Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Prima carte despre România în limba spaniolă

        Carmen Bulzan

Ramón de Basterra: Opera lui Traian


Scriitor cu o bogată educaţie umanistă, Ramón de Basterra s-a născut la Bilbao în 1888 şi a murit la Madrid, în 1928, la numai 40 de ani. Şi-a luat li­cenţa în Drept şi a intrat în cariera diplomatică, fiind ataşat cultural la Roma (între 1915 şi 1917), Bucureşti (din iunie 1918) şi Caracas (în 1924). Dezvoltă teorii cu încărcătură istorică şi culturală, mituri culturale hispanice, cu intenţia de a demonstra superioritatea moştenirii romane, a vechiului Imperiu Spaniol. Concepţia lui imperială se bazează pe Putere, Cunoaştere şi Iubire. „Prin Pute­re – bazată pe Economie – se ajunge la do­minarea reală a lucrurilor. Prin Cu­noaştere – bazată pe cultură – se ajunge la universalitate. Prin Iubire se ajunge până la Dumnezeu.”


Printre cele mai importante lucrări ale lui Ramón de Basterra menţionăm: La obra de Trajano (Opera lui Tra­ian), Madrid, Espasa Calpe (1921), Las ubres luminosas (Ugerele luminoase), Madrid/Bilbao, Miguel de Maeztu Edi­tor (1923), La sencillez de los seres (Sim­plitatea fiinţelor), Madrid, Renacimi­ento (1923), Virulo. Poema de las mo­ce­dades (Virulo. Poemul tinereţilor), Madrid, Renacimiento (1924), Los la­bios del monte (Buzele muntelui), Ma­drid, Renacimiento (1926), Vírulo. Me­diodía (Virulo. Amiază), Madrid, La Gaceta Literaria (1926).


Postum, din opera sa au mai apărut: Las alas de lino (Aripile de in), Ma­drid, Editura Nacional (1941), Una em­presa del siglo XVIII. Los Navíos de la Ilustración (O întreprindere a secolului XVIII. Navele Iluminismului), Ca­racas, Imp. Bolívar (1925), reedición en Cultura Hispánica, Madrid (1970), Pa­peles inéditos y dispersos de Ramón de Basterra (Scrieri inedite şi disperse ale lui Ramón de Basterra) Ediţie şi prolog de Guillermo Díaz-Plaja, Madrid: Ministerio de Asuntos Exteriores, Rela­ciones Culturales (1970), Llama ro­man­ce (Flacăra romanică), Bilbao, Diputa­ción de Vizcaya (1971), Poesía (Poezie), prolog de José-Carlos Mainer, Madrid, Fundaţia BSCH (2001), 2 vol.



Despre cine suntem şi cine am fost, despre înţelegerea istoriei noastre şi încadrarea ei în sensul istoriei europene şi universale stau mărturie cele scrise de Ramón de Basterra nu doar în cartea dedicată românilor, ci şi în corespondenţa pe care a avut-o cu personalităţi ale vremii sale, printre care Miguel de Unamuno.


Iată o mărturie a lui Unamuno din 1928, anul morţii scriitorului: „Cele mai multe şi mai bune însemnări despre România le am de la îndatoritorul meu amic şi concetăţean – s-a născut în acelaşi oraş cu mine, Bilbao – marele poet Ramón de Bas­terra, care, ah!, a petrecut în România, reprezentând Spania, doi ani pe vremea războiului şi care a scris o carte «La obra de Trajano» («Opera lui Traian»), unica lucrare originală care s-a scris în Spania despre România”.


În acelaşi an nefast, Nicolae Iorga scria: „Moartea a luat din mijlocul celor mai mari chinuri ale omului care simte cum îi alunecă mintea spre locuri unde nu mai e stăpânire de sine pe amicul, pe bunul şi caldul nostru amic spaniol Ramón de Basterra. Se ceruse la noi, din Italia, unde era cer senin şi viaţă asigurată, şi venise în iadul războiului nenorocit, în dezvoltarea unei societăţi înfrânte şi încătuşate. Însărcinat de afaceri al depărtatei ţări latine, a fost un sprijin şi o mângâiere.


Da a fost şi altceva. Poet de chemare, unul dintre cei mai înzestraţi scriitori ai generaţiei tinere, el a privit cu adânc interes zbuciumul nostru. Şi ne-am trezit cu o carte din acelea pe care nu le dau diplomaţii: «Opera lui Traian», în care critica îndreptăţită se uneşte cu cea mai înţelegătoare simţire a tragediei noastre şi care se mântuie cu aceste superbe cuvinte despre latinitate: «e o afinitate de natură spirituală, fără de trup, şi astfel sunt de fine, aici jos, lucrurile sufletului, nu mai puţin solide însă decât umbra ce cade de pe coloana nemuritoare ce stă în For».


Acest simţ îl mâna veşnic spre noi, pe cari nu ne putea uita.
Omul care ştia româneşte, pe care-l purtasem, cu pasul lui uşor de căprioară bască, pe dâlmele Teleajenului, mă întâmpina la Madrid cu aceeaşi stăruitoare amintire înduioşată a lucrurilor de la noi.
De acum, el e numai în rândurile de poezie închinate rasei noastre. Nu poate fi un omagiu mai frumos memoriei lui decât să le dăm româneşte poporului nostru.”


Opera lui Traian este o frescă sociologică a României de la începuturile ei romane până la Primul Război Mon­dial. Lu­cra­rea lui Ramón de Basterra este mai mult decât o culegere de impresii ale unui diplomat şi erudit spaniol despre România sau o percepţie a unei imagini a ţării noastre rezultată din lecturi şi observaţii: o veritabilă mo­no­­grafie sociologică complexă, în care se ar­ti­culează, deopotrivă, fapte, fenomene şi procese, relaţii sociale rezultate dintr-o înţelegere adâncă a conexiunilor spaţio-temporale sem­nificative. Reperele sunt de ordin raţional, dar şi afectiv. Ceea ce ne oferă Ramón de Basterra prin această carte este o istorie – obiectivă şi, în egală măsură, sentimentală – construită unitar, prin relevarea originii şi devenirii unui popor, traducerea românească a Operei lui Traian (întârziată impardonabil, dar care va vedea în curând lumina tiparului), recuperând o imagine-simbol a României şi a naşterii fiinţei sale naţionale.


Cartea este structurată pe cinci capitole, succesiune impusă de respectarea unei cronologii istorice, dar filtrul istoricităţii evenimentelor relatate este al poetului, artizanul metaforei şlefuite de cele văzute şi trăite în spaţiul ţării natale şi al regăsirii Romei ca axis mundi în fiecare colţ al României.


În prologul cărţii – Amintirea pietrei –, regăsim fiorul descoperirii, printre vestigiile Romei, a Columnei Traiane care aminteşte de opera înfăptuită de marele imperator în Dacia. Studierea ruinelor Romei trezeşte emo­ţie şi nostalgie după un paradis pierdut, prologul fiind o invitaţie la ştiinţă şi conştiin­ţă, la raţiune şi sensibilitate. Columna Traiană din Forul de la Roma devine pretextul călătoriei spre România în misiune diplomatică, umbra ei indicând direcţia călătoriei – imagine sugestivă, prinsă şi pe coperta cărţii.


Capitolul I – România antică. Pământul unde soarele răsare – reiterează impresiile puternice trăite la contactul cu România din timpul Primului Război Mondial: călătoria cu trenul la intrarea în ţara noastră, plimbările pe Calea Victoriei într-un Bucureşti aflat sub ocupaţie germană, privaţiunile îndurate prin mutarea Guvernului la Iaşi (inclusiv a Lega­ţiei Spaniei din care făcea parte). Sunt notele unui fin observator, cunoscător avizat al realităţii sociale şi al decodificării ei în chei di­plomatice. Prezenţa numelui fondatorului Traian, întâlnit pretutindeni în România, în numele de botez al unor români, în numele unor străzi, instituţii, hoteluri, pe monede etc., este pretext pentru invocarea originii latine a poporului român.


În capitolul II – Perspectiva umană –, au­torul evocă mari personalităţi politice şi diplomatice autohtone (Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul) în care întrevede ceva din diplomaţia lui Traian şi împlinirea operei acestuia. Sunt menţionate actele diplomatice încheiate de Mircea în 1390 cu Polonia, iar în 1396 cu Sigismund, regele Un­gariei, prin care se stipulau alianţe, nu supunere, şi se relevă importanţa tratatului de pace încheiat cu Po­lo­nia în 1499, considerat şi de Edgar Quinet ca „adevărată fundamentare a dreptului intern al provinciilor Dunărene faţă de puterile creştine!”.


România nouă. Cetatea secolelor, cel de al III-lea capitol, se apleacă asupra latinităţii poporului, a credinţei sale ortodoxe şi creaţiei populare. Autorul operează puternice delimitări între latinitate şi romanitate, distincţii între religia ortodoxă şi cea catolică, opoziţii între creaţia populară orală şi cultă scrisă. Latinitatea limbii este un subiect care îl fascinează pe Ramón de Basterra, el găsind asemănări cu limba spaniolă, dar, mai ales, cu portugheza. Dincolo de aspectul fonetic al limbii, care îi sună atât de familiar, înţelegându-se cu românii fără prea mare efort, descoperă intensitatea trăirii exprimate prin cuvânt.


Capitolul IV, intitulat Câmpii de la Du­năre la mare, cuprinde câteva descrieri geografice ale României ce aduc în memoria afec­tivă a autorului imaginea ţării sale, Spa­nia, aşa încât Sudul României este o Anda­luzie română, Carpaţii, Pirineii români ş.a.m.d. Descrierile Dobrogei sunt conectate la realitatea istorică multiculturală a regiunii şi la istoria ei veche. Mare îi este mirarea, care desigur l-ar fi uimit şi pe Ovidius, considerat a fi fost primul roman exilat în Scitia Minor, că pe aceste locuri de care „nicio moarte fericită nu s-ar fi apropiat” (Ovidius) i s-a ridicat o statuie. Datorită poziţiei strategice la Marea Neagră şi bogăţiilor sale, Ro­mânia este văzută în perspectivă ca una din ţările bogate ale lumii, iar Dobrogea, gura cor­nului abundenţei care „va revărsa spre Marea Neagră roadele sale”.


România unită – ultimul capitol – se constituie într-o incursiune în istoria şi prezentul României Mari, a cărei temelie este gospodăria ţărănească. Moştenirile romane şi bizantine sunt artistic redate în analiza psihologică a sufletului poporului român, în descrierea uneltelor meşteşugăreşti, a bisericilor din Moldova. Sunt semnalate cuvinte, expresii, poezii din creaţia lui Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu, din creaţia populară, relevându-se apartenenţa la ginta latină în luxul silabelor ritmate şi focurile de metafore, în bogatele recolte de versuri. Cuvântul dor, atât de acut resimţit pentru ţara sa, îl determină să scrie o pagină memorabilă cu privire la semnificaţia cuvântului şi echivalenţele lui în limba portugheză (saudade). Pictura lui Ni­colae Grigorescu este cea care îi relevă acelaşi izvor popular care încântă şi conservă frumuseţea din sate, expunând nativa distincţie a neamului românesc, „precum o floare îşi arată propria eleganţă”.
Înainte de a fi martor la Marea Unire din 1918, de la Alba Iulia, îi trimite lui Miguel de Unamuno de la Iaşi o scrisoare, datată 22 noiembrie 1918.


„Legaţia Spaniei la Bucureşti                                                           Iaşi 22 noiembrie 1918


Foarte Drag D. Miguel: profit de ocazia pe care o am de a comunica cu Dvs. şi a vă trimite o salutare afectuoasă. Am fost în regim de izolare ca înlăuntrul unei fântâni! Să vă găsesc bine sănătos şi să vă vină un fericit 1919! (...) Vă implor, dragul meu maestru dintotdeauna, trimiteţi-mi câteva impresii pentru ca să pot presupune viaţa ţării, pe adresa (...).
Aici, acestei ţări îi surâde dimineaţa, merg să realizeze idealul naţional al unităţii şi jubileul urmează.
Salut, din inimă, acest mare triumf al Libertăţii şi Democraţiei.
Îmbrăţişări dragi şi afectuoase din partea lui Ramón de Basterra”


Opera lui Traian cuprinde şapte imagini foto, format 13x19,5, care aparţin lui A. Vi­vanco, ce redau câteva simboluri ale identităţii noastre: Bustul Împăratului Traian, Co­lumna lui Traian de la Roma, Mănăstirea Curtea de Argeş, Ţărani români ş.a.
Prin cuvânt şi imagine, autorul reuşeşte să descopere şi să ne ofere o mărturie şi dovezi ale apartenenţei noastre la un spaţiu de cultură şi civilizaţie universală, de acum două mii de ani, şi să releve legăturile definitorii dintre România şi Spania.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul