Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Lumea lui ARLUS

        Ioan Holban

Patru cărţi de proză memorialistică a tipărit Paul Munteanu, īn numai doi ani, la Editura Samia; Est 44 (2009), La Santa Fastana (2010), Iadul cu īngeri pe talpă (2010) şi Apocalipsa cu faraoni la troică (2011) interesează, deopotrivă, cercetătorul istoriei noastre recente, criticul literar, sociologul şi istoricul mentalităţilor, pentru că proza lui Paul Munteanu reconstituie o epocă prin evenimentele sale majore – august 1944 īn cel de-al Doilea Război Mondial, deceniile cinci şi şase (seceta, foametea, izgonirea Regelui Mihai, bolşevizarea, colectivizarea etc.), invadarea Cehoslovaciei īn 1968; trecută prin sita amintirilor tatălui său, Gavril Munteanu, combatant pe frontul de Est, şi prin filtrul propriei memorii, epoca, īn fond, istoria reprezintă personajul-pivot al naraţiunii care creşte sub semnul unui motto din Marin Preda, foarte inspirat plasat īn deschiderea primului volum: „Ţăranul romān nu a īntors niciodată spatele la istorie... dar aceasta īntotdeauna, ca un tăvălug, l-a zdrobit”.


Est 44 este „balada unui ţăran ajuns soldat, pe care drumul armelor īl duce īn iadul de la Stalingrad” pentru a īncheia „războiul său” īn vara lui 1944, īn crīncena confruntare cu ruşii, ultima īnainte de 23 August, de la Stīnca Roznovanului, līngă Iaşi. Textul are cīteva paliere atent structurate de cele două personaje care povestesc, tatăl şi fiul; portrete ale duşmanilor – un general rus, ofiţeri NKVD, partizanii şi calmucii, soarta cruntă a ucrainenilor şi ruşilor, porecliţi „hiwi”, care au luptat īmpotriva sovieticilor, lagărele de muncă unde „se extermina lent, dar diabolic”, recruţii mereu mai numeroşi, trimişi pe front din lagăre, orfelinate şi īnchisori –, figuri ale alia­ţilor germani, a căror armată are „şcoală şi civilizaţie”, dar şi fanatism faţă de Hitler, venirea ruşilor, flămīnzi şi „fără nici un Dumnezeu”, cu execuţiile fără judecată ale celor care au luptat pe front, cu scene de-acum celebre („davai ceas, davai palton”), apoi, disputa dintre liberali şi legionari ori cuzişti īn satele şi oraşele din Moldova, o vizită a Mareşalului la Vaslui şi o alta, a Regelui, la Chişinău, politica făcīnd victime atunci, ca şi acum („Am avut īn ţară două guverne... Lucrul acesta l-au ştiut bine şi nemţii, şi ruşii. L-au spe culat din plin. Acum, aici, pe front, plătim greşelile lor cu viaţa noastră şi a soldaţilor noştri”) – acesta e tăvălugul istoriei; individul zdrobit de acesta e protagonistul celuilalt palier epic important al cărţii, cu īntīmplările sale tragicomice, prozatorul alternīnd scenele din tranşee cu legendele locurilor şi cu „fotografii”, uneori, de un naturalism sau, dimpotrivă, de un lirism acroşant (măcelul cailor, trompeta ţiganului Panagache căreia īi răspunde, din liniile inamice, „un cīntec despre stepa din Baikal”, momentul cīnd frontul „amuţeşte”): Paul Munteanu descrie īn Est 44 o istorie mereu agresivă, mortală şi povestea omului care a luptat īmpotriva ei, prins, fără scăpare, sub tăvălug: „Nemţii ne vor considera trădători sau chiar curve, iar celavecii lui Stalin, pentru că am luptat cu nemţii şi acum vrem să trecem de partea lor, ne vor spune că suntem neam de Iuda. Ne vor jefui pīnă la sīnge”.


La Santa Fastana continuă şi dezvoltă cīteva episoade şi figuri din primul volum al ciclului epic, Est 44 , al lui Paul Munteanu. Epoca, de la seceta din 1946 pīnă la moartea lui Stalin, īn 1953, este aceea a trecerii „de la medieval la comunismul brutal”, spune personajul-narator; e o lume ieşită din rosturile sale, un timp slut, cīnd jucăriile ţīncilor sīnt branduri de aviaţie, bombe neexplodate, resturi de tancuri, tunuri şi maşini de război, un peisaj dezolant şi periculos, cu bande de ruşi prin păduri şi cete de ţigani puşi pe jaf şi crime īmpotriva „burjuilor” şi cu foametea care isterizează pīnă şi ciorile („Dinspre pădure, s-au repezit asupra ogorului stoluri īntregi de ciori. Au īntunecat soarele. Se repezeau din zbor la sămīnţele care au rămas pe afară. Cīnd am īncercat să le alungăm, au devenit agresive. Se roteau asupra noastră şi ne atacau cu ghearele, cu ciocul şi mai ales cu aripile. Foametea a făcut din ciori păsări de pradă”), cu īmproprietărirea „lui Groza” (şi efectele sale: „Murim de foame şi pămīntul de la Groza l-am dat degeaba pe o baniţă de grăunţe”, zic oamenii), cu izgonirea Regelui şi instalarea bolşevicilor, a „celavecilor”, a Miliţiei, Sfatului Popular şi socialismului (care „nu a reuşit decīt un lagăr cu milioane de morţi, o hecatombă şi un simulacru de bună stare”), cu şcoli unde se fac lecţii „cu Ana Pauker” şi cu „Votaţi Soarele” īmpotriva „Ochiului lui Maniu”: e „lumea lui ARLUS”, cum spune personajul-narator. Dincolo, īnlăuntru, fiinţa trăieşte o istorie paralelă, īn izolarea satului Fāstāci şi īn umbra de secole a mănăstirii Fastana, ctitorită de Mihail Racoviţă: „poveşti despre trecut erau mai multe, dar imaginea războiului nu se terminase”, iată esenţa vieţii oamenilor acelui timp, povestită cu har de un prozator care excelează īn arta portretului, a descrierii (īn cheie sadoveniană, adesea), restituind farmecul arhaicităţii unei lumi, azi, pe cale de dispariţie: ea mai trăieşte īncă doar prin memoria unor oameni ca Paul Munteanu.


Iadul cu īngeri pe talpă e „obsedantul deceniu” şase, cīnd stafia războiului bīntuie, iată, şi adolescenţa personajului-narator; venit la Iaşi pentru a se īnscrie la un liceu, protagonistul vede iar pe „celaveci”, dansīnd cazacioc līngă gară; e o epocă īn care „politicii” sunt executaţi „mai rău ca pe front”, un timp măcinat de războiul din Coreea, cu Tito „trădător şi criminal”, cu defilări de 7 noiembrie şi lozinci supervizate de tovarăşi „responsabili cu linia de la Moscova”, e vremea colectivizării, a primelor şantiere stahanoviste (cărămidăria lui moş Feştilă, antologică), a cinematografelor – „o armă puternică īn mīna clasei muncitoare” – şi a posturilor „Vocea Americii” şi „Europa liberă”, a căror ascultare īnseamn㠄pe puţin 10-15 ani”; foamete şi propagandă sau, cum scrie cu o ironie demolatoare Paul Munteanu, „merită să stai flămīnd şi să cīnţi Internaţionala”, cu versurile sale mobilizatoare „ce au dus clasa muncitoare īn lagărele lui Stalin”. E vremea celor cu origine sănătoasă, a zvonurilor şi manipulării, dar şi a victimelor din „lagărul cu chip de īnger al socialismului”, cīnd, īn lipsa elitelor măcelărite īn īnchisori şi la Canal, „monş­trii īntunericului s-au cocoţat īn toate posturile, dīndu-se drept īngeri ai luminii”. Seceta pămīntului s-a terminat; ea continuă, īnsă, īn literatură, liceanul făcīnd cunoştinţă cu scriitorii epocii (Al. Jar, Petru Dumitriu din Drum fără pulbere, Sadoveanu din Mitrea Cocor, Dan Deşliu, Beniuc, Al. Sahia, Breslaşu, Jebeleanu, Maria Banuş, Veronica Porumbacu), silit să īnveţe după tratate grobiene de etică socialistă, precum cel al lui Macarenco. Şi īn acest al treilea roman, prozatorul păstrează alternanţa planurilor īn confruntare; epoca, īn desenul ei amintit, e trăită de un personaj care īşi proiectează fiinţa ca un submersibil, un alt Nautilus, rezistent „la toate presiunile de din afară”. Aici, retras īn „umbra adīncă a singurătăţii”, personajul trăieşte la serile de „catehizare” cu părintele Haralambie, īn vraja cuvāntului sfīnt, īn dragostea pentru Raisa din Tallin, „arătarea blond㔠din curtea consulatului sovietic din Iaşi, pe hotarul amintirilor care e „drumul cu nuci”,  īn locuri ale visării (pădurea şi lacul Ciric, mănăstirea şi seminarul de la Tīrgu-Neamţ) şi ale iubirilor din adolescenţă. Simbolul lumii şi individului e Cinema Tineretului de pe strada Lăpuşneanu din Iaşi: locul „nostalgic” al dragostei din tinereţe e, azi, o ruină care nu mai aşteaptă decīt buldozerul.


Apocalipsa cu faraoni la troică e (aproape un) pamflet la adresa dictaturii comuniste, atīt de asemănătoare cu cea nazistă, notează cu amărăciune Paul Munteanu, şi a manipulării grosolane din anul 1968 cu „absurdul său real”, cīnd istoria īşi trimite un simbol īn actualitatea imediată, dominată, iată, şi acum de „celaveci”: Jan Hus, ars pe rug cīndva, e asemenea tinerilor ucişi, la Praga, de noua inchiziţie, aceea a lui Brejnev.


Paul Munteanu vine īn lumea literaturii cu aceste remarcabile, pentru că sunt tulburătoare şi bine scrise, documente ale memoriei colective.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul