţii.


Liviu Stoicoviciu şi-a construit un fel de laborator de creaţie īn care, de la primele schiţe pīnă la gestul final al īncheierii lucrărilor, asistăm la o īntreagă compunere a unui univers riguros deschis, ca emblemă conceptuală, opusă provizoratului buimăcitor. Formele, volumele degajă o īmpăcare arhitecturală cu aerul din jur.


Lucian Ţăran, atras de onirismul ironic, iconoclast, a combinat tridimensional umanul cu obiecte şi cu regnul acvatic, īn mod polemic. De la gestul scrierii de mīnă pe foile de hīrtie pīnă la suprarealismul īn care fiinţa umană se metamorfozează irevocabil īn alcătuiri stranii, totul devine un spectacol cu consecinţe neaşteptate. Culoarea materiei este de un roz amăgitor, inconsistent.


Şi pictorul Mircea Barzuca este o pre­zenţă constantă a acestor expoziţii, fiind, de fiecare dată, un observator virtuos şi pe deplin adaptat temei dominante. De data asta, artistul a ţesut o naraţiune marcantă, cu două solide lucrări, realizate īn tehnici mixte, īncărcate de-o simbolistică repetitivă, sub ele aflīndu-se o casetă-sipet cu īncrustaţii de sidef, din care, ca nişte colţi de fiară, crescuţi īn exces, ieşeau cīteva suluri de manuscrise. Neliniştea lumii şi enigmatica resemnare, două moduri de-a privi atīt realitatea, cīt şi visul.


Foarte interesant şi „ungherul” Mirelei Hagiu, o insolită şi atentă redare a puterii cuvīntului-ziditor, cu trimitere la tradiţie, la religie, pămīnt şi nemărginire. Desenele-„manuscris” erau admirabile.


Peretele cu cele 16 lucrări ale graficianului Nicolae Macovei iradia īn īntreaga galerie, ca din interiorul unui mare aquarium strălucirea unor forme şi culori fascinante. Procedeele artistului, suprapuneri de tehnici de calculator măiestrite cuceritor, păreau piesele plutitoare dintr-un īntreg descompus, sub vraja unei mişcări dirijate. Cele două complementare – verdele şi roşul – aveau o admirabilă subtilitate şi forţa informaţiei vizuale.


Adela Edu a īnchipuit, cu o exprimare parcimonioasă, dar sugestivă, ideea de ambiguitate morală şi spirituală, dublată formal prin voinţa de-a exista prin cuvīnt şi prin rostirea lui, chiar atunci cīnd suntem tragic amputaţi şi devenim fiinţe distopice. 


Pe Radu Comşa, şi el un frecvent al expoziţiilor Ziarului Neconvenţional, l-am descoperit īntr-un gest de frondă asumată, īn care părea că se desparte dramatic de cuvīntul scris şi de „carcerele” lui, explorīndu-i, cu o ţintire brutală pe o suprafaţă cu aspect lemnos, unduirea narcisistă.


Kadie Schmidt Hackenberg a expus o lucrare cu semnificaţii etice şi estetice: profilul fotografic al unei femei frumoase, „mutilat brutal” de conturul īn cărbune suprapus al unui chip de coşmar. Metaforă posibilă la sublimul apăsat de imperfecţiunea dezagreabilă a condiţiei umane de azi.
 
Lucrările lui Georg Janthur se īnscriu şi ele īn semnificarea şi consangvinitatea semantică a īntregului. 


Puternic expresioniste, cele două lucrări de grafică ale lui Alexandru Rădvan erau metafora care exprimă inconsistenţa spirituală şi morală, care duce la gestul suprem: autodevorarea.


Intenţionat, īnchei incursiunea de la Galateca cu Paula Ribariu, acest extraordinar artist care, an de an, īmpreună cu prieteni şi colegi adunaţi īn jurul Ziarului Neconvenţional, clamează o patetică recīştigare a supravieţuirii mīntuitoare prin artă. Lucrarea Paulei Ribariu, lucrare de o transsubstanţiere tainică a umanului, īntr-o perpetuă eliberare de tot ce este neevoluat ca spirit. Silueta umană īnclinată īntr-o parte, pecetluită cu alte forme umane şi crucificată īn temniţele propriului logos, īşi cere parcă eliberarea, pentru a-şi consuma starea de extaz. Sub ea, pe o masă simplă, ca o pecete, manuscrisul care a īnchis, dar va deschide prin răsfoirea lui „cu grij㔠semantica de sorginte misterioasă a vocaţiei tutelare. 


Trebuie să amintesc doar īn treacăt, ceea ce spaţiul nu-mi permite să detaliez, că fiecare artist a ataşat alături de lucrări aportul de manuscrise, dīnd publicului şansa unică a citirii lor.


Tema din acest mai 2011, a „Manuscrisului”, pe care Ziarul Neconvenţional a propus-o, a fost cīt se poate de deschisă, atīt interpretărilor, cīt şi investigării acestei tulburătoare jertfe, numite atīt de simplu: artă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul