Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Rememorarea BOEMEI

        Ioan Groşan

Citesc cu plăcere cărţile de amintiri, memorii, evocări, scrise de oameni de teatru, regizori, actori, scenografi, din cel puţin două motive: ele reînvie o lume iremediabil pierdută, lumea boemei bucureştene (şi nu numai), cu figurile ei indimenticabile, cel puţin pentru cei care povestesc: Pâcă, Pucă, Velea, Rauţki, Caragiu, Cozorici, Ştefan Iordache, Mimi Petruţ, Dinică, Nichita, Mazilescu, Mircea Micu, Fănuş, Hagiu şi-atâţia alţii, vai, toţi, între timp, plecaţi pe scenele şi-n crâşmele cereşti, auguste, cum ar zice Gheorghe Pituţ. Şi dacă tot am vorbit şi vorbim despre „rezistenţa prin cultură”, de ce nu s-ar putea vorbi şi despre „rezistenţa prin boemă”? Fie şi pentru faptul că partidul unic nu se putea strecura, oricât şi-ar fi dorit, în paharele de votcă şi de vin ale celor pomeniţi mai sus.


Al doilea motiv pentru care îmi plac aceste cărţi este că, în marea lor majoritate, sunt bine scrise. Lucru deloc surprinzător pentru nişte oameni cărora li s-a dat pâinea cea de toate zilele a textelor fundamentale din dramaturgia lumii şi care, cel puţin din acest motiv, nu şi-ar permite să scrie prost şi să mai şi publice. E o chestiune, deopotrivă, de modestie şi de rigoare profesională.


Acestei rigori i se supune şi Eusebiu Ştefănescu, „Sebi” pentru cei apropiaţi, impecabilul recitator din Eminescu şi Nichita, cu volumul său Arhivarul clipei (Editura SemnE, 2009). E o culegere de secvenţe scurte, de crochiuri, de re­memorări ale unor gesturi şi replici... memorabile, scoase din ceaţa amintirii şi aduse, cu har şi umor, în lumina paginii tipărite. Am citit-o pe nerăsuflate, amuzându-mă copios, deşi am observat că-n anumite pasaje autorul are în colţul ochilor o lacrimă aproape imperceptibilă, cum se-ntâmplă în cazul splendidului portret pe care-l face copilului teribil al regiei româneşti de teatru, Aureliu Manea. Dau un singur exemplu pentru talentul de plastician epic al lui Eusebiu Ştefănescu, schiţă surprinzând profilul falsului admirator doar din câteva linii, asemenea desenelor lui Pucă: „O ţăcălie albă în jurul câtorva dinţi care se ţin neglijent agăţaţi de gingie, ochi umezi de emoţie amestecată cu admiraţie şi viclenie, dulceaţă în glas atât cât să mângâie superlativele”.


Un singur reproş îi fac volumului: că se termină prea repede, abia ce-i prinsesem gustul. Poate la o nouă ediţie, că-ntre timp, în originala noastră democraţie, s-au adunat atâtea...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul