Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cap sau pajură? Poetul dual

        Horia Gārbea

Bizar, ameţitor, greu de si­tuat, Adrian Pārvu, debutant īn al şaselea deceniu al vieţ­ii, este un ziarist care a cochetat multă vre­me cu lirica. Primul lui vo­lum, Poetul, vărul şi poporul, Edi­tura Tracus Arte, are o structură curioasă, violent duală.


Numai că poemele celor două cicluri, complet diferite ca intenţii şi mijloace, nu sīnt grupate fiecare īn zona lor, ci aşe­zate alternativ. Astfel, cititorul trece, ca popa de pe podul lui Păcală, de la călcătura tare a unor texte prozaice, vag revol­tate, bine īnfipte īn realitate, amintind şi prin scriitură profesiunea autorului, la cea moale: poeme metafizice, intitulate Că­derile şi numerotate de la I la XXI (cīte secole de la Hristos, nu-i aşa). Acestea fiind, după cum autorul anunţă explicit, interpretări laice ale textului biblic. Deşi „laice”, versurile au tonul „originalului”: „Cīnd a căzut a doua pecete/ a doua făptură a glăsuit zi­cānd:/ Vino şi vezi!/ Şi un alt cal,/ un cal roşu s-a arătat, şi a primit o sabie cel ce sta călare,/ să ia pacea de pe pămīnt” etc. Īn ele avem mai curīnd o fascinaţie a incantaţiilor decīt o interpretare a scrierii sacre.


Care este adevăratul Adrian Pārvu? Amīndoi, desigur. Chiar dacă, puse sub două heteronime, cei doi poeţi pe care īi adună cartea ar putea lesne trece drept per­soane diverse. Pur şi simplu, omul e bivalent şi īşi lansează īn explorarea sine­lui două expediţii diferite īn direcţii opu­se, dintre care una „La marginea incompatibilă a poporului său”, iar alta spre sinele mistic.


Care e mai bun poet? Eu īl prefer pe primul, cel care scrie „cu personaje” recurente: poetul, vărul şi, mai ales, poporul – „frumos mai era şi poporul poetului”, zice, īn derīdere, Pārvu. Acesta e un poet, cu energie şi umor, cu priză şi la realitate, şi la text. Celălalt, metafizicul, nu poate fi īnsă ignorat. Deşi „E mult mai preţios, mai auriu poetul/ mort decīt poetul viu”, le urez ambilor viaţă lungă īn acelaşi trup īn care, pentru că trebuia să poarte un singur nume, li s-a zis Adrian Pārvu.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul