Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Un brazilian îndrăgostit de România

        Simona-Grazia Dima

Cărturarul brazilian Ático Vilas-Boas da Mota, specialist în literatură orală, etnolingvistică şi folclor, este unul dintre acei rari scriitori fideli, prin totala deschidere a fiinţei, faţă de un topos. Volumul său de poeme, în ediţie bilingvă, România. Poeme telurice/Romęnia – poemário telúrico (traducere din portugheză de Micaela Ghiţescu, Bucureşti, Fundaţia Culturală Memoria, 2010), confirmă o incredibilă vocaţie a iubirii faţă de ţara noastră, ipostaziată ca loc al misterului: „În intervalele din ţârâitul greierilor/ se înalţă tăcerea nopţii./ Totul devine ascuns şi foarte îndepărtat/ în noaptea asta cu atâtea chemări şi ispite,/ ritual al unor dorinţe vană. Beznă.// Sufletul meu rămâne mult mai aproape/ de sine însuşi şi de hăurile-i secrete.../ deschid fereastra, gest de exorcist./ Mă impact cu briza şi cu misterul” (Revărsat de zori în Bucureşti).
Personalitatea complexă a poetului şi cărturarului merită, de altfel, să fie cunoscută mai pe larg de publicul românesc. Adăugăm că, în cuvântul său înainte la volum, intitulat Punţi între două lumi, distinsa traducătoare îl califică drept „brazilianul cel mai român” întâlnit de ea vreodată, căci dovezile afecţiunii acestuia sunt numeroase şi substanţiale: dacă a tradus în portugheză O noapte furtunoasă şi O scrisoare pierdută (2004, respectiv 2007), prin care a reuşit să redea – credibil şi chiar cu „un rezultat final uluitor” – umorul special al lui Caragiale, demontând clişeul că acesta este intraductibil, tot recent, în 2010, a reuşit să finalizeze şi să publice un tom de 1.000 de pagini, închinat conexiunilor româno-bra­ziliene. Volumul Brasil-Romęnia – pontes culturais (Brazilia-România – punţi culturale), apărut în 2010, adevărată enciclopedie a relaţiilor româno-braziliene, sintetizează preocuparea sa de o viaţă, autorul con­semnând „tot ce există şi a existat în materie de românism în Brazilia şi de brazilianism în România. Mai mult decât a făcut Ático Vilas-Boas da Mota nu s-ar putea face”, după cum afirmă Micaela Ghiţescu (p. 11), adăugând, cu tristeţe, că este un efort nerăsplătit oficial, în vreun fel, de statul român.


Culegerea de poeme România. Poeme telurice/Romęnia – poemário telúrico reflectă o remarcabilă continuitate a inspiraţiei româneşti a autorului, primele sale poeme cu acest subiect datând din 1960, iar ultimele din 1998, anul apariţiei volumului original, în Brasília, capitala republicii Federative a Braziliei. Ceea ce-l atrage cu precădere este vechimea civilizaţiei româneşti, pulsul său arhaic, încă detectabil. Recursul la memorie, la substratul istoric, este pentru poet o modalitate de a reveni la sursele simţirii umane şi poetice. Îi aflăm, de aceea, în volum nu numai pe haiduci („Haiduci ai plaiurilor valahe,/ inimi de zahăr, colţi de leu./ Pozele lor zac în străfundul arhivelor,/ aşteptând judecata de mâine”), ci şi pe gânditorul neolitic (Cultura Hamangia), rostul artei, pentru cărturarul brazilian, fiind eminamente acela de a resuscita trăirea primordială: „În şezătoarea asta de dor, de viaţă şi ritm,/ contradans al memoriei reînnăscute,/ sublimă artă de a reînvia vremuri apuse” (Coregrafie, poem în care dansuri precum ciuleandra, hora sau sârba reunesc „satele frumoasei Românii patriarhale” cu imaginarul străvechi al unor „lumi plăsmuite”). Colind reface cadenţele şi sonoritatea colindelor româneşti, similitudinea fiind redată de traducătoare cu o mare fineţe), în vreme ce o delicată Doină a păsărilor pune, şi ea, în prim-plan, ca sursă a lirismului, melodicitatea. Poetul enumeră o serie de apariţii diafane, sumă de virtuozităţi sonore, „în toată lumea asta hâdă”, ca pentru a face, prin intermediul lor, o urare tuturor locuitorilor ţării: „Fie ca pacea să le vegheze somnul/ şi viaţa să le fie plină de lumină/ păsărilor ce populează văzduhurile româneşti/ şi fie ca toate să se poată odihni – vesele şi senine –/ pe întinsul spaţiu carpato-danubiano-pontic...” (demn de remarcat este faptul că ultima sintagmă nu este pentru autor, ca pentru mulţi dintre noi, un clişeu, ci se bucură de o învestitură emoţională, tot aşa cum limba română constituie o pildă de perenitate, de răbdare în faţa istoriei devastatoare („pepită de aur fin/ ieşind la iveală din puhoaie!” – Limba română; Tindă românească este un alt elogiu însufleţit adus limbii române).


Afectivitatea prezidează întreg acest univers românesc, în care orice element are putinţa de a îndemna spre visare şi înţelepciune. Parcul Cişmigiu, râul Dâmboviţa, parcul Herăstrău ori Sinaia sunt integrate vieţii autorului lor, ca instanţe ale unui parcurs iniţiatic. Nu sunt uitaţi nici românii basarabeni (Refugiaţi de război), ori birocraţia din anii ’50, melancolic este evocat Nicolae Labiş (în Labiş, atletul poemului).


Nota preponderent descriptivă a poemelor este modulată de o simţire intimă, personală, atunci când poetul face din popasul românesc un prilej de a revela sensuri universale, între care se impune valoarea copilăriei ca vârstă-stare de spirit inefabilă („Am scuturat mărul/ şi roşeaţa de sus/ s-a preschimbat în lacrimi de sânge/ în iarba de aici, de pe jos...// Să fiu iar copil – vrăjitorie –/ să-mi şterg şi să uit sudoarea şi plânsul/ de pulpa mărului, netedă, între dinţi.// În iarbă se-nscriu toate vârstele/ şi-n râsetele trecătoare, la fel./ În oglinda apelor din Herăstrău/ şi în briza care scutură trunchiul mărului:/ viaţa îşi vede de drum pas cu pas, galeşă,/ prin verdele ce se coace încet (...) Ştiu să urmăresc toate roadele-ndepărtate/ purtate-n buzunarele copilăriei!” – În parc); „Fugi, copile, aleargă degrabă,/ vezi să mai aduci în cutele timpului/ firul credinţei populare,/ lungul mesaj al lui Anton Pann, trubadur rătăcitor,/ cel care ştie de lucrurile lumeşti şi de-ale Domnului! (...) Rugăciunea nu începe niciodată/ până nu vine şi popa,/ certitudine a glasului păsării, cârmaci al ritualului./ El ştie pe de rost pasaje din psaltire,/ meandrele prin care se-ajunge la cer...” (Clopotele din Bucureşti).

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul