Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Memorie voluntară, nostalgie involuntară

        Ana Dobre

Sorin Preda mărturisea că s-a gândit la cartea Moromeţii – ultimul capitol din 1992, că a scris-o stimulat de D.R. Popescu. O carte necesară într-un an, 2010, care mar­ca 30 de ani de la plecarea lui Marin Preda într-o zi de mai a anului 1980.


Apărută în noiembrie 2010, cartea a fost primită cu simpatie şi interes, considerată de Dan C. Mihăilescu o carte „încântătoare şi în­cercănată”, plină de „nostalgii aspre”, de Radu Co­saşu, „o carte de expresivitate ro­ma­nescă”. Roma­nes­cul, gândirea cărţii din partea creaţiei, a împletirii realului cu ficţiunea sunt fireşti la unul dintre reprezentativii prozatori optzecişti.


În cartea pe care o compune ca pe un puzz­le din fragmente de memorie individuală şi colectivă, Sorin Preda este o prezenţă constantă. Reflexiv sau nostalgic, încrâncenat sau senin, el este sufletul acestor evocări, spiritul care însufleţeşte materia cu ca­racter memorialistic sau descriptiv. Un narator im­plicat, nu su­biectiv, însă foarte personal şi în respiraţia cărţii, străduindu-se să rămână în limi­tele unei obiectivităţi subiective, căutând să uneas­că drumurile ficţiunii cu cele ale realităţii. El este mândru de fiecare membru al nea­mului său şi în acest consiliu de familie îi chea­mă pe toţi, fără a-i uita pe cei apropiaţi din sat. Întoarcerile sunt în trecut, cele mai multe, prin adu­ce­rea unor martori ai timpului na­ra­ţiunii. Sunt şi reflecţii asupra ope­rei din perspectiva prezentului, adică a posterităţii lui Marin Preda. În 30 de ani de la plecarea lui Marin Preda, la mai mult de 50 de ani de la publicarea Moromeţilor, destinul cărţii s-a fixat, locul ei în literatură rămâne acelaşi – o carte unică, o carte a satului sub semnul timpurilor – un timp răbdător, un timp ne­răb­dător. Doar lumea satului nu mai este aceeaşi. O spune cu nostalgie amară Sorin Preda: „Si­liş­tenii nu mai sunt de mult moromeţieni şi puţin le pasă de Marin Preda”. Satul este cel creat de Marin Preda, ficţiunea întrece realitatea, Siliştea reală, vorba lui Eu­gen Simion, a avut un mare noroc.


Astăzi, când repune în discuţie problematica Morome­ţilor, într-o istorie la fel de nerăbdătoare şi de contorsionată ca aceea din anii ’50, când asaltul valorilor ţinea de o normalitate a anormalului, efigia scriitorului a căpătat umbrele idiosincraziilor, a unei uri ab­surde şi, de aceea, greu de înţe­les. Pe nervurile cărţii urmărim toposul Siliştei-Gu­meşti, „ca­păt de drum, haltă finală”, familia ale cărei intervenţii se ramifică în dialoguri evocatoare (patru) cu Alexandru (Sae) Pre­da, fratele cel mic al lui Marin Preda, (două) cu Ştefan (Gigi) Baltac fiul Ilincăi, cu Ilinca Baltac, Minică Roşu, coleg de şcoală, cu Sân­ziana Pop, (două) cu Marinică Preda, fra­tele lui Sorin, fiul cel mic al lui Sae.


Din fluxul rememorărilor, Sorin Preda realizează scurte opriri în Poiana lui Iocan. Vocile, asemenea corului antic, reiau teme şi le comentează. Ilinca, Minică Roşu, Dobre I. Burcea, Bebe Burcea, Aurora Cornu, Elena Preda, Gigi Bal­tac, Ale­xandru Preda, mezinul lui Marin Preda, rememorează, corectează in­formaţii istorice vehiculate în lumea literară, intervin, fără să ştie, în istorie în calitatea lor de martori ai unor evenimente din viaţa familiei sau a lui Marin Preda, în diferite perioade. Prin scrisori adresate familiei sau oamenilor pe care i-a cunoscut, care-l reţin în omenescul lui, integrat timpului ce i s-a dat, intervine vocea lui Marin Preda însuşi. Există o intenţie polemică. Prin unele scrisori ale scriitorului, în care se relevă grija pentru familie, sunt anihilate colportările răutăcioase ale unora din lumea literară, referitoare la zgârcenia scriitorului.


Apar şi mărturii ale unor cunoscuţi, precum Ilie Cutieru, zis Gulie, croitorul satului, dar nu numai, căci vin la acest banchet al evocării Aurora Cornu, prima soţie, şi Elena Pre­da, ultima soţie, mama lui Niculae şi a lui Ale­xandru, Eugen Simion, Magdalena Po­pescu-Bedrosian.


În aceste mărturii, indiferent de unghiul din care sunt prezentate, apar frecvent câteva teme, cu intenţia de a le clarifica pe unele, de a le repune în discuţie pe altele. Aflăm în legătură cu numele, la început o poreclă, de Călăraşu: că Tudor Ion, adevăratul nume al părintelui lui Marin Preda, a făcut armata la cavalerie, spun unii; alţii spun că era singurul din sat care avea şa pusă pe cal, că numele vine de la Paţac, de la numele unui arendaş grec Patsakos care călărea şi el. De la Paţac la Paţanghel nu mai era decât un pas... Nici nu­mele Moromete nu este inventat, cu atât mai puţin să vină, concesie a lui Marin Preda!..., de la eroul bâlinelor ruseşti, Ilia Muromet. Este un nume atestat în sat.


Elena Preda elucidează cu eleganţă întâlnirea cu Marin Preda. Nu pe câmp, călărind cu picioarele goale, nu în accidentul a cărui victimă era să fie, ci în casa unor prieteni, dr. Budai, prieten al lui Marin Preda şi al soţiei lui A.E. Ba­conski.


În relaţia ficţiune-realitate este identificat mai întâi personajul din roman şi apoi modelul lui real. Se simte că oamenii îşi vor locul lor în acest tablou în care înfruntă timpul. Nu lipseşte nici tema legăturii scriitorului cu lu­mea fic­ţiunii sale, cu idiosincraziile de ne­în­ţeles, cu mefienţa sătenilor faţă de a lu’ Călă­raşu, a lu’ Paţanghel, faţă de talentul său. Se revine asupra prototipului lui Ilie Mo­romete, Tudor Călăraşu, luminat din unghiuri diferite, având în vedere configurarea portretului real, dar şi a relaţiei dintre model şi personajul de ficţiune.


Trei cărţi revin preponderent în discuţie: Moromeţii, Delirul, Cel mai iubit dintre pământeni, cărţile cele mai prezente în conş­tiinţa cititorilor. Revine în discuţie mitul celui de-al doi­lea volum al Delirului, pe care scrii­torul îl pre­gătea, roman care a de­clan­şat ur­mă­rirea lui de către KGB, cum sugerează telefoanele suspecte de care vorbeşte Elena Preda.


Relaţia lui Marin Preda cu puterea comunistă este o altă temă. Fără să fi fost un disident zgomotos, Marin Preda nu a pactizat, s-a ţinut departe, ultimul scriitor cu conş­tiinţă, cum îl prezanta şi Dan C. Mihăilescu, în sensul că nu a făcut mari concesii, nici nu a linguşit pe mai marii comunişti ai zilei. Poate că ar trebui să-l ascultăm pe Marin Preda însuşi în această privinţă: „M-au făcut ăştia membru de partid pentru că altfel nu pot să fiu director fără să am carnetul roşu. Nu că aş fi avut mare tragere de inimă (eu credeam după 1945 că vom rămâne în sfera de influenţă a Vestului), dar au intrat ruşii în ţară şi n-am avut ce face... Acum, ţăranii sunt la colectivă şi singura soluţie e să se mulţumească cu ce au...”. Moartea scriitorului este un punct dureros. Con­tro­versa născută de ambiguităţile anchetei întreţine mitul crimei. E durere şi revoltă, este un cuţit răsucit în rană, e neputinţa de a descoperi adevărul... Când ne gândim la moartea lui Marin Preda, ne putem aminti vorbele lui spuse la înmormântarea mamei: „Pământul este bun că el ne naşte, dar este şi rău, căci atunci când se cască şi te apucă nu-ţi mai dă drumul”.


Epilogul este scris de Sorin Preda: o ima­gine a satului în prezent, un sat care s-a dezis de creator, satul care începe şi se termină cu Marin Preda, dar în care Marin Preda este doar o lecţie învăţată la şcoală. Ieşim din timpul creaţiei şi ajungem în realitate, lumea noastră cea de toate zilele.


La sfârşitul lecturii acestei cărţi rămâi cu o tristeţe, cu o amărăciune. Ai sentimentul unei zădărnicii a zbaterii noastre, ai tristeţea trecerii dată de trecerea şi petrecerea în timp a generaţiilor. Gândul luminos care se ridică peste aceste tristeţi, ca un curcubeu pe poarta căruia aspiri să treci, vine din frumuseţea şi dăinuirea creaţiei. În lumina eternă a zilei de vară îl vom găsi mereu pe Marin Preda în lumea pe care ne-a dăruit-o. Să-l căutăm acolo, şi nu în altă parte...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul