Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Un pilot de duminică, la Silverstone

        Horia Gārbea

– Keep going!... Smoooooth break... Break offff! Power!... Shift up gear! Up!... Power! More power!... Flat!... Power!


Colegii mei, romānii din echipa Mansell, mi-au mărturisit că au auzit īn vis toată noaptea următoare comenzile instructorilor-copiloţi care ne-au ajutat pe circuitul de la Silverstone īn ziua de 19 octombrie 2011, memorabilă pentru toţi, probabil mai ales pentru cei care nu ştiau engleza. Asta īn tururile complete pe circuitul F1, făcute cu un Megane sport 250, un Ferrari 360 F1, cīte două Audi şi două Nissan: 370Z şi GT-R, a cīteva sute de cai putere fiecare.


Eu, īnsă, am dormit fără să mai aud nimic. Dar am rămas mai ales cu plăcerea experienţelor din poligon şi de la raliu şi, evident, cu emoţia alergării cu monopostul: un ochi la drum, unul la steagurile care semnalau eventualele intenţii ale altor maşini de a depăşi īn linia dreaptă. De retrovizor nu prea mai era timp. Mīna dreaptă făcuse bătături pe levierul schimbător al monopostului (autorul īn monopostul nr. 17 īn fotografie). Restul maşinilor aveau schimbătorul pe stīnga sau la volan. Volan pe dreapta, fireşte, doar eram īn UK. Dar ce mai conta! Īn mod oarecum surprinzător, absolut toţi ne-am adaptat īn cīteva secunde la schimbarea de poziţie – măcar pedalele erau ca la noi – şi, īn rest, aveam alte griji.


Experienţa de la Silverstone – 10 ore, dintre care 9 pe circuit, din care vreo 7 de condus efectiv – a fost una dintre cele mai interesante din existenţa mea. Mai mult decīt cele petrecute cu mine m-a impresionat organizarea impecabilă a evenimentului (şapte echipe a cīte cel puţin opt persoane, fiecare parcurgīnd cīte 11 episoade automobilistice diferite, din care 10 la volan şi una ca pasager al unui pilot veritabil). Totul reglat la minut, fără niciun disconfort, fiecare participant simţindu-se un Hill sau un Hamilton.
Mulţumesc organizatorilor romāni de la Grey Bucharest şi celor britanici, ca şi soţiei mele, care m-a convins să iau aparatul de ras Gilette şi să completez talonul ulterior cīştigător. Silverstone – un parc de distracţii pentru adulţi de 50 km pătraţi. Īn fond, marile curse durează doar cīteva zile pe an, poate 10. Ceva trebuie făcut pentru a scoate bani īn restul 355.


Fiecare dintre cele şapte echipe a cīte 8-10 persoane purta numele unui pilot cunoscut al Marii Britanii. Am făcut parte din echipa 92-Mansell. Īn poză, primul din stīnga, alături de coechipierii romāni, de doi britanici şi de instructorul Andrew. El ne-a condus peste tot, dar la fiecare etapă am avut alţi instructori, speciali pentru tipul respectiv de cursă.


Performanţele mari-mici se treceau īn fiecare etapă pe bonul din ecuson pe care nu mi-ar fi ruşine să-l reproduc. Au contat īn rezultatele mele mai modeste, dar nu neglijabile, lipsa de experienţă īn condusul de zi cu zi şi vīrsta, cu 15-20 de ani mai mare decīt a coechipierilor mei. Dar nu scorul a fost important (locul 5 din 8 la monoposturi nu mi se pare chiar jenant), ci bucuria autodepăşirii şi distracţia.


Nu am forţat la tururile de pe circuitul mare de F1. Instructorii mă īndemnau. Dar am depăşit rareori 90 mile/h, adică 144 km/h. Am urcat maximum pīnă la 120 mile/h, adică 180 km/h. Percepţia vitezei e diferită, pare că mergi mai īncet īn maşinile grele, ca Nissan. Īn schimb, īn monopost, cu vīntul īn cască, la 100 km/h crezi că zbori. Mergīnd repede, liniile drepte par scurte, ştii că vine curba şi eu, unul, lăsam acceleraţia. Conduita sportivă ar fi fost să frīnez relativ aproape de curbă şi relativ brusc. Cu Nissan mergea şi o frīnă mai brutală, dar la Ferrari, de pildă, frīnīnd prea din scurt şi tare, te īntorceai sigur īn loc. De precizat că toate maşinile erau de două locuri şi aveau tracţiunea pe spate.


Un mare avantaj al unora dintre maşini e cutia automată, fără ambreiaj şi cu schimbătorul la volan (clapetă dreapta pentru schimbat īn sus, stīnga pentru jos). Dar monopostul avea schimbător la podea cu patru trepte, fără marşarier.


Mai interesante decīt goana pe circuit mi s-au părut poligonul şi raliul pe macadam cu noroi, unde schimbi pīnă la a III-a. Nu mai spun de off-road, unde am coborīt şi o scară de vreo 15 trepte cu un fel de ARO, care părea un jaf, dar era extrem de puternic şi urca pante de 75 de grade, de nu vedeai decīt cerul.


Īn schimb, la turul cu pilotul, care tăia toate curbele, nu vira practic, senzaţiile s-au anulat, viteza era prea mare. De fapt, nu avea mai mult de 150 mile/h, deci vreo 240 km/h, dar, fiind un Lotus foarte uşor, era ca un zbor la rasul solului. A parcurs circuitul de 6 km īn 2 minute, nu e nimic de spus, a fost ca şi cum aş fi călărit o ghiulea ca Münchausen.


O experienţă īn plus: simpaticii noştri organizatori ne-au oferit cīteva ore de plimbare īn Londra, şi anume īn cartierul Westminster, prilej de a revedea cu plăcere şi emoţie locuri precum Trocadero, Picadilly, Oxford Street, Regents Park, Marylebone Road şi altele. Un popas īn pub-ul Tom Cribb (campion de box al Anglei īntre 1908 şi 1911) a īntregit a doua zi a vizitei. Multe s-au schimbat la Londra de cīnd n-am mai fost, dar Guiness-ul vecin şi prieten (irlandez) e la fel de bun şi de negru.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul