Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Eminescu după Eminescu

        Adrian Popescu

Ca īn fiecare an, Eminescu a fost sărbătorit cu mai mult sau mai puţin fast, īn īntreaga ţară. Principalul eveniment, mediatizat cu predilectie, a fost, acum, tipărirea Caietelor, cele 12 volume, din manuscrisele eminesciene, apărute prin grija lui Eugen Simion,  volume lansate la Academie. Botoşaniul, unde am fost prezent, a acordat cel de al XVII-lea Premiu naţional de poezie pentru Opera Omnia lui Mircea Dinescu, preferat lui Ion Mircea, Nicolae Prelipceanu, Cristian Simionescu, Norei Iuga, nominalizată din această ediţie. Să sperăm că, pāna la īncheierea celei de a XX-a ediţii, cei numiţi vor primi, pe bună dreptate, rāvnitul premiu. Apoi competiţia va continua, ne asigură Gellu Dorian, care, īmpreună cu regretatul Laurenţiu Ulici, a avut fericita idee de a institui o distincţie prestigiosă pentru poeţii romāni. A fost oare acest an unul  deosebit īn ce priveşte cinstirea poetului prin excelenţă? Poate doar volumul lui Iulian Costache, recomandat de Nicolae Manolescu, o carte de studii temeinice asupra istoriei receptării lui Eminescu īn  Romānia, asupra ,,negocierii unei imagini“ să fi marcat un plus exegetic, o altă privire dezinhibată, extrem-actuală asupra lui Eminescu, īn rest mari surpize nu cred că am avut. Da, nu au mai fost şocaţi unii cititori ca īn anul trecut, cu versurile licenţioase ale poetului, publicate de unele ziare. Nici anchetele făcute pe stradă, de posturile de tv., sondajele nu au dat prea bine de 15 ianuarie, puţini romāni mai ştiu  pe de rost poezii din autorul Luceafărului. Mai mult, unii, tot prin cotidiene, comentează acum lipsa de ecou, chipurile, european a celui născut la Ipoteşti. Se plāng de nereuşita īn general a traducerilor, de slaba circulaţia a scrierilor eminesciene īn spaţiul culturii universale, nu aşa cum ar merita ele. Totuşi, se uită prea uşor, cred traducerile izbutite ale Rosei Del Conte, īn italiană, sau tălmacirea inspirată a adolescentului genialoid Corneliu M Popescu. E prea puţin? Un efort mai sistematic ar merita traducerea sa, din partea tinerei generaţii, dacă tot ne plāngem de lipsa de ecou major, dar momentul Eminescu nu interesează, se pare, prea mult azi. Mai mult, un tānăr autor, Răzvan Rădulescu, īn ,,Cotidianul“ din 19 ianuarie, 2008,  crede chiar că poezia lui Eminescu este doar una subsumabilă epocii, ,,datată şi neinteresant㒒, cu foarte rare străluciri de geniu creator. O eroare, sunt sigur, de percepţie estetică, venită din partea unui prea mare iubitor de contemporaneitate strictă, care-şi uită rădăcinile, sau le neagă, un om  care crede că lumea literară īncepe după 2000. Opinia echilibrată a universitarului ieşean Al. Călinescu, tot acolo, ne īndemna la preţuirea poetului, pe temeiul īnsuşirilor lui reale, nu la mitizarea sa, dar cine să asculte o judecată de bun-simţ, competentă, cānd scandalul, singurul, atrage o parte a cititorilor de ziare, satisfăcuţi  că, iată, se poate demola cu cruzime orice.  


Limba romānă īi datorează lui Eminescu modernitatea, dobāndirea nuan­ţelor sufleteşti infinitezimale, deschiderea spre arhetipal, proiecţia cosmică, idealitatea, muzicalitatea, alte o mie de īnsuşiri fără de care am fi fost numai nişte inşi primari, elementari, lipsiţi de gustul şi aura  liricii metafizice.  


Eminescu rămāne un model de vizionar romantic, romantic tārziu, e drept, dar e imposibil să-l raportezi doar unui curent, unui segment strict istoric, de istorie literară, unui capitol īnchis cu deferenţă şi indiferenţă, care să nu ne  mai spună nimic īn era internetului, a blogurilor, a tuturor relativismelor. Eminescu nu e un mit doar, e o putere a spiritului creator, un autor care a hrănit sufleteşte generaţii de poeţi romāni, de la Blaga sau Arghezi la Doinaş, cu altitudinea sa, a definit identitatea unui popor, al nostru, bun, rău, popor care are instinctul sănătos să-l cinstească, oficial măcar de două ori pe an, la aniversare şi la comerorare, să-l citească, poate naiv, printr-o grilă romantică sau neo sau didacticistă, uneori, dar şi prin una  adecvată, proaspătă, oricum, să nu-l nege sau să-l minimalizeze, pentru că astfel s-ar desfiinţa pe sine īnsuşi... Nu vreau recitaluri şcolăreşti, ci interpretări credibile,  nici doar romanţe după versurile sale, desigur, dar simt că avem ce preţui sau descoperi la Botoşani sau la Ipoteşti, la Cernăuţi sau la Blaj, la Viena sau la Berlin, ceva care ţine de fiinţa noastră. Nu trebuie anexaţi politic nici  poetul, nici opera lui, nici considerat Eminescu un autor mediu de serie romantică, un gazetar pătimaş doar, ci mult mai mult, o expresie miraculoasă a pămāntului şi a cerului īnstelat de aici. O cale a noastră spre universalitate, pe care nu o vedem īn amploarea sa, preocupaţi de a fi ,,la zi“. Ora astrală a creaţiei nu coincide mereu cu ora cotidiană, o depăşeşte, chiar dacă o străbate.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul