Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Mă numesc Cela Neamţu...

        Iolanda Malamen

Īncep acest scurt excurs la expoziţia re­trospectivă a Celei Neamţu de la Galeria Dialog cu un citat dintr-o sobră, emoţionantă şi laconică autodefinire: „Mă numesc Cela Neamţu. Sunt artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plas­tici din Romānia şi muncesc īn Bucureşti. Rădăcinile mele sunt adānc īnfipte īn solul natal. De cāte ori simt nevoia să prind forţe noi, pentru o nouă lucrare, merg īn satul īn care m-am născut, aşezat undeva printre colinele Iaşului, la poalele unei păduri seculare. Pentru un artist, climatul natal este esen­ţial, este seva existenţei şi inspiraţiei lui”.
Cei 70 de ani de viaţă ai Celei Neamţu nu puteau fi sărbătoriţi expoziţional īn acest īnceput de toamnă decīt prin­­tr-un efort cumulativ de lucrări aflate īn custodii muzeale patrimoniale şi prin revărsări de energii de ultim moment, ieşite din propriul atelier. Foarte potrivită pentru acest moment aniversar a fost Galeria Dialog, al cărei spaţiu san şi comunicativ prezuma nerăbdător, prin fervoarea profesionistă a criticului de artă şi curatorului Ruxandra Garofeanu, o retrospectivă de „zile mari”. Aşa a şi fost.



Timp de o lună, privitorii au putut parcurge itinerariul de excepţie al unei trude neīntrerupte de cinci decenii, trudă care i-a dat artistei un loc binemeritat īn istoria artei romāneşti şi, fără să ne ferim de cuvintele mari, chiar īn istoria universală. Căci tehnica haute lisse, moştenită din raiul pămīntesc şi celest īn care s-a născut, acolo unde şi īngerii respirau echilibrul şi frumuseţea maiestuoasă a naturii, i-a dat Celei Neamţu de-a lungul vieţii puterea de a ţese tenace şi limpede „povara dulce” şi tainică a tuturor depănărilor magice. Asta o plasează pe Cela Neamţu printre acei rari artişti care, aşarnaţi tradiţiei şi īmpovăraţi admirabil cu ea, o slujesc, universalizīnd-o.
Despre operele artistei s-au scris multe şi īndreptăţite pagini de laudă, criticii vorbind la fiecare expoziţie despre sacru, mitic, uman, cutezanţă, fast ş.a.m.d., cu care aceasta le construieşte, despre metafora conţinută care le structurează, despre gīndire şi visare, despre cunoaştere şi raţiune şi, nu īn ultimul rīnd, despre echilibrul compoziţional şi despre desăvīrşirea materiei din care ele sunt īntrupate.
Artist harnic (harnic, īn sensul admirabilei trude şi a īngăduirii faptului de a face), Cela Neamţu īşi „potoleşte” visarea īn viscerele atelierului din strada Doamnei, acolo unde zăbovirea şi contemplarea sunt rostuite, iar īnţelesurile lumii deschid nenumărate ferestre.


Văzute īn ritmul şi muzicalitatea lor, lucrările retrospectivei de la Galeria Dialog au vorbit despre o nemăsurată nobleţe a acestei arte, despre exemplarul triumf al tapiseriei ca monumentalitate şi consistenţă, despre bucuria de-a fi răspuns cu inspirată umilinţă şi extraordinară coerenţă propriei vocaţii.
Īnceputurile contopite īntr-o trecere subtilă, de la transfigurarea memoriei noastre profunde la observarea detaliată şi īncīntătoare a vegetalului şi a fabulosului animalier, la arhitectura fastă iconică, au putut fi privite ca un īntreg selectat din secvenţe pure, iniţiatice, ale unei opere distincte, a cărei permanenţă are forţa civilizatoare a ochiului.
Marele ciclu din ultimii ani, Porţile Ierusalimului, revelat ca timpul religios şi istoric, reface solidarizări sufleteşti şi spirituale, ferite de torpoarea sintagmelor vetuste şi de repetitivităţile anoste. Līna, acea materie la care se adaugă minuni cromatice, līna, materie specifică tradiţiei, ţese īncīntări „negociate” de autoare cu instanţele propriilor voci. Originalitatea a devenit un capital exigent-palpabil īn „confruntarea” cu sublimul. Rareori īn cultura noas­tră vizuală modernă se poate vedea o mai mare autonomie a gestului restaurator şi o mai providenţială īnsoţire a harului cu fiinţa care ni l-a mărturisit şi ni l-a transmis.


Ciclurile Hrisoave, Flori, Păsări, Roade, Crīnguri, Ferestre, Altare, Catedrale, Icoane, Ferestre, Altare, Catedrale, Icoane, Frīnghieri, o zestre fabuloasă bran­şată la tradiţie, celebrează viaţa şi visul.
O lume descoperită şi īnsoleiată de meşteşugul miraculos al Celei Neamţu, un neasemuit dar etic şi estetic, a cărui expresivitate tonică are rigurozitate solemnă şi o tăietură măiastră a suprafeţelor şi a liniilor. Artista le narează īmplīntīnd străluciri şi ritmuri cromatice, străpungīnd ţesăturile subtil, cu lumini care i se arată īn vis sau īn realitatea pulsatilă, totul capătīnd īnălţimea unei opere unice.


Cela Neamţu iradiază īn jur nu numai ca artist, dar şi ca om, īn acest secol angoasant şi deseori impermeabil la sfinţenie, bună-cuviinţă, graţie, mīntuire, spiritualitate, legitimitate ş.a.m.d., acea netrucată smerenie, care, īn faţa adversităţilor, i-a şi adus, de altfel, echilibrul necesar pentru a da himerelor aura certitudinii.
S-a scris mult şi adevărat despre complexitatea operei Celei Neamţu, unul dintre criticii de artă cei mai avizaţi fiind Dorana Coşoveanu, care i-a dedicat un amplu album-monografie.


Artist validat, recunoscut, răsplătit cu numeroase premii atīt īn ţară, cīt şi īn afara ţării, Cela Neamţu suscită, cu fiecare prezenţă īn galerii, acel interes care ar putea să aibă ca titlu o simplă sintagmă: marea artă.
Ca o concluzie, expoziţia Celei Neamţu de la Galeria Dialog, „Fereastra timpului meu”, nu a fost doar un firesc act omagial, ci a fost cu mult mai mult: o reīntīlnire cu un artist tutelat de iubire şi „răbdător” īn ea.
Inspirată ideea de a fi fost expuse şi desene pe care artista le săvīrşeşte īnainte ca cele două războaie de ţesut din atelier, ce par dou㠄harpe” cu zeci de „strune”, să se pregătească de „lupta” cu materia.
Īn īncheiere, o să repet, cu voia cititorului, cīteva fraze scrise şi publicate de mine mai demult, un fel de portretizare a ce īnseamnă Cela Neamţu, īn opinia mea, īn istoria artei romāneşti.


Piciorul Lupului (ce sintagmă de poveste!), jud. Iaşi, este satul din care Cela Neamţu a plecat īn lume, spre sfīrşitul copilăriei, ca să īmplinească un destin care īmbinase pīnă atunci mirificul şi fabulosul cu accidentalul tragic... A plecat īncărcată cu vraja zonei şi cu  autenticitatea cromatică a cusăturilor ţărăneşti pe retină. A plecat hotărītă să ţeasă, īn această lume plină de iluzii şi de reacţii vindicative, minunatele ei poeme-metaforă, īntr-o simbolistică asumată lucid, răspīndind fără saţiu rostirile, bucuriile şi īncīntările. A poposit la īnceput īntr-un deşert al ideologiei sumbre, l-a trecut cu bine după aşteptări şi, poate, frustrări, acomodīndu-se, simplificīnd şi căutīnd noi ritmuri, dialoguri, migăliri şi vertijuri creative. Cela Neamţu a īnceput să lucreze īn tehnică mixtă (broderie şi suspensii de fire) cu elemente de ornamentică şi jovialităţi ludice. A trecut apoi la evenimente istorice (ciclul Hrisoave). A ilustrat cu nobleţe şi iubire vegetalul şi animalul mitic şi arhetipal (Flori, Păsări, Roade, Crīnguri) cu turbulenţe senine şi delicate luxurii.


Au urmat spaţialităţile semnificative şi concentrarea spirituală (Ferestre, Altare, Catedrale, Icoane), celebrīnd echilibrul, desenul avīnd rigurozitate solemnă şi o tăietură perfectă.
Războiul de ţesut a fost motorul pe care vocaţia, pasiunea şi concentrarea spirituală şi emoţională l-au făcut să lucreze neobosit la cotele cele mai īnalte ale gīndirii şi imaginarului artistic. Ataşată tehnicii „haute lisse”, cu rădăcini bine definite īn meşteşugul tradiţional, artista şi-a construit cu cerbicie şi disciplină aproape monahală, din firele de līnă, vopsite tăinuit, răsucite şi īnfipte īn trupul războiului, ca seminţele pe un imens ogor, rodul magic al visărilor şi al certitudinilor...


Creator care a recuperat şi şi-a asumat tradiţia īntregii istorii a tapiseriei, Cela Neamţu a pus totodată īn ecuaţie viziuni şi contemplări cu multiple rosturi palpabile. Ea nu s-a rătăcit printre iţele īncīlcite ale unor himere profan-seducătoare, ci, cu o remarcabilă vigoare corectivă, a reluat un drum īnceput cīndva, cu multe secole īn urmă, şi i-a adăugat pavajul strălucitor al propriului har.
Tapiseriile Celei Neamţu īn arta romānească au deschis o sumă de plăsmuiri şi de trăiri, care, fără să ne ferim de cuvintele mari, fac din creaţia ei o operă universală, erudită.
Ocrurile, brunurile, albastrurile puternice sau difuze, gamele de roşuri, griurile patinate reprezintă ele īn sine un capitol special, prin īnsoţirile lor rafinate.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul