Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ce (nu) poate literatura?

        

● Elena Ştefoi ● Horia Bădescu ● Mihail Gălăţanu ● Felix Nicolau
● Irina Petraş ● Doina Ruşti ● Şerban Tomşa ● Constantin Arcu
● Simona-Grazia Dima ● Ioan Radu Văcărescu ● Michael Hăulică


Elena Ştefoi


Oare ce poate face literatura īn Haiti?


De cānd Jean-Paul Sartre recunoştea c㠄īn faţa unui copil care moare Greaţa n-are nicio putere”, iar Simone de Beauvoir intra īn joc cu eseurile Que Peut la Littérature? şi Mon expérience d’écrivain, multe nume mari au răspuns īn fel şi chip īntrebării care face obiectul acestei anchete, aşa că sunt tentată să cred că nimic nou nu mai poate fi adăugat.


Italo Calvino, Gunther Grass, Aleksandr Soljeniţīn, Alain Finkelkraut sau Northrop Frye au comentat, printre alţii, această temă. Nenumărate tomuri individuale sau colective, sute de numere de re­viste (mai ales franţuzeşti), dezbateri academice, teze de doctorat, conferinţe PEN CLUB sau talk-show-uri dedicate premiilor Nobel au īntors, de-a lungul anilor, pe toate feţele īntrebarea cu pricina. Cine n-are o părere sau o problemă legată de ea? Cāt şi cum au marcat lumea Dante, Montaigne, Tagore, Hesse sau Camus, ce forţă terapeutică are scrisul pentru infractori sau drogaţi īn sistemul starurilor, cum te ajută literatura să trăieşti dragostea sau să īntorci spatele rea­lităţii, ce rol are ea īn epoca artelor vi­zuale şi a Internetului sunt īntrebări care par să-i preocupe de-o vreme īncoace deopo­trivă pe creatori şi pe jurnalişti, pe profesori şi pe candidaţii la unele funcţii publice, pe or­ganizatorii de colocvii ori festivaluri şi pe nababii tranziţiilor, cărora le place s-o facă pe-a Mecena. Am văzut īn ultimul an, cărţi/ studii intitulate Ce poate face literatura īn Haiti? (după cutremurul din 2010), Ce (mai) poate ficţiunea după 9/11/2001? sau Ce poate face literatura. Cazul primăverilor arabe. De la convingerea lui Baude­laire c㠄literatura e cea mai bună mărturie a demnităţii noastre” pānă la aceea a marocanului Tahar ben Jelloun c㠄un scriitor nu ar trebui să numească revoluţie o revoltă”, toate punctele de vedere sunt trecute īn re­vistă, reinterpretate şi utilizate conform uneia sau alteia dintre tezele care trebuie demonstrate.


N-avem cum contrazice evidenţa, toată lumea are dreptate: cineva trebuie să īn­cerce să salveze omenirea de la ruşine, dacă e să urmăm sfatul lui Nietzsche. Scriem pen­tru că nu putem schimba lumea, deci se confirmă spusele lui Thomas Bernhard, toţi scriitorii au eşuat. Scriem pentru că ştim să ascultăm sau doar pentru că plonjăm egoist īn noi īnşine. Scriem pentru că scrisul e răul cel mai mic, pentru că avem de ales īntre tristeţe şi haos, scriem de dragul adevărului sau pentru că nu-l putem suporta, scriem să fugim de realitate sau să-i dăm viaţă, scriem să īnfruntăm, precum Faulkner, echivoca şi derizoria īntunecime a lumii sau căutānd, pre­cum Malraux, punctul sufletesc īn care diavolul se opune fraternităţii. Culmea, căr­ţile sunt tot mai multe şi tot mai bune, oamenii citesc tot mai puţin şi sunt tot mai răi.


Dar le pasă, oare, cu adevărat scriitorilor, īnainte de a-şi vedea opera pe tarabe, ce im­pact şi ce efecte au operele lor? Se lasă cititorii devastaţi sau stabilizaţi īn acelaşi grad de o carte mare doar pentru că anchetele pu­blice le spun că aşa va fi? Ce (nu) poate face literatura pentru cel care o produce se suprapune perfect impactului sau efectelor acesteia asupra celui care o consumă?


E, probabil, legitim să te frămānţi cu privire la cātă putere are cu adevărat literatura şi unde anume ea e neputicioasă, cānd ştii bine că fără cărţile pe care le-ai citit n-ai fi fost om şi că fără cele pe care le-ai scris ai fi fost cu totul altul. Dar cāt de relevante pot fi frămāntările tale pentru cei care au avut parte de cu totul alte experienţe? Cāte legă­turi pot exista īntre un autor care s-a născut īnconjurat de cărţi şi de neamuri cu faimă, moştenitor de glorie sau de privilegii şi unul pe care lectura timpurie l-a īmbăiat īn idealism īntr-un sat rupt de lume, iar scrisul l-a dez­rădăcinat, ducāndu-l din curtea lui să­racă spre spaţii fascinante doar pentru ca să-i arate cāt e de vulnerabil?


Ei, da, aş spune din proprie experienţă că literatura te poate īmbolnăvi şi te poate salva, te poate forma şi te poate deforma, te poate face să te descoperi sau să te reinventezi, te poate īmpăca oarecum cu morţii şi te poate ţine īn război cu unii dintre cei vii pānă ce-ţi dai sufletul, te poate īntoarce pe dos şi īţi poate ordona existenţa, īţi poate da motive să nu faci măgării şi te poate īmpinge să te joci cu focul, te poate īnvăţa să fii recunoscător pentru orice clipă de singurătate şi pentru fiecare īntālnire cu iz magic. La fel, aş mărturisi, privind īnapoi, că literatura nu te poate feri de greşeli şi de traumatice deziluzii, nu te poate apăra de trădarea celor apropiaţi, de neīnţelegerea sau minciunile unor aşa-zişi confraţi şi nici de judecăţile sau de răutatea celor din afara lumii literare, nu te poate īmbogăţi nici īn comunism şi nici după căderea lui, nu-ţi poate alunga spaimele ori disperarea decāt pe spaţii mici, nu te poate face să te adaptezi, ci, dimpotrivă, te obligă să fii indaptabil, pentru că norma literaturii e chiar anormalul, ciudăţenia, ieşirea din rānd. 


 


Horia Bădescu


A trăi pentru a spune


O ştim cu toţii: niciodată şi ni­căieri literatura n-a putut pune capăt unui război, n-a vindecat bol­navii, n-a um­plut burţile. La ce bun atunci literatura? Cāndva, cu mulţi ani īn urmă, scriam īntr-o tabletă intitulată Cuvin­tele: Abia cānd am īnţeles cum trăiesc şi mor cuvintele, abia cānd am văzut cum se poate minţi, cum se poate tră­da, cum se poate ucide chiar cu cuvintele, abia cānd mi-am dat seama că, īn sine, muzica lor nu face doi bani īn afara adevărului, că nu pentru a-l īnjosi, a-l profana şi a-l batjocori, ci a-l īnălţa pe om ne-au fost date cuvintele, abia atunci, cred, am ajuns la literatură. Dar, īn fond, ce e literatura? Un mod de-a vieţui sau de a supravieţui? Poate şi una, şi alta, dar, mai ales, un mod de-a ajuta omul să existe.


Fiindcă, īn ciuda multimilenarei sale istorii, īn ciuda tuturor victoriilor proclamate de preafericita noastră civilizaţie, omul are o cumplită nevoie de-a īnvăţa să existe şi, mai ales, să fie.


Īn epoca celei mai spectaculoase expansiuni a informaticii, abia dacă mai găsim un minut pentru a afla cāte ceva despre noi īnşine. Īn era comunicaţiei instantanee şi a vorbăriei universalizate, abia dacă mai ştim să comunicăm īntre noi. Īn vremurile pe care le numim ale libertăţii depline a omului, suntem nevoiţi a constata confiscarea dreptului nostru fundamental: acela de a fi noi īnşine. Fişaţi, informatizaţi şi supuşi doar eticii profitului, ne-am putea īntreba despre ce progres vorbim cānd umanitatea pare a-şi fi pierdut Sensul?
Ce pot face atunci literatura, poezia? Să vieţuiască, „să vieţuiască pentru a rosti”, ca să folosesc expresia poetului francez Gérard Bayo. Căci rolul lor este de a nu-l lăsa pe om singur dinaintea imensei singurătăţi pe care expulzarea transcendenţei şi a Sensului īn societatea modernă o instaurează zi după zi.


De la īnceputul īnceputurilor, ceea ce fac ele este a-l civiliza pe om. Īmblānzindu-i inima, īmblānzind demonii instinctuali care scot Eul din armonia universală şi-l fac să se īntoarcă spre egoista nevoie de sine, spre acel egoism care-l aruncă īn afara luminii, īnţelegerii şi iubirii, redāndu-l pe om lui īnsuşi, umanităţii şi sacralităţii sale.


Īn fond, fiecare poem este un exerciţiu de autoiniţiere īn dificila artă de a exista, īn dificila meserie de a exista şi, uneori, de a fi. Fiecare poem este o sfidare adresată neantului şi o victorie a vieţii. Fiecare poem este proba neīndoielnică a faptului că omul poate trăi misterul şi Sensul universului şi-i poate īmpărtăşi esenţa şi raţiunea de-a fi: iubirea. Cea care deschide sufletul şi ne ajută să vedem frumuseţea lumii.


Iată de ce a scrie un poem, a umple o pagină albă valorează totul. Să continuăm a scrie şi a trăi, iar dacă este posibil, să continuăm a fi! Şi mai ales să continuăm a-i ajuta pe ceilalţi să o facă!



Mihail Gălăţanu


Literatura poate totul şi nu poate nimic. Artă pentru moarte


Literatura poate totul şi nu poate nimic. Literatura nu este numai artă, ar putea fi, pentru unii, aproape de ştiinţă. Pentru unii, literatura poate fi magie. Mistică. O nouă religie. Literatura te poate ajuta să halucinezi lumea. Dacă nu este ea deja halucinată. Literatura nu, nu e o artă. Literatura n-a putut nimic, toate cărţile pe care le-am īndrăgit, īn dimineaţa zilei de 30 iulie 2008, orele 11.00-11.45 a.m., cīnd mama mea a mu­rit. Toată casa mea, ticsită cu cărţi, īntr-o dulce & parşivă dezordine, proprie hedonistului din mine, nu mi-a fost de nici un folos. Mama mea a murit līngă ele. Dar legile-s străine şi deşarte, cīnd soru-mea-i bolnavă şi pe moarte. Literatura nu poate fi artă pentru artă, ci artă pentru moarte. Adică, īntr-un fel, artă cu tendinţă. Să ne ajute să murim graţios. Şi, totuşi, ce ştiam noi despre dragoste şi cărţi, cele care te ajutau să īnvingi moartea şi viaţa? Este lectura pe viaţă şi pe moarte? Este cartea şi literatura mea pe viaţă şi pe moarte? Este, fără īndoială. Am crezut – şi cred pīnă la capăt că aşa e. Şi, da, e adevărat, pentru că după moartea noastră de carne, cărţile se vor duce, mai departe, să īşi trăiască viaţa lor personală īn locul nostru. Pentru o zi, un an sau un veac; asta numai Dumnezeu ştie! Mie, unul, mi se pare Khayam cu mult mai viu decīt noi, decīt contemporanii mei, vreau să zic. Şi chiar faţă de unii din generaţiile care vin/vor veni. Deşi a murit de o mie de ani, ceea ce a scris vibrează īn noi, creează implozii. Cuvīntul este viu. Ştim asta din religie. Nu numai el, Christos, ne-a spus asta, dar fie şi dacă nu sīntem literaţi, ci simpli oameni credincioşi, faimoasa babă bigotă! – şi īn cuvīnt trebuie să credem. Pentru c㠖 şi aici nu e nici o tăgad㠖 cuvīntul este cel care schimbă lumea. Īncet. Prea īncet, după gustul nostru. Şi neastīmpărul nostru. Şi nesăbuinţa noastră. Dar Logosul reformatează lumea. O resetează efectiv. Īi dă un binemeritat refresh. Trebuie, doar, să credem mai departe. Şi este singura noastră salvare. Deci credeţi nestrămutat! Cīt mai sīntem, īncă, īn lucrare... Sabia gurii noastre este īncă ascuţită, trebuie numai să o ridicăm deasupra capetelor, cu putere. Şi credinţă. Căci, fără credinţă...


 


Felix Nicolau


Literatura poate uneori tot


Literatura poate multe lucruri minunate. Din păcate, ea lucrează īn funcţie de saeculum. Spiritul veacului īi determină putinţele. Actual­mente, literatura nu mai poate crea caractere şi eleganţă. Īn īnchisorile comuniste, literatura a īnfăptuit minuni īn ordine sufletească. Iată că acum nu mai poate aşa ceva! Īn schimb, acum ea poate crea cariere minunate pentru foarte puţini şi iluzii narcisiste pentru foarte mulţi. De exemplu, literatura īmi poate crea mie coşmaruri prin intermediul autorilor care īmi solicită cronici cu īndārjire. Indiferent cum ai sprijini un scriitor, dacă nu īi faci şi o cronică, totul a fost īn zadar. Vai de capul criticului!
Īn ultima vreme, literatura nu mai poate pătrunde īn Universitate. Decāt indirect, pe cale critică. Altminteri, ea nu face doi bani. Critica este mult mai profitabilă, are o mulţime de uşi deschise. Creativitatea, pānă la urmă, nu mai contează aşa mult, deşi toţi trăim de pe urma ei.


Care va să zică, literatura a ajuns un ataş de motocicletă, numai bun de transportat interesul dintr-o parte īntr-alta. Dar asta e minunat! Iată cāte poate literatura īn ordine lumească!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul