Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Obsesia lui unu

        Bogdan Teodorescu

Dacă încercăm să abordăm nepolemic întreaga evoluţie românească de după decembrie 2004 vom constata, renunţând la toate artificiile şi forţările şi excesele verbale, că putem reduce  întreaga istorie la o singură idee: obsesia lui unu. Nevoia lui Traian Băsescu de a deţine singur toate pârghiile puterii. Nu intenţionez să fac nici psihanaliza personajului, nici să-l compar cu ilustre exemple anterioare din plin cercetate de literatura de specialitate, nici să-l caricaturizez în vreun fel. Traian Băsescu nu a reuşit niciodată în întreaga sa carieră politică să împartă puterea cu cineva. Şi, oricât pare de ciudat, această deviere de la idelul democratic i-a adus susţinerea populară şi imaginea pozitivă din prezent. De ce? Fiindcă nici cetăţeanul mediu al republicii nu agreează, de fapt, modelul democratic, modelul pluripartinic, modelul parlamentar, modelul consensului şi coabitării. Toate acestea i se par neproductive, inutile şi consumatoare de timp şi bani. Multe chipuri, multe voci, multe păreri, multe interese, multe controverse, multă încetineală, multă cheltuială, mult dezinteres, multă ineficienţă. Toate aceste imagini au fost atârnate de ani de zile instituţiilor democraţiei. Iar sondajele ne arată cât de puternic s-a depărtat majoritatea de aceste instituţii. Demersul lui Traian Băsescu din cei trei ani de mandat a fost acela de a îngropa definitiv Parlamentul, partidele, instituţiile de reglementare, chiar şi media ca ansamblu, persoanele publice… În fiecare zi, zoaiele la care se referea săpătmâna trecută sunt mutate de pe un chip pe altul, de pe o siglă pe alta, de pe un articol de constituţie pe altul cu un singur scop. Încheierea conturilor dintre cetăţean şi respectivele instituţii şi mai ales respectivele idei care stau în spatele lor. De ce face acest lucru? Fiindcă vrea puterea de unul singur… Cum o să o obţină? A şi anunţat cum. Campania electorală a anilor 2008-2009 va fi dublată de o campanie pentru modificarea constituţiei, astfel încât România să fie din­tr-o republică parlamentară una prezidenţială. Până acum, Traian Băsescu a cerut românilor primăria, apoi pri­măria şi consiliul, apoi preşedinţia, apoi din nou preşedinţia împotriva celor 322, acum va cere parlamentul, guvernul, preşedinţia şi o nouă constituţie care să i le subordoneze pe toate. Pe ce se va baza această cerere? Pe lehamitea indusă în ultimii trei ani faţă de actuala Constituţie – pe care nu o ştie nimeni exact, dar în care se împiedică toată lumea –, pe saturaţia faţă de dezordinea din clasa politică, pe incapacitatea partidelor de opoziţie de a se opune, pe jocul murdar al DNA care îi acuză la pachet doar pe duşmanii lui Traian Băsescu, pe obedienţa servilă a unor intelectuali care speră la premii, funcţii şi stipendii, pe incapacitatea guvenului de a oferi soluţii şi proiecţii serioase la problemele locale şi globale. Şi lista ar putea continua… Când Băsescu blochează numirile de miniştri o face pentru a demonstra că sistemul nu merge. Desigur, din acest joc poate pierde şi el nişte voturi. Dar incoerenţa adversarilor săi îi face pe aceştia să piardă mult mai mult. Şi anume credibilitatea. Victoria lui Traian Băsescu de acum s-ar putea numi credinţa cetăţenilor că mecanismul democratic nu îi mai serveşte, deci se poate renunţa la el. Singura surpriză pe care un asemenea joc poate să o ofere este că nu întotdeauna se va aşeza pe tron cel care l-a pregătit. Istoria foarte recentă de­monstrează acest lucru. Adică UNU poate fi adus la putere, dar nu este niciodată bătut în cuie cine anu­me este UNU.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul