Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Care-i faza cu cititul

        Adrian Costache

A venit vacanţa... În librării lume puţină. Elevi şi mai puţini...
De altfel, nu e nicio noutate în asta, interesul pentru lectură a scăzut dramatic în ultimul deceniu. Şcoala, ca principală instituţie care „consumă” carte şi promovează ideea de lectură, pare a fi fost, momentan, înfrântă. Analfabetismul funcţional a căpătat proporţii de masă, 42% dintre tinerii de până în 15 ani, de la noi, au probleme cu înţelegerea unui text, deşi citesc corect. Cifra analfabeţilor funcţionali este, totuşi, în scădere în ultimii doi ani. Pe de altă parte, într-o altă statistică, douăzeci la sută din populaţia ţării are reale dificultăţi în a citi, silabisind adică. Lectura şi competenţele adiacente acesteia (între altele, un anume nivel de abstractizare a gândirii, cerut de faptul că vehiculul mesajului este cuvântul, mijloc mult mai abstract decât alte modalităţi de comunicare) au pierdut, aşadar, cel puţin deocamdată, bătălia cu imaginea vizuală şi figurativă. O nouă formă a minţii se instalează în creierul generaţiei care se află acum pe băncile şcolii. Caracteristica ei de bază o reprezintă, între altele, şi un gen de substituire a limbajului real, corect gramatical, coerent cu o realitate primară a acestuia, concretizată în prescurtări, in­terjecţii, pictograme. E un limbaj comun, un fel de limbă universală, utilizată în special în comunicarea prin SMS.


Într-o asemenea circumstanţă, de cod roşu cumva în raport cu cartea, un grup de scriitori şi profesori preocupaţi de starea lecturii, de relaţia preadolescentului cu obiectul cărţii, a iniţiat, cu mai multă vreme în urmă, în colaborare cu Editura Art, o colecţie intitulată Cărţile mele, destinată cititorilor între 10 şi 14 ani. Nu ar fi o noutate, căci şi în alte ţări europene se caută fel de fel de soluţii în vederea menţinerii şi retrezirii interesului în special pentru literatură, în forma ei tradiţională. Avangarda acestei colecţii o constituie volumul Care-i faza cu cititul. Cartea, îngrijită de Florentina Sâmihăian, lector universitar, cu o prefaţă de Liviu Papadima, decanul Facultăţii de Litere din Bucureşti, se vrea o captare indirectă a bunăvoinţei cititorului din gimnaziu pentru lectură, o provocare cumva prin adunarea în 190 de pagini a unei suite de mărturii cu privire la aventura cititului, a descoperirii literei, cuvântului, mesajului. Altfel spus, fiecare dintre cei cuprinşi în volum încearcă să refacă proporţiile propriilor experienţe, rezultate din primul contact cu lumea limbajului scris, cu cartea şi actul descifrării unui text. Se încearcă să se demonstreze în astfel de mărturii că aventura lor nu e un fapt oarecare, ci se costituie într-un punct de reper existenţial, ce ar putea servi ca element de referinţă pentru elevii de azi, pentru profesori, părinţi. E, în fond, o pledoarie pentru întoarcerea către lumile imaginare ale cărţii. Contribuie, între alţii, la realizarea acestui volumul Paul Cernat, Ioan Groşan, Cristian Teodorescu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Ioana Pârvulescu, Neagu Djuvara, Ioana Bot. Rezultatul e unul de efect, fiind prezente în volum, aşa cum spuneam, atât experienţele personale ale autorilor, cu performanţele lor în ale cititului (majoritatea învaţă, de exemplu, să citească foarte devreme!), dar şi liste cu cărţi sau alte lucruri semnificative. Fiecare dintre cei prezenţi în volum pare a încerca, într-un fel, a răspunde unui imaginar chestionar, care le cere să-şi amintească mai ales care a fost prima carte cu care a luat contact, într-un efort de memorie adesea înceţoşat. Atunci când nu-i vorba explicit de contactul cu prima carte, se prezintă aventura provocată de descoperirea literelor, a cuvântului sau de aventura în sine a unei cărţi, aşa cum o face Neagu Djuvara, care vorbeşte despre o ediţie de poezii a lui Eminescu – Ediţia Gh. Adamescu – cu care „călătoreşte” prin lume şi prin... istorie. Se realizează, prin urmare, şi o listă de cărţi, parte dintr-o bibliografie originală, într-un efort neintenţionat de a identifica valoarea, capodopera. Gest ce poate fi integrat, păstrând proporţiile, altor asemenea liste de capodopere, realizate de BBC sau de Daily Telegraph. Se amestecă, în această listă, titluri şi autori dintre cei mai diverşi, români şi străini, fără niciun fel de aprehensiuni. De altfel, în căutarea capodoperei, ideea de a se introduce în şcoala românească literatura universală, ca disciplină de studiu, sau texte de literatură universală, atât în programa şcolară de gimnaziu, cât şi în cea liceală, e tot mai vehiculată în ultimii ani.


Lista realizată în volumul Care-i faza cu cititul (titlul cam „silit” şi inutil informal, după gustul nostru, care s-a cam plicitist de asemenea „giumbuşlucuri” literare!) e una previzibilă şi semnificativă chiar şi pentru seriile actuale de elevi. Intră aici autori şi cărţi pecum Paul Feval sau Ander­sen, Fraţii Grimm sau Pinocchio, Fram, ursul polar sau Constantin Chiriţă cu Cireşarii, Eminescu ori Dumbrava minunată, Scufiţa Roşie sau Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Voltaire (cu Candide) sau Mark Twain. Unele au fost descoperite în nu ştiu ce cotloane, altele aveau copertele ferfeniţă, iar alte altele au fost, iniţial, doar colecţii de imagini vizuale. De fapt, şi aceasta este ideea de preţ a volumului, „prima carte” are, în primul rând, o semnificaţie existenţială, şi deloc şcolărească. Ea nu are, nici vorbă, rolul de a-l împinge pe „descoperitor” la lectura înţeleasă ca viitoare obligaţie şcolară, cerută de programe. Curios, poate, pentru unii, dar perfect explicabil pentru noi, care am trăit o experienţă similară, între primele cărţi intră şi manuale şcolare ale fraţilor mai mari sau altele mai vechi, uitate într-un pod, de decenii, printre lăzi vechi. E şi acesta un fel revelator pentru chipurile pe care le poate lua lumea de litere şi cuvinte, ce deschide în faţa ochilor copilului ceva misterios şi confuz la început, fiindcă, încă o dată, „Lectura nu e o materie şcolară, ea e materia existenţei, care subliniază ideea că «dislexia vieţii nu e iremediabilă». Cărţile se citesc, se recitesc, se spun, se trăiesc, sunt convinsă de acest lucru”, mărturiseşte Fanny Chartres, scriitoare născută în Franţa, traducătoare din limba română în limba franceză, mărturisirea ei fiind cea mai aproape de adevărul unei şcoli flexibile, adaptate lumii de azi, capabile să înţeleagă un fapt esenţial. Acela că lectura subordonată insistent şi chinuitor doar programelor şcolare, bibliografiei obligatorii adică, e, până la urmă, una nefirească. Profesorul de română este cel care trebuie să fie, în aceste vremuri, educatorul capabil a transforma lectura din obligaţie/materie şcolară în „materie a existenţei”. Iar asta se face printr-o libertate mult mai mare lăsată elevului de a alege, ceea ce azi e perfect posibil.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul