Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Premiul nobel pentru Literatură 2011

        Tomas Tranströmer

Eseu şi versiune în limba română de Geo Vasile


După cum se ştie, anul acesta Premiul Nobel pen­tru Literatură a fost acordat, în fi­ne, unui poet, suedezul To­mas Tranströmer, în vârstă de 90 de ani. „Prin imaginile sale dense şi limpezi a oferit un nou culoar de acces către realitate”, sună motivaţia Acade­miei Regale Suedeze. Având o licenţă în psihologie, pasionat de muzică, lider in­contestabil al literaţilor suedezi, s-a ocupat de handicapaţi şi toxico-dependenţi. Victimă a unui ictus în 1990, poetul este de atunci mut şi prizonier al unui cărucior cu rotile. 


Voce fundamentală a lumii literare, Tomas Tranströmer (n. 1931, Stockholm) a fost tradus în 49 de limbi. Mărturisită de impunătoare studii critice, funcţia sa inspiratoare se evidenţiază din recunoş­tinţa multor poeţi ce se simt îndatoraţi faţă de autorul culegerii Gondola îndoliată, în special tinerele generaţii nord-americane şi poloneze pentru care de mul­tă vreme recentul Nobel este un adevărat cultpoet. Mărturii de „împrumuturi” de imagini sunt recunoscute de în­suşi Iosif Brodski, expresii de înaltă preţuire şi admiraţie vin din partea chinezului Bei Dao, a lui Seamus Heaney sau Derek Wal­cott, care de ani în şir îi doreau această supremă recunoaştere internaţională. Este citat de mai multe ori ca maestru şi punct de referinţă în ultimul său roman de Björn Larsson. Alături de Strindberg şi Swedenborg, Tranströmer este suedezul care a înrâurit cel mai mult literatura universală.


În opera sa se remarcă o statornică tendinţă spre tăcere: cuvântul este adesea considerat ca ceva negativ şi impropriu pentru o limbă ideală, un metalimbaj care poate convieţui cu absenţa cuvintelor. Ba chiar în volumul Din martie ’79 este formulată limpede ideea că tăcerea este condiţia esenţială a îndelungatei sale experienţe: „Obosit de cel ce nu oferă decât cuvinte, cuvinte fără limbă/(...) Descopăr urme de ied pe zăpadă./ Limbă fără cuvinte”. La fel şi în proza Ane­monele, în care zgomotoasei lumi a puterii îi este contrapusă tăcerea vieţii luminoase şi discrete a anemonelor. Autorul exprimă acest crez estetic şi în Scurtă pauză într-un concert de orgă, calificând tăcerea drept condiţie privilegiată pentru a simţi ritmurile vieţii. Deşi dominante sunt elementele de peisaj legate de geografia şi mitologia nordică (arborele ale cărui rădăcini sunt iscodite de mare sau pădurile de conifere pe apă în volumul Mările Baltice), poetul zugrăveşte adesea o natură dezolată, din care omul lipseşte. Un exil în preistorie, înainte de apariţia omului, am zice, sau într-un viitor science-fiction, după dispariţia aceluia, este expresia concretă a unui pesimism cosmic, ce va cunoaşte forme ex­tre­me de resemnată interiorizare în ultima sa carte mai sus amintită.


O tehnică de teleobiectiv creează neaşteptate schimbări de perspectivă, activând rapide pasaje între dimensiunea individuală şi cea cosmică. Astfel, în Sfere de foc, iubirea şi sexul, plecând de la o iniţială experienţă personală, dobândesc în ultimul vers dimensiuni planetare: „Pe furiş mulgeam cosmosul şi am supravieţuit”. Este vorba de supravieţuire, iar nu de o înfrângere a tenebrelor în care se zbuciumă existenţa: o iluminare de moment, precum lumina intermitentă a unui licurici sau punctele luminoase ale unui tren de noapte străbătând câmpia.


În poezia lui Tranströmer există conexiuni la tradiţiile filozofico-religioase, ca, de pildă, la mistica occidentală creş­tină a lui Meister Eckhart şi a meştrilor renani din Evul Mediu: aşa se explică puterea versurilor de a pune în lumină dimensiuni secrete, miracolistice ale rea­lului, în epifanii care îngăduie experienţa vie a unor surprinzătoare simbioze între epoci şi locuri disparate. Se conturează, astfel, un paradox, din punct de vedere artistic, productiv care reuneşte concreteţea detaliilor cu un efect de evanescenţă şi ezitare. Adie frecvent în textele sale poetice senzaţia de a fi sub controlul unor ochi şi puteri ale unor prezenţe invizibile (în special în Unor prieteni de dincolo de graniţă sau Din iulie 90), scrieri care se referă la propriile condiţii existenţiale, dar mai ales la experienţele sale în Ţările din Est, la frica de a vorbi, la suspiciunea constantă, la microfoanele ascunse. În ultima carte, scrisă după boala care îi pu­tea fi fatală, temele claustrării, ale neputinţei şi morţii devin stăruitoare. În Apri­lie şi Tăcere autorul îşi exprimă condiţia de ostatec al propriei boli prin imaginea unei viori închise în cutia sa: nu mai poa­te emite niciun sunet.
Coerent în demersul său poetic dedicat abolirii graniţelor, scriitorul experimenteză şi formal-stilistic abolirea frun- ­tariilor dintre proză şi poezie. În unele culegeri lirice versul devine mai narativ, în altele prozopoemul alternează cu poezia. Poetul instaurează un dialog cu cititorul pe care îl invită să facă uz de intui­ţie, recunoscându-i cea mai mare libertate în a descifra treptat tainele tex­tului, în a le interpreta: acesta, odată publicat, îşi cucereşte un fel de autonomie în sensul unei vieţi proprii, gata să-şi afirme propria libertate.


Mister pe stradă


Pe faţa unui om adormit se-aşternu lumina zilei.
Avu parte de un vis mai agitat
Dar nu se trezi.


Se-aşternu întunericul pe faţa unui om în mers
Printre oameni în razele soarelui
Fierbinţi şi nerăbdătoare.


Dintr-o dată se făcu întuneric ca înainte de furtună.
Eu eram într-o odaie care cuprindea toate clipele –
Un muzeu de fluturi.


Cu toate astea soarele era la fel de fierbinte.
Penelurile sale nerăbdătoare pictau lumea.



Gară


Un tren a intrat în gară. S-a oprit, vagon după vagon,
Dar nicio uşă nu se deschide, nimeni nu coboară, nimeni nu urcă.
Oare există într-adevăr uşi? Înlăuntru o forfotă
De oameni închişi ce merg înainte şi-napoi.
Scrutând de la ferestre neclintite.
Afară de-a lungul şinelor merge un om cu un ciocan,
Izbeşte roţile ce răsună uşor. Cu o excepţie.
Aici zgomotul creşte fără să-nţelegem de ce: un fulger,
Bătaia orologiului catedralei,
Zgomotul navigaţiei în jurul pământului
Ce ridică în sus tot trenul şi pietrele umede din jur.
Totul cântă. Vă veţi aduce aminte. Mergeţi-nainte.


Motiv medieval


Sub înfăţişările noastre buimace
Este mereu la locul său craniul, golul de nepătruns.Timp
În care soarele domol îşi face rondul pe cer.
                           Partida de şah continuă.


O rumoare de foarfeci de coafor în tufişuri.
Soarele îşi face domol rondul pe cer.
Partida de şah se-ntrerupe, remiză.
                           În tăcerea unui curcubeu.



Martie ’79


Obosit de tot ceea ce-nseamnă cuvinte, cuvinte nu limbaj,
Am plecat pe insula înzăpezită.
Paginile ei nescrise se diştern pretutindeni.
Dau de urmele unui pui de cerb.
Limbaj nu cuvinte.



Amintirile mă văd


Într-o dimineaţă de iunie când era prea devreme
Ca să mă trezesc şi prea târziu ca să mă culc la loc,


Trebuie să ies în verdele ce dă pe-afară
De-amintiri, urmărindu-mă din priviri.


Nu se văd, se topesc în întregime
În peisaj, cameleoni fără cusur.


Sunt atât de aproape că le simt răsuflarea
Cu toate că melopeea păsărilor uluieşte.



Cuplul


Sting lumina dar albul său clopot de sticlă
Mai sclipeşte o clipă înainte de a dispărea de tot
Ca o pastilă într-un pahar de întuneric. Apoi se scoală.
Iar pereţii hotelului se avântă în bezna cerului.


Frământările iubirii se sfârşesc şi ei dorm
Dar cele mai tainice gânduri se-ntâmpină
Ca şi cum două culori se topesc
Pe hârtia umedă a desenului copilăresc.


Beznă şi tăcere. Dar oraşul în noaptea asta s-a apropiat.
Cu ferestrele întunecate. Au şi ajuns casele.
Sunt foarte aproape în aşteptarea ticsită
De oameni cu chipul searbăd.



Dimineaţă şi intrare


Străbate propriul drum
Marele pescăruş cu spatele negru,
Timonier al soarelui
Dedesubt, apa.
Lumea încă somnolează
Precum în apă o piatră pestriţă.
Zi nedescifrată. Zile –
Precum literele aztece!


Muzica. Iar eu rămân ostatec
În acest goblen.
Cu mâinile spre cer – ca o figură
Din arta rurală.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul