Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Avanpremiere editoriale

        Rodica Şinca

Liberul arbitru


Nu ştiu ce mi-ai făcut, Doamne!
căci timpul creşte tot mai mult īn mine
şi nu mi-ai dat putere să-l opresc.


A fost de-ajuns.


Īn văzduh fluturānd,
se ridică o umbră de īnger.
Mi-e dor de prezenţa Ta.
Şi ce am promis – am promis...
Tu ştii mai bine.
A rămas acum să-mi aleg
copacul potrivit.


E formidabil liberul arbitru.


Undeva īn Carpați


După perdeaua castelului din Carpaţi,
o fiinţă se īntreabă dacă umbrele
sunt la fel de importante ca lumina.
Īnsă aici, īn mijlocul Carpaţilor, e pustiu.
E o linişte ce doare.
Nici păsările nu cāntă şi nu are cine să-i răspundă.
Din semnele de īntrebare
se nasc mici note muzicale,
ce se aşază īn vārful degetelor
şi bat īn bolta patului.


Oamenii īl numesc vampir
īnsă este doar o vietate peste care
timpul nu şi-a depus īncă larvele.
Trupul său frumos şi părul veşnic lung
ar fermeca pānă şi prima copilă devenită femeie.


Oare toţi ne-am născut din
căderea frumoasei stele?
Şi dacă atomii sunt fabuloasele
molecule reciclabile,
oare nu beau aceeaşi apă
pe care a băut-o şi Socrate?
Atunci ar trebui să mă īnţelegeţi
de ce-mi port trupul printre voi
şi gāndul mi-e departe...


Uitasem de tine


Pe pămānt au rămas doar nişte copaci albi,
cāteva perle răsfirate pe plajă
şi urma copitelor īn nisip,
a celui mai frumos armăsar singuratic.


Ai rămas şi tu! Uitasem de tine.


Cu toate acestea, mi-a fost dat
să mă bucur singură
de tot ce mă īnconjoară,
pentru că privirea ochilor tăi
m-a făcut să mă opresc din drum.


Guarda e passa!


Peste pădurea ta de vise
am trecut arareori, īnsă
perdeaua de crengi nu īmi
dezvăluia mare lucru.


Peste perfecţiunea corpului tău
mi-am plimbat odată trupul,
īnsă era prea mare dezechilibrul
şi am renunţat placid.


Neaua părului tău īmi răscolea
prezentul şi eventualele lipsuri
susţinute de tine, īnsă la toate
le găseam răspunsul.


Poate că acesta era motivul
pentru care mă iubeai aşa de mult,
din păcate, n-a fost decisiv.


Acum te privesc ca pe o statuie.
Nu vreau asta, dar tu mă obligi.
Eşti o statuie acum, lipsită de suflet,
de veşmānt, de simţuri.
Atāt mai pot să fac:
te privesc şi plec.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul