Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

„Moartea scriitorului şi a literaturii”

        Radu Aldulescu

S-a ivit o ocazie care mi-aş fi dorit din tot sufletul să nu se ivească. Mi-aş fi dorit, adică, din tot sufletul să citesc această rubrică, să n-apuc vreodată să scriu. Cineva m-a solicitat, rugat, vreau să cred, īn timp ce altcineva, fără pic de răutate, m-a sfătuit că n-ar trebui să mă duc pe locul mortului. N-am astfel de superstiţii. N-am ţinut socoteala, nu că mi s-ar fi părut de rău augur, ci pur şi simplu din lehamite, dar mi se pare că fostul semnatar al acestei rubrici, Costi Stan, Dumnezeu să-l aibă-n pază!, ar fi cam al douăzecilea scriitor care moare īn ultimele şase luni. Foarte puţini dintre aceşti scriitori au apucat vārste rezonabile, adică īntre şaptezeci şi optzeci de ani. Colegul şi prietenul gazetar şi prozator care a fost Costi ar putea fi un exemplu sugestiv īn acest sens: speranţa de viaţă a scriitorului romān se situează undeva īn jurul vārstei de şaizeci de ani, dacă nu cumva sub această vārstă. Oricum, sub speranţa de viaţă a romānului īn general, aflată, la rāndu-i, sub cea a cetăţeanului european al mileniului trei. Una peste alta, scriitorul romān moare primul. Aş risca să explic acest fenomen dintr-un punct de vedere, desigur, subiectiv, conform titlului rubricii care, ţin să precizez, nu-mi aparţine. El a fost corect intuit de cel ce mi-a dat rubrica, fiind totodată o vajnică găselniţă-subterfugiu pentru a se spăla pe māini īn caz de forţă majoră.


Moartea prematură a scriitorului romān, aşadar. N-o pot vedea altfel decāt ca urmare firească a agoniei şi morţii literaturii. Uciderii īn fapt, fiindcă nici ea, literatura romānă, nu moare de moarte bună şi nici de bătrāneţe. Este vorba, practic, despre o crimă pe care o semnalez īn fel şi chip īn articolele publicate de-a lungul anilor īn presa culturală, cel mai adesea dimpreună cu numele criminalilor, persoane influente de la interferenţa mediilor culturale şi politice, aşa-zisele elite componente ale aşa-ziselor centre de influenţă, cei care conduc instituţiile culturale. Ca o consecinţă a acestui război cu morile de vānt (ei şi-au văzut īn continuare de crima lor, care vizează literatura şi, deopotrivă, scriitorul), parcursul meu de scriitor a fost din ce īn ce mai anevoie, iar relaţia cu instituţiile culturale s-a tensionat pānă la a se rupe definitiv. Nu-mi stă īn fire şi nici īn caracter să mă vait, dar, pentru a fi īnţeles, trebuie să fac o precizare: ca scriitor romān īn Romānia (public cărţi de circa 18 ani, semnez īn presa culturală, cu mai mică sau mai mare frecvenţă, de aproape 40 de ani), am trăit mereu la limita subzistenţei, fiind īn permanenţă pasibil de o moarte prematură.


Cunosc, īn momentul de faţă, personal sau doar din auzite-citite mai īndeaproape sau īn treacăt doar, cred că (nici aici n-am ţinut o socoteală strictă, din aceleaşi motive invocate mai sus) īn jur de două sute de scriitori romāni de diverse vārste, orientări politice şi sexuale, mai mult sau mai puţin sau deloc talentaţi, mai mult sau mai puţin impostori, mimānd cu mai multă sau mai puţină pricepere nevoia de a scrie, carisma scriitoricească, profesionişti pānă-n vārful unghiilor sau asumāndu-şi īn mod responsabil scrisul ca un hobby pentru timpul liber dimpreună cu dogma că nu se trăieşte din scris, mai şcoliţi sau mai autodidacţi, doctoranzi şi universitari cu nasul pe deasupra plebei şi vulgului sau ignoranţi de-a dreptul, fără lecturi, trăgāndu-şi seva scrisului exclusiv din jegul sincer al vieţii, al propriei vieţi eventual, mai umblaţi prin burse, chiverni­sin­du-şi cariera prin traduceri īn Occi­dent sau făcāndu-şi veacul şi imaginea exclusiv īn ograda culturală autohtonă, mai provinciali sau posedaţi de damful uni­ver­salizării, grafomani sau esenţialişti, mai metafizici sau mai din topor, cutreieraţi de angoase şi slăbiciuni de tot felul sau perverşi de-a dreptul, caşti sau curve de formaţie, unşi cu felurite feluri de alifii urāt mirositoare, turnători, in­for­matori, securişti acoperiţi, baroni culturali, patroni de edituri şi publicaţii, ve­dete ale televiziunilor, oameni care se lasă folosiţi sau folosesc, pretāndu-se la porcării incredibile sau aflāndu-se īn postura de victime ale porcăriilor altora, oameni ai partidelor lucrānd din umbră sau la vedere, ocupānd posturi de şefi sau subalterni īn trusturile de presă, ambasadori, consuli, parlamentari, deputaţi etc.


O mare unitate-n diversitate, vorba intelectualului democrat. Oamenii aceştia scriu şi publică cărţi, ducānd, la o adică, pe umerii lor cultura scrisă, literatura naţională, atāta cātă a mai rămas īn urma carnagiului la care-i supusă de douăzeci de ani īncoace, mai aplicat şi uzānd de proceduri mai subtile şi totodată mai eficiente decāt pe vremea comunismului. Cred că o trăsătură comună a tuturor acestor oameni, mulţi dintre ei trăind la limita falimentului, dar nefăcānd excepţie nici excepţiile, cei ajunşi la un grad de prosperitate la care n-au visat neam de neamul lor pānă să dea peste ei democraţia originală, ar fi faptul că nici unul dintre ei nu-i pe deplin mulţumit, īmpăcat cu statutul său, cu imaginea publică sau cu felul cum e perceput de alţi scriitori, de critici sau cititori. Eu unul cel puţin, aşa īi văd şi-i ştiu sau doar īi bănuiesc. Nemulţumirea din care se poate ivi oricānd deznădejdea este, desigur, o ispită nu doar pentru scriitor, ci şi pentru tot omul. O ispită mai puternică acum, īn aceste vemuri părānd a fi cele de pe urmă, iar scriitorul pare să pice mai lesne īn ea, după ce i s-au luat o sumedenie de puncte de sprijin: confortul material şi sufletesc, onorabilitatea, respectul şi admiraţia comunităţii, privilegiile ce decurg din respect şi admiraţie şi aşa mai departe. Toate astea sunt praf şi pulbere, la o adică, dar puţini īnţeleg şi īncă şi mai puţini sunt cei dispuşi să pună īn practică. Indiferent de diagnosticul care i s-a pus la capătul vieţii, scriitorul moare, īn primul rānd, de inimă rea, iar moartea lui e grăbită-provocată de cei care grăbesc şi provoacă moartea literaturii.


Nota redacţiei: Precizăm că oferta de a ţine o rubrică intitulat㠄Moartea scriitorului şi a literaturii” a fost făcută autorului īn perioada cīnd „Luceafărul de dimineaţ㔠apărea săptămīnal, acesta fiind primul articol din serie. Este de precizat, de asemenea, că media de vīrstă a membrilor īn viaţă ai Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, eşantion reprezentativ pentru USR, este puţin peste 68 de ani. Ceea ce nu anulează concluziile pesimiste ale autorului, dar le conferă un grad de relativitate. Acuzaţia de crimă poate fi, īn context, schimbată cu aceea de tortură īndelungată, mulţi creatori de literatură fiind chinuiţi de societatea ostilă vreme de 80 şi chiar 90 de ani.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul