Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Uşile închise ale Festivalului

        Ana-Maria Nistor

Din ce în ce mai incestuos, Festivalul Naţional de Teatru e un eveniment cu noi şi ai noştri, pentru noi, despre noi. Organizatoric, e gândit prost şi, indiferent de selecţie, chiar dacă e invitat Peter Brook sau Mache Crăcănel, publicul tot ar avea acces limitat. Anul acesta, de plidă, la multe dintre spectacole s-au pus în vânzare doar câte 30 de bilete care, aşa cum era de aşteptat, s-au vândut imediat. Restul de locuri au fost rezervate pentru invitaţii străini (lucru meritoriu) şi pentru cei ai casei UNITER-ului. În ciuda faptului că de data aceasta au fost programate câte două reprezentaţii pentru fiecare titlu selectat, imediat după publicarea programului la casele de bilete trona celebrul anunţ: EPUIZAT. Între noi fie spus, aş fi foarte bucuroasă dacă cei şi cele care lucrează în teatre, oameni cu diplomă de specialitate, nu ar mai scrie „spectacol epuizat”, ci, eventual, „bilete epuizate”. Tot din cauză de epuizare, pesemne, în timpul FNT-ului au loc la intrare happeninguri demne de terenul de fotbal: îmbrânceli, ochi injectaţi, pumni încleştaţi, spectatori care nu cedează, vor să intre cu orice preţ, teatrul e viaţa lor, doamne din organizare care ţipă dezesperate „NU mai sunt looocuri, plecaţi acasăăă!”, studenţi insistenţi, jandarmi la datorie. Epuizare nervoasă. Ce succes am avut şi anul acesta! Dacă publicul vrea să participe musai la evenimentul festival, din snobism, din curiozitate civilă sau estetică, nu e un lucru de blamat. Cei care organizează ar trebui să prevadă din timp şi să ştie să rezolve astfel de momente, iar nu să fie surprinşi an de an, precum autorităţile de prima ninsoare.


Pe cât de închise sunt uşile la intrarea în teatru, pe atât de ermetic este şi afişul. Prea căutat metaforic, te duce cu gândul la imaginea unui teatru amputat ori a unei creaţii semnate Doctor Frankenstein. Aripa nu poate zbura, ochii albaştri sunt aplicaţi pe o mască lipsită de viaţă, iar mâna se întinde neajutorată către nu ştiu ce. Aşa să fie, oare, teatrul? Un joc LEGO asamblat şchiop, esenţializat până devine irecognoscibil şi aberant ca formă? Eu nu cred. De altfel, nici selecţia nu reflectă asta. Titluri sonore, regizori consacraţi – din păcate, cam aceiaşi în fiecare an –, încercări ale tinerilor, spectacole din străi­nătate puţine, dar de interes. Secţiunile sunt clare: „Focus: Andrei Şerban – Cehoviziuni” – un laudatio adus regizorului, nu nemeritat neapărat, dar ostentativ şi reverenţios ca orice laudatio. „Selecţia centrală” e la fel de generală precum îi spune şi numele. Nu există o tematică sau o viziune de ansamblu, ci o reuniune de spectacole semnate de permanent-selecţionaţii Radu Afrim, Alexandru Dabija, Tompa Gabor, Laszlo Bocsardi, Victor Ioan Frunză şi ale teatrelor aproape co-organizatoare ale FNT-ului. Este posibil ca, într-adevăr, cele mai reuşite spectacole din ţară să le aparţină, dar nu imposibil să mai existe şi altele. E riscant să girezi un no name şi să îl propui în program lângă Silviu Purcărete, dar nu lipsit de sens. Ar fi o temă pentru alte ediţii. Curajul lipseşte deocamdată şi ar fi de preferat cuminţeniei caracteristice deja. Am remarcat, totuşi, o atitudine reparatorie: Cântăreaţa cheală & Lecţia, spectacolul lui Victor Ioan Frunză, absent din ediţiile trecute, şi-a găsit, după aproape doi ani de la premieră, locul în mainstreamul festivalului. Să fie, oare, curaj sau pace între popoare? „Dans în teatru” e chiar ceea ce pare, „Teatrul de mâine” există şi asta pare să fie cel mai important, şi nu cum şi prin cine, iar „În prim-plan, actorul” e poate cea mai lăudabilă iniţiativă într-o realitate în care secolul regizorului pare că abia a început în România. De fapt, la o privire de ansamblu, lucrurile stau cam aşa: în 2011 FNT-ul este o combinaţie fericită a plusurilor ediţiilor trecute, dar cu minusurile proprii. Din ideea Marinei Constantinescu a rămas valoarea şi prestanţa spectacolelor din selecţia centrală, iar din cea a Cristinei Modreanu, entuziasmul pentru experimente şi tineret. Una peste alta, selecţia doamnei Alice Geor­gescu, chiar dacă unii o consideră drept vetustă, mi se pare a fi cea mai echilibrată formulă din ultimii ani.


Aşa cum Gala UNITER e de neconceput fără Ion Caramitru, la fel nu cred că poate exista FNT fără George Banu. Dacă la ediţiile trecute exista măcar o temă clară a conferinţei susţinute de cel mai titrat teatrolog al ţării, acum peroraţia erudit-estetic-argumentativă se numeşte simplu: Prelegere liberă. Mai corect şi mai cinstit.


Bune şi mai puţin bune, spectacolele şi evenimentele ediţiei 2011 au meritele lor. Ce e prost croit e ambalajul. De la afiş la site. E o adevărată aventură să citeşti ca să şi pricepi programul, aşa cum apare el pe site-ul oficial. Modulat sau cronologic, trebuie să mergi din link în link ca să ajungi să afli când e ce lansare de carte, de exemplu. Iar întrebarea „De ce am ales teatrul” – titlul a două dintre întâlnirile Divanelor FNT – rămâne fără răspuns. Nu ştim cine întreabă, nici cine răspunde. Aflăm doar unde şi când. Bine şi atât.
Dacă mai pun la socoteală faptul că în ajunul deschiderii nu existau încă programe tipărite nici măcar pentru invitaţii străini, n-am niciun dubiu că vorbim despre Festivalul Naţional al României, o ţară plină de neprevăzut, care surprinde pe oricine. Chiar şi pe organizatorii evenimentului. La final, după atâta trudă, aceştia se vor fi felicitat între ei, promiţându-şi, totodată, că n-o să mai lase pe viitor să se strecoare greşelile de acum. La anul însă o vom lua de la capăt, cu aceleaşi nărăvuri, unicii cred de pe glob care găsim constanta în hazard. Festivalul Naţional o să-şi deschidă porţile pentru cea de-a XXII-a oară şi o să-şi închidă uşile. Urmează staţia UNITER, cu peronul pe partea stângă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul