Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Toamnă cu viori celebre

        Costin Tuchilă

Toamnă cu viori celebre şi violonişti de marcă: nu e deloc exagerat să definim astfel anotimpul care tocmai se încheie. Toamna anului 2011 a adus publicului un turneu inedit, „Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri”, desfăşurat în perioada 26 septembrie - 6 octombrie la Târgu-Mureş, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova (producători: Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo). Protagonişti: Liviu Prunaru, care cântă pe vioara Stradivarius „Pachoud” (1694) şi Gabriel Croitoru (vioara Guarneri del Gesů, numită „Catedrala”, 1730), însoţiţi de pianistul Horia Mihail. Programul a cuprins piese de Ceaikovski, Brahms-Kreisler, Jules Massenet, Bazzini, Kreisler, Charles de Bériot, Sarasate, Spohr, Şostakovici. De mare succes, acest turneu a fost un veritabil regal violonistic, oferind melomanilor excelente recitaluri camerale, un „duel” artistic de înaltă ţinută şi, desigur, posibilitatea de a compara sonorităţile distincte ale celor două viori.


La sfârşitul toamnei, Formaţiile Muzicale Radio au propus un festival la rândul lui foarte atrăgător: „Viori de colecţie la Sala Radio” (23 noiembrie - 2 decembrie 2011), alcătuit din patru concerte simfonice şi patru recitaluri, avându-i ca solişti pe violoniştii Bogdan Zvorişteanu, Remus Azoiţei, Ştefan Horváth, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, care cântă pe viori Nicolň Gagliano, Giuseppe Guarneri, Antonio Stradivari. În primul concert, cu Tiberiu Soare la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, l-am ascultat pe Bogdan Zvorişteanu cu o vioară Gagliano din 1761, interpretând Concertul nr. 3 în Sol major, KV 216 de Mozart: tehnică foarte bună, ton strălucitor, rafinament coloristic, nuanţări delicate, parcă pentru a sugera farmecul plutirii imateriale, nobleţe timbrală, totul într-un stil adecvat violonisticii mozartiene. Solistul a oferit ca bis partea a doua din Concertul nr. 1 în Do major de Haydn. După o bună versiune a Uverturii operei „Don Giovanni” de Mozart, Tiberiu Soare a ales, pentru partea a doua programului, o piesă barocă binecunoscută, Canon în Re major de Pachelbel, cântată în peste 400 de aranjamente instrumentale şi orchestrale. Dirijorul a optat pentru varianta originală, programând atât Canonul, cât şi Giga în aceeaşi tonalitate, aşa cum se află ele în partitura lui Pachelbel (de cele mai multe ori, se cântă doar Canonul), scrise pentru trei viori şi bas continuu. Pentru a da unitate programului, acestui fermecător moment de arheologie muzicală i-a urmat Suita „Din vremea lui Holberg” pentru orchestră de coarde, op. 40 de Grieg, lucrare care reînvie, la sfârşitul secolului al XIX-lea, formele şi spiritul muzicii baroce.


După deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, cu un program care s-a încheiat cu muzica baletului Le Sacre du printemps de Stravinski, Christian Badea a revenit la pupitrul aceluiaşi ansamblu simfonic cu un concert în cadrul Festivalului „Viori de colecţie la Sala Radio”, deschis cu lucrarea interpretată în primă audiţie mondială la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional „George Enescu”, atunci în compania Residentie Orkest din Haga: Atlantis de Dan Dediu. Evocare a continentului dispărut, Atlantida, piesa se remarcă prin energia ce se răsfrânge parcă dintr-o lume îndepărtată, având o orchestraţie foarte pretenţioasă, care îi conferă mult relief simfonic. În acest program am ascultat o altă vioară Gagliano, din 1735, pe care cântă Remus Azoiţei. Sensibilitatea melodică specială de care dă dovadă Remus Azoiţei, fluenţa, tonul cald, sunetul dulce fără a cădea însă în sentimentalism, atmosfera delicată, visătoare, realizată prin frazare şi dozajul accentelor au conferit Concertului în mi minor de Mendelssohn-Bartholdy o interpretare admirabilă.


Muzician foarte cultivat şi cu o forţă expresivă aparte, pe care o transmite orchestrei, Christian Badea este un constructor de spaţii simfonice ample, pe care le domină cu dezinvoltură. Această viziune arhitectonică, integratoare, descifrând semnificaţii nu o dată ascunse sau care se lasă mai greu desluşite în partitură, a fost vizibilă şi în versiunea pretenţiosului poem simfonic Aşa grăit-a Zarathustra, op. 30 de Richard Strauss. Partitura compusă în 1896 lasă adesea impresia unei muzici pulverizate, în care atmosfera meditativă pare lipsită de un fir conducător, fiind mai degrabă „divagaţie” sonoră pe teme din poemul filozofic al lui Nietzsche. Deschis cu o imagine devenită celebră, a răsăritului de soare, poate cea mai frumoasă imagine a răsăritului de soare din toată istoria muzicii, acest poem simfonic are, cu certitudine, unitate, e drept – una mai greu de aflat, pe care dirijorul Christian Badea a sesizat-o şi a făcut-o expresivă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul