Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

MECEFF, prima ediţie, un succes european

        Călin Stănculescu

Regizorul Radu Gabrea a inaugurat o tradiţie la Mediaş, inventānd un festival internaţional de film dedicat ţărilor Europei Cen­trale, unui invitat anume şi unei culturi dintr-o ţară, cu generozitate găz­duit īn primitorul oraş din inima Ardealului. Preşedintele Mediaş Central European Film Festival, dr. Radu Gabrea, a plănuit, īn urmă cu patru ani, geneza acestui eveniment artistic de mare anvergură pentru această parte a Europei, laolaltă cu un medic pasionat de cea de a şaptea artă, doctorul Petru Oprean, şi cu un avocat, poet şi īndrăgostit de cinema, David Blum, printre altele şi restaurator al sinagogii din Sighişoara, unde īşi are al doilea domiciliu, după cel din Statele Unite. Şi aşa, cu peste 1.500 de zile de pregătire, cu eforturi uriaşe din partea unei minuscule echipe de organizatori, cu mobilizarea entuziastă a zeci de voluntari, MECEFF, ediţia primă, şi-a luat zborul, spre bucuria a mii de iubitori ai filmului din Mediaş.


Situarea unei importante reuniuni cinematografice interna­ţionale dedicate celor mai bune filme din Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Romānia, Slovacia şi Slovenia īntre oraşele Cluj şi Sibiu atestă dorinţa organizatorilor de a propulsa pe harta celor mai importante festivaluri un oraş mic, Mediaşul, cu potenţial de pu­blic doritor a cunoaşte culturile ţărilor Europei Centrale, un oraş cu o formidabilă resursă de regenerare intelectuală prin arta a şaptea. Mediaşul a propus, īn doar şapte zile, peste 40 de filme de mare valoare cātorva mii de spectatori, care au descoperit, la ei acasă, marile nume de autori din ţările īnvecinate, din ţările unui teritoriu abstract, supus multor interpretări teoretice, cu multe deschideri spirituale.


Un asemenea eveniment artistic, născut cu inimaginabile eforturi pentru spectatorul invitat la film fără să plătească biletul, este cu atāt mai generos cu cāt producţia oferită a fost vārful producţiei de film din fiecare ţară menţionată. Merită subliniată şi călduroasa primire a filmelor semnate de Radu Gabrea, proiectate īn cadrul Festivalului.


Marele Premiu a revenit filmului Trandafiraşul, regia Jan Kidawa Blonski, Polonia, Premiul pentru Regie a fost acordat lui Flo­rin Şerban pentru filmul Eu, cānd vreau să fluier, fluier, Premiul Special al Juriului a mers la filmul israelian Valea curajului, regia Dan Wolman, Premiul pentru Imagine a revenit lui An­dras Nagy pentru filmul Biblioteca Pascal, Ungaria, Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină a revenit actriţei Ursula Stra­uss, pentru rolul susţinut īn filmul Poate īn altă viaţă, Austria, iar Premiul Publicului a revenit filmului Mahler şi Freud, regia şi scenariul fiind semnate de Parcy şi Felix Adlon, Germania, film selecţionat personal de preşedintele Festivalului. Juriul a fost alcătuit din marcante personalităţi ale cinematografiei, precum dr. Anca Mitran, directoarea ANF, Costel Safirman, director al Centrului de Film din Ierusalim, David Blum, scriitor american, Dorothea Ho­lloway, actriţă şi jurnalistă din Germania, şi Wolfgang J. Ruf, eminent jurnalist şi scriitor german, fost director al celebrului Festival de Film de la Oberhausen.


Portretul de regizor prezentat īn cadrul MECEFF a fost dedicat marelui cineast ceh Jiri Menzel.


La Clubul Romgaz, unul dintre importanţii parteneri ai Festi­valului, s-au desfăşurat cāteva interesante simpozioane dedicate Centrului de Film din Ierusalim şi Istoriei cinematografului idiş – conferenţiari Costel Safirman şi Sharon Rivo, Conceptului de Eu­ro­pa Centrală şi Romanului central-european – conferenţiari Cor­nel Ungureanu, Adriana Babeţi şi Adrian Lăcătuş.


Festivalul a marcat, īn inedită premieră, prezentarea cātorva fil­me īn spaţiul sinagogii din Mediaş, cinefilii din localitate apreciind īn mod deosebit filmele Nu te teme, Iacob! şi Moştenirea lui Goldfaden, semnate de Radu Gabrea, precum şi filmul polonez Dibuk.
Prima ediţie a Festivalului MECEFF, care a reunit peste opt mii de spectatori, īn şase locaţii, devine un important exemplu de management cinematografic dedicat publicului spectator, chemat să asiste nu doar la cele mai valoroase producţii ale ţărilor vecine, dar să fie prezent şi la importante evenimente de mare rezonanţă culturală. Creatori din toate generaţiile şi-au dat īntālnire pe ecranele Mediaşului, iar publicul şi-a exprimat aprecierea răspunzānd prin prezenţa sa masivă la generoasele invitaţii ale organizatorilor. Din acest an, Mediaşul va fi o prezenţă de neocolit pe harta cinematografică a Europei Centrale.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul