Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Teatrele de animaţie īn festival la Bucureşti

        Doina Papp

De cānd organizează Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie, Teatrul Ţăndărică a reuşit să readucă īn atenţie un gen şi o activitate care īncă mai suferă de marginalizare. E considerat cenuşăreasă, ocolit de cronicari şi persecutat de finanţatori. La această a VII-a ediţie, directorul festivalului şi al Teatrului Ţăndărică, dl Călin Mocanu, de curānd laureat al unui important premiu pentru management īn China, şi-a extins preocuparea asupra zonei organizaţionale şi asociative invitānd la Bucureşti experţi şi conducători ai unor structuri profesionale, respectiv UNIMA (Uniunea Internaţională a Teatrelor de Animaţie) şi ASITEJ (Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret), pentru a discuta īmpreună aceste subiecte şi pentru a consolida inserarea romānească īn mişcarea mondială de profil. Programul festivalului a fost alcătuit şi el īn consecinţă, cu alte cuvinte pentru a răspunde unor īntrebări vitale, precum: care e starea actuală a teatrelor de animaţie pentru copii şi adulţi?, cum răs­pund acestea noilor interese ale audienţei ca şi cerinţelor tehnologiei moderne? O primă impresie care coincide şi cu unele observaţii ale străinilor (vezi opiniile regizorului Ivica Simic, secretar general ASITEJ) e că repertoriul celor mai multe din teatrele de animaţie pentru copii e cantonat īn trecut, la poveştile şi basmele copilăriei cu autorii lor ultra bătuţi, Charles Perrault, Andersen, Swift, Carlo Collodi sau Lewis Caroll. Dar vorba’ceea, generaţiile se schimbă şi copiii au fiecare īn parte dreptul de acces la colecţia cărţilor de aur ce le sunt destinate. Festivalul poartă, de altfel, subtitlul Bucurii pentru copii, spectacole de colecţie. Pentru ţările din Est ar mai fi şi argumentul unui extaz postrevoluţionar, datorat interzicerii sub comunişti a basmelor īn favoarea pieselor cu pionieri şi şoimi ai patriei. Ceea ce nu poate fi evitat e īnsă modul cum sunt spuse azi poveştile clasice, respectiv realizarea artistică şi restituirea mesajelor morale īn actualitate. Ar fi multe de spus aici, fiindcă, de la redarea fidelă a basmului şi pānă la adaptarea lui mutilantă, gama atitudinilor variază uneori deconcertant. Cāt despre tehnicile folosite, atāt de importante īn teatrul de animaţie, e loc şi aici de observaţii critice, fiindcă prea des spectacolele acestea ies din cadrul unui specific omologat, glisānd spre forme libere precum expunerea exagerată a actorului īn detrimentul marionetei, fapt ce diminuează mirajul pe care aceasta īl aduce īn spectacol pentru copiii spectatori. De pildă, prezenţa mānuitorului cernit cu acea vizetă care aduce a Ku Klux Klan e chiar o soluţie fioroasă (Tārgu-Mures), iar prezenţa actorului depăşind cadrele spectacolului de păpuşi, ca īn Dănilă Prepeleac de la Teatrul Puck din Cluj, schimbă uneori profilul spectacolului. 


Sunt şi inovaţii care īncāntă, precum aceea văzută īn spectacolul Teatrului din Arad Tovarăşul de drum, după H.C. Andersen, unde regizorul Radu Dinulescu ex­perimentează cu succes o combinaţie dintre marioneta cu fir şi proiecţia cu imagini 3D. Povestea băieţelului devine, astfel, mult mai seducătoare, prin efectele de imponderabilitate şi transparenţă ale jocului cu marioneta īn spaţiul tridimensional creat. La fel de reuşită este şi creaţia bulgarilor Teodor Valov (regie) şi Stefka Kyuvlieva (scenogarfie) care, cu echipa Teatrului Colibri din Craiova, reuşesc un spectacol inovator din punct de vedere plastic, de mare acurateţe stilistică, după povestea Fata babei şi fata moşneagului de Ion Creangă. Spectacolul Teatrului Colibri etalează marionete mari cāt actorul, ceea ce face posibilă ascunderea cvasitotală a mānuitorului. Īn plus, acestea sunt frumoase, iar recuzita folclorică din decor şi costume e aleasă cu gust şi inspiraţie.


Tot la Creangă a apelat şi regizorul Tra­ian Savinescu care īmpreună cu scenograful Marian Sandu ne-au spus, īn delicate linii miniaturale, Povestea porcului. Creangă este, de altfel, frecventat īn exces īn ultima vreme, ceea ce e şi bine, şi rău dacă ne gān­dim că folclorul romānesc are multe alte poveşti nemuritoare exclusiv pentru copii. Inovaţii face şi Alice Barb īn spectacolul de la Teatrul Ţăndărică cu Alice īn ţara minunilor de Lewis Caroll, īmbrăcānd scena īn alb şi īn muzică de Vivaldi, ceea ce, trebuie să recunoaştem, aduce o impresie solară, de optimism şi bună dispoziţie īn altfel ciudata poveste a englezului. Numai că adaptarea acesteia cu o răsturnare de 180 de grade a sensului şi inventarea unor acţiuni paralele impietează asupra adevărului cunoscutei poveşti. Nimeni nu o īmpiedică pe regizoare să-şi aleagă pentru splendida ei demonstraţie stilistică o poveste cu un mesaj corespunzător. O mai mare atenţie la coerenţa scenariului şi la rigoarea logică a desfăşurării acţiunii n-ar strica mai ales la spectacolele pentru copii. Nu e vorba de a frāna imaginaţia, ci pur şi simplu de inteligibilitatea spunerii pe scenă a unei poveşti, cāt de trăsnită ar fi ea. Altfel, păpuşile sunt fermecătoare, scenografia (Marian Sandu, Alice Barb, Gabriel Apostol) spectaculosă, iar actorii, īn frunte cu Alina Teianu īn rolul Alicei, joacă ataşant.


Fără pretenţii de spectaculozitate, Dumbrava minunată, dramatizare de Oltiţa Cāntec după Mihail Sadoveanu, īn interpretarea Teatrului din Iaşi, s-a numărat printre spectacolele agreabile şi adecvate scopului lor. Scenografia inspirată a lui Mihai Pastramagiu, care plasează īntreaga acţiune pe suprafaţa unei buturugi prin ale cărei crăpături se strecoară tijele puţin vizibile ale marionetelor, este cel mai reuşit mijloc artistic din spectacol. Păpuşile sunt şi ele simpatice, doar că regia le mişcă stāngaci, monoton, īncāt „īmpărăţia fermecat㔠a dumbravei nu prea se ilustrează.


Cristian Pepino, maestrul de neīnvins al Teatrului Ţăndărică, īşi poate permite, fi­reşte, orice libertăţi. Cum ar fi şi acest Play Shakespeare, un spectacol pentru adulţi, avānd īn vedere că sunt prezentate īn compendiu două din piesele emblematice ale dramaturgului, Romeo şi Julieta şi Hamlet, dintr-o perspectivă mai degrabă ironică. Dar şi copiii au motive de bucurie, avānd īn vedere imagistica multicoloră şi jocul amuzant. E adevărat că păpuşile concepute de Cristina Pepino sunt nişte alcătuiri miniaturale ciudate cu cap de īmprumut (al ac­torului mānuitor care le poartă pe piept), dar poate tocmai de aceea copiii s-ar putea să fie mai dispuşi să accepte convenţia. Cristian Pepino a mai prezentat īn festival, din colecţia sa de spectacole memorabile, Candide şi Frumoasa şi Bestia, cu o scenografie fabuloasă (aceeaşi Cristina Pepino), poate prea agresivă īn raport cu micuţii lăsaţi fără grai de bestia fioaroasă.


Cei cāţiva autori contemporani s-au ilustrat prin spectacole reuşite precum cel al Teatrului Gulliver din Galaţi, care a prezentat Povestea de Crăciun a francezului Joel Guerriau, scenarizată şi regizată artistic de Bogdan Drăgulescu, īn care feeria serii de Crăciun se īmpleteşte cu tālcul nopţii sfinte. Viorica Huber Rogoz, nume consacrat īn literatura pentru copii, a prilejuit un spectacol colorat la Alba Iulia, Cine va păzi clopoţeii, iar Teatrul din Botoşani a adus  īn Festival o piesă de Claudiu Gălăţeanu despre lumea circului. Vasilache şi Mărioara, cap de serie īn teatrul romānesc pentru păpuşi, au fost evocate de trupa Hai-Hui. Artistul spaniol Toni Rumbau a fost īncāntat să-şi completeze astfel colecţia internaţională a personajelor celebre de la Arlechino la Karghioz. De altfel, spectacolul său Cu māinile pline a fost o exprimare concretă a acestor preocupări dedicate teatrului popular şi arsenalului său mitologic. Singur cu un decor minimalist, dar cāt de sugestiv!, Toni Rumbau a făcut o demonstraţie de virtuozitate īntr-un spectacol cu multe idei subtile. A fost şi spiritual, şi tandru, iar opera sa a īncăput īn două valize. De aceea, probabil, īşi permite să călătorească pe toate meridianele globului.


Printre oaspeţii străini s-au aflat şi polonezii din Lodz, care nu se dezmint cānd e vorba de experiment. Spectacolul de animaţie pentru adulţi prezentat, Bruno Schulz – istoria imaginaţiei păcătoase, ne-a amintit de şcoala poloneză vizuală a lui Jozef Sajna. Capacitatea de a sintetiza īn imagini sensuri şi emoţii, de a concentra īn expresii iconice ideile e proprie, iar spectacolul, inspirat de proza avangardistă a lui Bruno Schultz, a fost o provocare īn această direcţie, īntărindu-mi impresia că acest mod de a gāndi īn criptograme deschide căi de cercetare pentru teatru īn general. M-am gāndit ce bine i-ar sta şi la noi, la Ţăndărică, unui Urmuz, de pildă. Conferinţa lui Marek Waskiel despre teatrul european de animaţie pentru adulţi a completat binevenit tema. Bence Sarkadi din Ungaria a fost aclamat pentru recitalul său īn tehnica marionetei cu fir, dānd dovadă de mari abilităţi, virtuozitate şi inspiraţie īn alcătuirea scenariilor care stau la baza numerelor sale de varieteu. Din nou, un actor şi o valiză.


Printre participările străine s-a distins şi Teatrul Atelier 313 din Sofia cu spectacolul Lacul lebedelor (regie Vladislava Djambazova, sceografie Dimitar Dimitrov), de o rafinată poezie a imaginii. Cunoscuta partitură a lui Ceaikovski şi-a aflat aici o nouă şi originală expresie. A mai fost prezentă şi compania Girovago şi Rondella din Parma (Italia) cu spectacolul Mano viva, un titlu care spune tot despre mijloacele utilizate.


Programul complex al Festivalului In­ternaţional al Teatrului de Animaţie a cuprins, pe lāngă spectacole, lansări de carte, workshopuri (şi īl citez aici, īn mod special, pe Sandu Mihai Gruia cu un admirabil atelier despre clovn şi tehnica clovneriei), conferinţe şi o binevenită īntālnire a directorilor teatrelor de copii din ţară, o promisiune pentru o mai bună cunoaştere şi colaborare viitoare.


Cu alte cuvinte, pe lāngă bucuriile oferite copiilor, care au umplut pānă la refuz sala din Lahovary vreme de zece zile, dimineaţa şi seara, festivalul s-a comportat şi ca un for de lucru al profesioniştilor din ţară şi din lume.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul