Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Scriitori români la baluri şi serate

        Daniela Şontică

Literatura română nu are nici un roman în care să găseşti feeria unui bal precum acelea din bine cunoscutele Pe aripile vântului şi Ghepardul ori chiar din Doamna Bovary.


Nu i-a interesat pe scriitorii noştri balul ca felie autentică de viaţă? Nu au avut ei acces în marile saloane sau nu prea au avut în ce mari saloane să meargă? Câte ceva din toate acestea. Şi cum de cele mai multe ori scriitorul este o oglindă a vremii sale şi este normal ca scrisul lui să reflecte mediile sociale pe care le-a traversat, constatăm că pe ai noştri nu i-a traversat decât dorinţa de a satiriza moravuri sociale plasându-şi personajele în toiul unor baluri mascate. Este adevărat că mărturii despre baluri şi serate fastuoase ţinute în marile case de români aflăm prin paginile de memorialistică ale Marthei Bibescu, ale Reginei Maria ori ale altora, dar literatura noastră de ficţiune are o lipsă la acest capitol.


Vom trece în revistă câteva dintre operele în care autorii au creionat petreceri, baluri mascate, bâlciuri şi sărbători în care putem întrezări câte ceva dintr-o lume apusă, chiar dacă nu aflăm portretul unui bal adevărat al aristocraţiei româneşti, aşa cum ne-am fi dorit fie şi numai dintr-o curiozitate istorică.


Spre deosebire de mulţi scriitori români, Vasile Alecsandri, boier cu moşie la Mirceşti, şi-a dus personajele la baluri. Este adevărat că face aceasta pentru a ridiculiza oameni de tipul coanei Chiriţa, care vor să se ridice pe scara socială. În piesa Chiriţa în Iaşi sau două fete şi-o neneacă, Chiriţa, soţia moşierului provincial Grigori „ot Bârzoieni”, vine pe un viscol cumplit dintr-un sat îndepărtat în „capitalia” Moldovei spre a le găsi soţi bogaţi fetelor sale, Aristiţa şi Calipsiţa. Ce fericită este coana Chiriţa când participă la balul dat de văduva Afin, ea, care visase îndelung la „suarelele” şi balurile din Iaşi! Ajunsă la bal, se crede deja o doamnă fină din înalta societate, pe când ea nu este de fapt decât ridicolă, snoabă şi incultă. Anticipând D’ale carnavalului de Caragiale, Iaşii în carnaval este o farsă bazată pe o încurcătură în care Alecsandri caricaturizează frica de revoluţie a stăpânirii şi reticenţa la nou. Momentul se petrece pe la 1845, puţin înainte de Revoluţia burgheză. Postelnicul Lunătescu visează că nişte „revoltanţi” mascaţi în irozi pun la cale un complot cu ocazia unui bal mascat. Aventurile de la balul real la care participă Lunătescu scot la iveală exact acea teamă de schimbare.


La „balul masche” din Iaşii în carnaval, Alecsandri ne spune ceva şi despre dansurile care se practicau la petrecerea din sala teatrului capitalei moldave, prin vocea măştilor sale: mazurca, valţul, polca şi hora. Şi măcar că un turc aflat şi el la carnaval cere „mane... ghiuzel, ghiuzel”, adică un „cântec frumos, frumos” – că doar nu de azi, de ieri avem manele pe pământul strămoşesc –, un mascat în drac le cere muzicanţilor: „Vă poruncesc, în numele lui Scaraoţki, să-mi cântaţi un valţ drăcesc, că de nu, va umflu pe sus!”. Şi a avut câştig de cauză.


Cu piesa D’ale carnavalului, I.L. Caragiale ne introduce în lumea micii burghezii din periferie, care mimează stângaci high-life-ul. Personaje precum Nae, Didina şi Catindatul la percepţie sunt mânate nu atât de ambiţii politice, cât de dorinţa de a face parte din lumea bună. Ei trăiesc într-o lume care imită obiceiurile lumii distinse, iau parte la balurile de cartier, unde se ţes intrigi, se tachinează, se „magnetizează” şi amorul e „tradus”. Toată satira piesei se învârte în jurul încurcăturii cu privire la Bibicul care încornorează de două ori, dar care rămâne în continuare amantul celor două femei, Miţa şi Didina, fără a fi desco­perit de amanţii lor oficiali, cu toată tevatura produsă pe parcursul balului mascat la care participă cu toţii. Fundalul încurcăturilor este punctat de indicaţii sce­nice care ne redau atmosfera de bal: se dansează valţ, polca, mazurca şi cadril, dar nu acestea sunt importante, desigur, în economia piesei.


Dacă nu avem bal în sine, avem petrecere cu dans şi informaţii despre balurile epocii în romanul Ciocoii vechi şi noi al lui Nicolae Filimon. Edificator este capitolul Muzica şi corografia în timpul lui Vodă Caragea. La Dinu Păturică, în camera din beciul postelnicului, după masa grandioasă dată de „ciocoiul nou”, sosesc la final lăutarii şi femeile, fără de care n-ar avea nici un farmec petrecerea. Sunt chemate „tălăniţe”, dar nu din cele ordinare, ci de soi: Arghira, cea mai frumoasă din toate şi la care râvnea chiar şi vodă, Clamuca şi Rozolina. Apoi soseşte şi orchestra de „muzică nemţească a Niculescului”, pe ale cărei acorduri bărbaţii invită chiramele (adică doamnele) la dans şi se „dedau cu furie la toate exerciţiile corografice obişnuite în timpul acela”. Şi au dansat ce era la modă, iar la urmă, nemulţumiţi, ciocoii au cerut şi ceva mai ca la noi, hore şi probabil un fel de manele, astfel că totul părea un „sabat infernal”. Deşi doar în notele de subsol, autorul oferă câteva informaţii şi despre adevăratele baluri care se ţineau în casele marilor boieri şi la curtea lui Vodă Caragea, unde se dansa „tampeta”, „minimasca”, „valsu-mazurca”, dar şi „monotonul minet, dansul clasic al saloanelor europene, săltătoarea cracoviană a leşilor, cotilionul franţuzesc, valsul nemţilor şi ecosezul adus din fundul Britaniei”.


Alexandru Vlahuţă descrie destul de firav un bal în romanul prea puţin cunoscut Dan, bal la care participă eroul principal, model al intelectualului nea­daptat social, hipersensibil şi romantic.


Şi Mihail Sadoveanu, în Neamul Şoimăreştilor, ne duce la un fel de bal, dar nu la curtea moldavă, din păcate, ci la cea leşească. B.P. Hasdeu în nuvela Micuţa vorbeşte şi el despre un „bal masqué”, dar care se petrece undeva într-un oraş occidental, nu la noi.


La Camil Petrescu, în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, apar petreceri cu dans, întâlniri mondene la care lumea învaţă paşi de dans la modă, dar epoca balului în adevăratul sens al cuvântului apusese.


Grigore şi Nadina din Răscoala lui Liviu Rebreanu intră într-un restaurant de noapte în stil parizian, cu domni în frac şi doamne decoltate, unde orchestra cântă arii madrilene şi sevillane şi unde se produce o dansatoare spaniolă. Atmosfera nu e de bal, dar este ceva mai elevată şi asta o face pe Nadina să exclame la plecare: „Bine c-au început şi Bucureştii să devie mai civilizat, nu tot mititei, lăutari şi mojicie!”.


Eugen Barbu, autorul controversatului roman Princepele, descrie o fastuoasă petrecere pe malul lacului Mogoşoaia la care sunt invitaţi de Princepe toţi marii boieri ai vremii. Este o petrecere neconvenţională, menită să aducă omagii virilităţii şi fertilităţii, dar mai ales un prilej pentru ca înalta societate să petreacă aşa cum era învăţată: mese opulente, afişarea unui lux întrecând limitele bunului-simţ şi, desigur, prin dezlănţuirea instinctelor sexuale. Este descris în roman desfrâul la curtea unui vodă neprecizat istoric, tocmai pentru că era ceva caracteristic tuturor curţilor fanariote de la noi. Iată câteva mostre din „arsenalul” ce compune atmosfera carnavalului de la Mogoşoaia: „Gurile de mărgăritar, rochiile de tersanel, ghiordiile, zăbunele de sandal de Veneţia, în zavase de şapte foi de lastră, captuşite cu tafta leşească, suceau minţile fetelor tinere ce se gândeau în acea seară cu ce baş beşliu de negustor să se culce ca să dobândească şi ele o asemenea strălucită podoabă ce le-ar înlesni drumul spre paturile şi mai nesătule ale lumii mari”. Petrecerea presupunea şi o vânătoare, în faţa Princepelui aducându-se un ţap cu perucă ce avea o lumânare aprinsă pe frunte, semn al triumfului virilităţii, fertilitatea feminină nefiind nici ea uitată în reprezentările carnavaleşti. Măştile sugerau din plin sărbătoarea păgână la care boierii participau cu atâta frenezie, iar punerea în scenă a motivelor cu conotaţii sexuale nu era decât un preambul la împerecherile care urmau să se întâmple ceva mai târziu, din motive şi interese urmărite de fiecare.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul