Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Bordel legal şi plutitor

        Iorgu Drăghicescu

Pe un fundal cu Mediterana albastră, albastră, iahturi albe, albe, plaje aurii, aurii şi soare orbitor, orbitor curgea genericul cu muzica lui Pepe, Pepe, iar litere grase desenau arabescuri lucitoare, indian style. „O telenovelă în plus”, mi-am spus nonşalant şi am ales să poposesc oleacă pe valurile kitsch-ului. Când colo, era chiar Vaporul iubirii! Hm, ar fi trebuit să ştiţi... despre minunata producţie pentru grila de vară a Antenei 1. Un fel de reality-show combinat cu Big Brother, în sensul că vedeţii, vedetele şi concurenţii sunt lăsaţi să spună ce le trece prin cap în situaţia X, iar noi auzim şi vedem înregistrarea. Ce distractiv! Şi instructiv, totodată. Aşa am aflat că Taormina este o ţară, că topless-ul e foarte sănătos, că Mediterana e mare, că sexul frumos e alcătuit din manechine şi fete normale, de birou, că e bine să simţi iubirea de a trăi ca să constaţi cu minunare şi bucurie, ca în cântecul lui Pepe, deocamdată ne-hit: „Ce lungă şi lată e lumea/ Şi plină de-atâtea femei”.


Când cei 14 concurenţi s-au strâns, cu visuri şi valize, mult prea mediatizatul amfitrion era la bord. Zâmbea şi îşi aştepta, precum încercatul căpitan Grant, copiii. Aceştia aveau să devină, în mintea mea, echipajul care va porni într-un periplu extraordinar, pentru a găsi şi a lua în stăpânire Iubirea. Fiecare părea pregătit pentru marea aventură, fiecare reprezenta o piesă de neînlocuit în angrenajul cuceritor. Ce bine erau aleşi! Adelina Pestriţu, o tânără doamnă divorţată, deja încercată de chinurile amorului, care au îndoit-o, dar n-au rupt-o; ea priveşte viitorul în faţă şi nu se teme de nimic, dovadă stă tatuajul proaspăt desenat pe mână (ca un matelot veritabil!) exact peste cel vechi, cel cu numele fostului soţ. Rose-Marie Florescu, toată în roz, cu haine roz, cu privirea roz, cu speranţa roz; ai nevoie de un optimist incurabil pe corabie pentru momentele de criză, nu? Un domn celebru în lumea sa, Fizz, care se vede că e gata de orice înfruntare, mai ales verbală; imbatabil în mitocănii; bun de atac. Alt domn, Robert, fratele fotbalistului Iulian Miu, avea o siguranţă de sine pe care ţi-o dă, pesemne, lucrul în echipă; o tăcere, de asemenea, mare, dublată de clipitul insistent; indicat pentru disimulare în cazul unei stratageme diplomatice a adversarului. Aici, aş propune-o şi pe Daniela Crudu, cel mai bun cal troian din televiziune; ea poate juca şi rolul Elenei, dar numai înainte de război, episodul în care e indecisă între soţ şi Paris. Ar mai fi un stripper, încă un tip care în viaţa de pe uscat închiriază ATV-uri, un maestru de ceremonii şi lista numelor ar putea continua, dar nu vreau să vă stric bucuria de a le descoperi chiar domniile voastre.


Mă uitam cu drag la ei, cum se gătesc de plecare, parcă eram Johnny Deep în Piraţii din Caraibe 4, înainte de misiune. „Toate pânzele sus!”, am strigat emoţionat din faţa televizorului. Pepe a zâmbit din nou şi le-a comunicat regulile. Zilnic va fi o oprire în câte un port; acolo vor vizita două străzi, o cafenea, vor face poze în faţa vitrinelor cu branduri de parfumuri (opţional), apoi, selectiv, vor intra în prima biserică; aici vor fi aprinse lumânări, însoţite de multe cruci individuale; retur pe vapor, apoi masa de seară. Tot atunci se va face tragerea la sorţi. Ziua şi sorţii, cum ar veni, după aceea program de voie. N-a apucat să precizeze despre ce e vorba cu sorţii, că a intrat publicitatea. Apoi, Pepe a cântat iarăşi şi a zâmbit. Mi-l şi imaginam noaptea, singur, la pian, în sala de dans a vaporului, lăsându-se jefuit de armonii şi prădat de melancolie. Ca în Legenda lui 1900. Nu l-am zărit astfel, dar am văzut-o pe ea plimbându-se alene, în solitudine, pe punte, la lumina stelelor şi a reflectoarelor instalate pe vas. Parcă era „Femeia mării”, exact în momentul când auzea chemarea apei. Dar foarte puţin, deoarece destul de repede a venit lângă ea Kamara, care a spus că sorţii au căzut ca ei să facă echipă în acea seară. Vaaai, ce palpitant! Ca în Bătrânul şi marea, să stea la pândă, să vâneze monstrul, să se zbată prin furtuni. Nu. Nu era asta. Nici vreo încercare grozavă ca în nopţile Iliadei. Nici altceva, care să semene cu aberaţiile din mintea mea. Sau, dacă vreţi, era un fel de Luna amară a lui Polanski, în scenele din final, când în dragoste nu se mai ţine cont de sex, de stare civilă şi de alte asemenea nimicuri. Târziu am priceput eu asta, după ce am văzut secvenţele în care Daniela Crudu călărea un domn în joacă şi vice­versa, apoi altul şi viceversa şi uite tot aşa, în combinaţii de 7 luate câte 2, în numele iubirii şi din cauza tangajului sorţilor care îi arunca pe toţi de la unul la altul. Când am auzit şi de dormitul în cupluri cu tot cu rotaţia de fiecare seară, am rămas mut. Mă rog, nu chiar, am apucat să le urez să dea gheţaru’n ei, să le cânte Celine Dion imnul înecaţilor şi să se ducă toţi să-l caute pe Leonardo di Caprio sau ce-a mai rămas din „Titanic”. Mi-au ucis visul marii croaziere, a expediţiei în numele iubirii, oameni de uscat şi de nimic! M-au dezamăgit, pe mine şi pe toţi ceilalţi doi spectatori care mai visează cai albaştri pe mări şi oceane. Restul de telespectatori fac superaudienţă acestei „simpatice” prostituţii, teoretic încă nelegală în România.


Aşa că rog CNA-ul să-l lase în pace o perioadă pe Mircea Badea, pe care-l urmăreşte obsesiv, seară de seară. Să schimbe canalul de pe Antena 3 pe Antena 1 şi să se uite preţ de câteva minute la o emisiune de sâmbătă seara, cu începere la 20.20, oră când slavă Cerului că minorii sunt pe la terase şi prin cluburi, unde au toate şansele să vadă şi stripteuze decente, dansând artistic şi cuminte la bară, nu direct „la organismul omului”, cum ar spune Muşatescu.


Am criticat de nenumărate ori formatele de emisiuni cumpărate şi adaptate la „specificul românesc”. Fie concursuri, fie show-uri de divertisment care, odată intrate în grilele autohtone, se dezbracă de glamour, de vivant şi primesc o pojghiţă de manea muiată-n lacrimile sincere ale poveştilor de viaţă cutremurătoare. De câte ori nu m-am necăjit observând cum cerşetoria televizată îşi dă mâna cu gustul pentru melodramă, iar telespectatorul tembelizat este manipulat ordinar ca să crească punctul de rating la vânzarea de spaţiu publicitar pentru reclame la detergenţi, Dulcolax şi bere.


Iată că a venit momentul să mă căiesc pentru vorbele mele. Dragii mei, ador preluările şi localizările, sunt de o sută de ori mai decente decât invenţiile autohtone! Recunosc, detest prostia, dar o prefer obscenităţii. Iar ce-mi văzură ochii la Antenă, în prime-time, ar face să roşească şi duduile de pe centură. Parcă, pe vremea mea, se vindeau fetele mai cu ştaif. Sau am îmbătrânit eu şi am dat în mintea copiilor... Mă duc să recitesc 20.000 de leghe sub mări.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul