Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Discuţii interminabile despre iubire

        Adela Vlad

E previzibil ca un roman cu titlul Septembrie, uneori... (Daniel Dincă, Piteşti, Paralela 45, 2011) să fie scris pe tema iubirii. Cartea urmăreşte iubirea în două faze ale ei: iubirea adolescentină şi iubirea matură dintre aceiaşi „actanţi”: Mihaela şi Tudor. Un bărbat de aproape patruzeci de ani se reîndrăgosteşte de o fostă iubită din vremea liceului. Între timp, fiecare din ei se căsătorise, aveau câte un copil, el încă mai era însurat. Nimic nefiresc sau extravagant în povestea aceasta. Potenţialul ei (melo)dramatic e de netăgăduit. Autorul creează un caz care să-i permită nesfârşite peroraţii despre iubire, demonetizează exact sentimentul căruia se străduise să îi dedice un imn. Desfăşurată pe durata a douăzeci de ani aproximativ, acţiunea romanului pune pe nedrept în paranteză evoluţia unor personaje care au, totuşi, un rol decisiv în acţiune: Mihaela, iubita din adolescenţă, e pierdută din vedere la un moment dat şi apare într-un rol decisiv douăzeci de ani mai târziu, cu o fişă de identitate prezentată în raccourci: pictoriţă, divorţată, mama unei fete şi păstrând intactă iubirea pentru Tudor. Cei doi se întâlnesc pe peronul gării din oraşul lor natal, cad unul în braţele celuilalt şi au revelaţia faptului că sunt suflete pereche, că, de fapt, toată viaţa s-au căutat şi că iubirea lor este eternă. Experienţa traiului în comun contrazice exaltarea lor iniţială. Cotidianul vieţii de cuplu înseamnă, în romanul lui Dincă, discuţii interminabile despre iubire. Eroii sunt prea preocupaţi să îşi teoretizeze sentimentele, aproape că nu mai au timp să le şi trăiască. Autorul rămâne cumva la suprafaţa lucrurilor, fisurile care intervin în viaţa de cuplu sunt etalate într-un mod didactic, demonstrativ, personajele rostesc replici contrafăcute, în situaţii de criză tipice (ea îi reproşează lui că o înşală şi el neagă cu fermitate).


Daniel Dincă are, în mod evident, o predilecţie condamnabilă înspre exprimările preţioase, din dorinţa de a vorbi într-un fel aparte, personajele sale au o sintaxă nefirească. De la îndrăgostiţi la disidenţi politici, toţi sunt în posesia unor adevăruri imuabile, iar întâmplările prin care trec nu fac decât să le confirme certitudinile prestabilite.


Realismul căutat al replicilor sună neconvingător: adresându-se fiului, tatăl foloseşte mereu apelativul „bă”, doar că acest cuvânt nu este de ajuns pentru a crea autenticitatea scontată a dialogului.


Povestea de dragoste adolescentină se petrece pe fundalul regimului comunist, o epocă recuperată artistic de scriitori şi cineaşti în ultimii ani. Atmosfera acelei epoci e conturată prin câteva detalii clasicizate, gen „Cân­tarea României”, industrializarea forţată, demolările masive de case şi biserici. Suc­cintele referiri la realităţile acelei vremi nu au putere de evocare, ele există numai pentru a conferi poveştii de iubire, în fond atemporală, un cadru. Pentru sensibilitatea hârşită a unui cititor contemporan, cartea adună prea multe imagini-clişeu: adolescenţi, parc, bancă, septembrie – toate acestea sunt motive stoarse deja de semnificaţie, bune de inclus cel mult într-o parodie pe tema iubirii. Spiritul ludic îi lipseşte autorului, ca de altfel şi personajelor, al căror umor este exclusiv involuntar: „Am sperat să-mi deschizi porţi noi spre cunoaştere, nu să-mi închizi şi ce am...”, îi reproşează Tudor iubitei sale. Personajele sunt indistincte, individualizate doar prin nume, în rest vorbesc la fel, afişează aceeaşi gravitate, aceeaşi grandilocvenţă, vehiculează cu aplomb locuri comune. Un profesor, ieşind din curtea liceului, comentează astfel soarta tinerei generaţii: „mă îngrijorează degradarea esenţei morale şi confuzia dintre libertate şi dezlănţuirea instinctelor primare”.


Autorul nu e deloc atent la construcţia acţiunii, personajele se întâlnesc în situaţii mai mult sau mai puţin verosimile, atunci când trebuie, adică atunci când e necesar să se mai producă o învolburare în conştiinţa lui Tudor. Evenimentul exterior nu contează, in roman se mizează pe răsfrângerea lui asupra interiorităţii personajului. Nimic de imputat până aici, doar că analizele sufleteşti ale lui Tudor sunt lipsite de fineţe şi  redactate într-un stil funcţionăresc: „Cred că subconştientul (...) a făcut în adâncimea lui nebănuite asociaţii, în urma cărora mi-a năvălit în inimă acest dor”. Probabil că lipsa de consistenţă a personajelor vine din faptul că autorul nu le poate imprima trăsături distinctive, amănuntul care să le individualizeze lipseşte. Ado­lescentul Tudor e portretizat stângaci: „aveam optsprezece ani şi purtam cu mine o lume întreagă de vise, un mic dosar cu eşecuri sau neîmpliniri specifice vârstei şi o gamă întreagă de emoţii”. Aplicabilă oricărui individ, des­crierea aceasta nu spune, de fapt, nimic, e deconcertant de generalizatoare. Nici arestarea lui Tudor, pentru acte de disidenţă în timpul regimului comunist, nu e un element care contează în logica acţiunii, în alt fel decât pentru a creiona imaginea unui războinic demn de o mare iubire. Episodul e tratat superficial, rămâne în stadiu de eboşă, psihologia personajului nu e modificată de experienţa detenţiei pe motive politice, fapt cel puţin surprinzător, dacă nu imposibil.


Autorul are ambiţia de a da romanului său o tentă gravă, o profunzime filozofică, Septembrie, uneori… aspiră să fie un roman de idei, dar se pierde în exprimări aforistice, al căror sens rămîne de prea multe ori obscur: „mult mai târziu am priceput că sufletul are vibraţia unui sunet înalt de vioară, dar de cele mai multe ori îl trântim ca pe o formă banală, în care un anonim presează lutul frământat şi scoate cărămizi”.


De la prima la ultima pagină, tonul rămâne acelaşi: monoton, sentenţios, de un lirism desuet, alunecând spre ridicol. „Mecanismul iubirii e atât de complex”, spune la un moment dat un personaj, în acest roman, hélas, atât de anacronic.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul