Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Monstrul Colombre către Dino Buzzati

        Valeria Sitaru

Dino,
M-ai fixat īn memoria omenirii şi ai dispărut. Ai să plăteşti pentru asta. Un monstru nu iartă, nu uită, nu se prăjeşte ca fileul de rechin. Cu garnitură de portocale. Am făcut deja o plāngere la Wild Aid şi voi da şi un interviu la Animal Planet, departamentul Ape.


Cine te-ai crezut? Cu aerul tău elegant, n-ai fost īn stare nici măcar să faci deosebirea īntre un monstru şi o fiinţă fantastică. Povestea ta despre mine, monstrul Colombre sau K, e o diversiune. După ce l-ai pus să navigheze o viaţă-ntreagă prin toate coclaurile mărilor, amărātul Stefano Roi a ajuns īn pragul demenţei. Toţi cititorii tăi şi-au imaginat că fugea de frica mea. A murit īntr-o bărcuţă lāngă o stāncă prăvălită-n mare. Un schelet alb cu o pietricică de-a curmezişul falangelor. Nici Hemingway n-a fost atāt de sadic, deşi el s-a sinucis. Ai scris o poveste de adormit copiii. M-ai discreditat. Ce, eram scoică să umblu cu Perla Mării-n gură aşteptānd să se hotărască el să vină să şi-o ia, un ratat plin de angoase? Eram vreun descendent din Esop ca să mă transpui īntr-o fabulă? Le-ai dat semenilor tăi gāndirea peste cap şi, iată, nu mai scăpăm de toţi neghiobii care ne vānează prin agenţiile de turism să le dăm Perla Mării. Ce e aia Perla Mării, Dino? Te faci că nu-ţi mai aduci aminte, ai? Ce-ai acum, ce te-a apucat să dispari? Crezi că mă sperii? Te fac eu să-ţi aduci aminte de absurda ta poveste. De Kafka.


Era o zi cu soare şi mare liniştită, ceea ce pentru un monstru e depresie curată. Mă simţeam ca la sanatoriu. Ba, mai mult, mă scufundasem toată noaptea degeaba după o superbă pisică de mare cu formă de torpilă. Aveam contracţii musculare, eram neoxigenat, māncasem numai alge. De la o aventură mai veche mi se blegise şi pterigopoda, eram vulnerabil. M-am lăsat la suprafaţa apei şi mi-am ridicat fanta pupilară īn speranţa de-a zări măcar vreo fată-rechin; eram mai singur ca fraţii Grimm. Singur. Ai ştiut tu vreodată ce-nseamnă pentru un monstru să fie singur? Meduza, Minotaurul, Grifonul, Po­lanski, Quasimodo, Dracula, Frankenstein, Godzilla, David Linch, Golemul, King Kong, Marilyn Monroe sunt fenomene care au ştiut să provoace admiraţia publicului, egale stelelor. Eu? Un monstru nedefinit. Ba că am bot de bizon, ba gura mi se deschide ca uşa de la lift, ba că am dinţi teribili... L-am zărit pe băieţelul acela la pupa corăbiei. Stefano Roi. Īl luase taică-su pe corabie să-l sperie cu răul de mare, ca să dea la Drept. L-ar fi deranjat să se ţină fii-su după el prin toate speluncile din porturi, n-ar mai fi fost catolic. Copilul se uita palid spre mine. Zāmbea īntr-un fel, ca maică-sa. Atunci m-am hotărāt să-l ajut. Sunt magic şi bun cānd am chef. Copilul părea să fie atras de aiurelile marine, de spartul valurilor, de modulaţiile vāntului īn mi sau fa sau ko. M-am prefăcut īntr-un punctişor negru, mă jucam. I-a plăcut. Taică-su l-a minţit, cu voia ta, că vreau să-l distrug. I-aţi băgat copilului īn cap angoasa, frica de moarte, absolutul, destinul, iluziile, i-aţi făcut psihicul pilaf. Toată viaţa a fugit de mine. I-aţi īncurcat minţile cu labirintul lumii voastre de neīnţeles. E drept că pot să fiu şi distrugător, dar pot să mă şi joc. Sunt un monstru liber. Adică, eram. Cu me­ga­lomania voastră, aţi reuşit să mă distrugeţi şi pe mine. Cum? Păi, de-acolo, din īnaltele sfere ale elitelor unde te-ai pitit, ia uită-te să vezi ce-am ajuns să fiu. Un monstru turistic. Demenţii şi-au făcut „Fan Club Co­lombre”. Le-a intrat īn cap că exist şi popoarele care locuiesc pe marginea mărilor şi-au construit palate īn care să primească turiştii īnnebuniţi după mine. Mă iubesc toţi. Şi-au tatuat gura mea pe corp, au botezat tot felul de arătări cu numele meu, fac scufundări, mă caută pe internet, sunt şi pe Facebook. Sunt convinşi că am gura plină de Perlele Mării, mi-ar smulge toată dantura dacă m-ar găsi. Unde să mă mai ascund, că mă caută cu radarul şi-n fundul oceanului?


Nu i-am dat nici o Perlă a Mării lui Stefano Roi. Īmi căzuse un dinte şi nu-mi venea să-l scuip. Umbrele nopţii se dezmăţau īn bătaia lunii, mă durea falca. Eram distrus de oboseală. Stefano Roi n-a īnţeles nimic, deşi de-acum era un om bătrān, zāmbea tot ca maică-sa. M-a enervat. De ce te-ai ţinut după mine, de ce...?... urla, spumega, avea chef să socializăm şi a ridicat harponul să mă lovească. Cānd am văzut cāt e de tāmpit, am deschis gura şi i-am zis că l-am urmărit ca să-i dau asta din partea regelui mării. O mică sferă fosforescentă, ca luna. Dintele meu. I s-a părut că e o perlă. Nu ştia nici măcar că īn mări şi oceane a fost abolită demult monarhia, numai englezii fac nunţi cu perle, trene şi submarine. De unde v-o fi intrat īn cap că poţi să-ţi găseşti liniştea sufletească şi dragostea māngāind perla? I-am spus: „adio, om nefericit”. Apa era neagră. De la un petrolier. Era să mă şi asfixiez.


Un monstru ar fi putut să fie garant al echilibrului universal. S-a ales praful de himere, Dino. Am ajuns brand.
K

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul