Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Maeştri spirituali contemporani

        Mihai Gălăţanu

Aş spune că maeştrii spirituali sunt esenţa cea mai rară a acestei lumi. Dar, cine ştie, poate că nu sunt. Poate că doar frumuseţea este esenţa lumii – şi noi nici nu ştim, īn sensul că nici nu ne dăm seama. Această carte la care scriu acum, umilă ori nu, este replica, peste timp, a două cărţi pe care le-am admirat, pe ansamblu – şi mi-aş fi dorit chiar să le scriu eu. Una este cea a lui Edouard Schure, Marii Iniţiaţi, şi a apărut īn 1899, subintitulată, deloc īntāmplător, Schiţă pentru o istorie secretă a religiilor. Pīnă şi apariţia ei, la finele secolului trecut, ultimul care a īnchis mileniul al doilea după Christos, nu pare deloc īntīmplătoare. A doua, mai recentă şi mai puţin cunoscută, se numeşte Marii Iniţiaţi ai timpului nostru (cu subtitlul Maeştrii căii spirituale) şi este semnată de Paola Giovetti. Nu intenţionez să m㠄repet” cu Paola Giovetti; deşi unele dintre figuri sunt, totuşi, comune, portretele nu coincid. Acest lucru se īntāmplă īn cazul lui Emanuel Swedenborg, Rudolf Steiner, Rene Guenon.


GOETHE


Johann Wolfgang Goethe este socotit ca un geniu. Şi geniile se află undeva īn proximitatea acelui spaţiu de vibraţii dintre semizei şi eroii civilizatori. Tudor Vianu, piatră crucială a esteticii romāneşti, spunea că lui Goethe īi place să īşi amintească viaţa. Lucru perfect adevărat, dar care, privit un pic altfel, poate īnsemna şi că are o memorie fenomenală, semnalment tipic geniului. Se spune că geniul este acela care īşi aminteşte totul. ANAMNEZA este o funcţie şi a unui maestru spiritual, īn scop de conştientizare ori de iluminare.


Una din altele trăsături ale genialităţii sale este istovirea mai multor domenii ale artei. Desenul, pictura īi sunt familiare de pe la şaisprezece ani. Īncă īnainte de octombrie 1865 se apucă să schiţeze unele dintre peisajele plaiului natal, cot la cot cu alţi pictori ai oraşului, care lucrau pentru contele Thoranc, mare notabilitate a locului.


Unul dintre profesorii săi din Leipzig, Gellert, concepea literatura ca pe un instrument al clădirii religioase. Alt argument pentru „iluminarea” lui Goethe este īnsăşi teoria culorilor, etaj important al operei poetului. De altfel, tot la acest palier, ar putea să stea şi studiile īn Drept.


Goethe a vrut s㠄consume” tot, īn acord cu acea teză a „arderii etapelor”. Ideea de a īmbrăţişa tot este o altă trăsătură a geniului: geniul, nu foarte departe de maestrul spiritual, este interesat de o viziune holistică. Simte/ştie că, fără o privire atotcuprinzătoare, nu poate să īnţeleagă şi să interpreteze universul. Universul este codificat – şi fiecare dintre noi trebuie să īncerce să īl decodifice. Iar unii, chiar puţini, fericiţi ori nu, aleşi ori nu, să īl recodifice prin artă.


Maestrul Goethe este aproape de univers prin, mai degrabă, concepte, dar şi printr-o viziune ocultă. Johann Wolfgang Goethe a reuşit să dea jos „vălul lucrurilor”.


Şi Goethe are destin. Este unul din trimişii de dincolo. Boala īl călăuzeşte pe drumurile subtile ale vieţii sale, dar este „protejat”. Moare chiar īntr-o stare robustă de sănătate – pe ansamblu, doborīt, poate, şi de vīrstă, de uzura inerentă vieţuirii. Cauza principală a morţii este o pneumonie.


Cīnd sigilează Faust – volumul al doilea, nu cu mult timp īnaintea morţii, Goethe sigilează manuscrisul menţio­nīnd: „Mi-am īndeplinit misiunea”. Se consideră, fireşte, pe sine un om cu o misiune. Mai mult decīt atīt, ne dă de īnţeles că ştia misiunea, de vreme ce are conştiinţa īndeplinirii acestei misiuni. Goethe a fost un personaj care s-a construit pe sine. Īncă din perioada petrecută la Strasbourg – vorbim despre un Goethe foarte tīnăr, el s-a edificat pe sine. L-a preocupat creşterea sa lăuntrică. Tot din perioada „strasburgheză”, Goethe s-a aplecat şi asupra corpului uman, asupra anatomiei, fiziologiei şi medicinei.


Mesmerismul său poetic, magia artistului se vădesc īncă din Suferinţele tīnărului Werther, care provoacă un şir de sinucideri. Este, īntr-un fel, apropierea de o experienţă a magiei negre – asemănătoare cu aceea a lui Milarepa, dar īntr-un cu totul alt spaţiu.


Iniţierea lui Goethe vine din mai multe direcţii. Ea s-a construit şi alături de Fiziognomia lui La­vater, dar şi alături de viziunea asupra lumii pe care o avea Spinoza – şi care va pătrunde īn interstiţiile gīndirii lui Goethe, apărīnd, īn mod discret, īn textura cărţilor sale viitoare.


Din prima tinereţe, de pe la 1770-1774, se īnfiripă tema lui Faust, opera de căpătīi. Ea va fi o parte ineluctabilă a misiunii lui Goethe.


Portretul lui Goethe ne arată un chip care pare īnzestrat cu o admirabilă voinţă. Cu meşă ori fără, avem īn faţă un Goethe la deplina maturitate a creaţiei, atinsă foarte repede. Cu dinţi ca de vampir, cu ochi uriaşi, rotitori, cu o figură crispată, amintind de viitorul Baudelaire, Goethe „arde etapele”.


Īn Convorbirile sale cu Johann Peter Eckermann, Goethe afirmă: „īn general, cea mai īnsemnată parte din viaţa unui individ este aceea a dezvoltării: īn cazul meu, ea se īncheie cu volumele din ADEVĂR ŞI POEZIE, volume amănunţite. După această epocă, īncepe conflictul cu lumea, conflict care nu interesează decīt īn măsura īn care dă roade...


...Am numit cartea ADEVĂR ŞI POEZIE, deoarece, datorită tendinţelor ei mai īnalte, izbuteşte să se ridice dincolo de sfera unei realităţi josnice... O īntīmplare din viaţa noastră nu cīntăreşte nimic dacă n-are altă calitate decīt aceea de a fi fost adevărată.
Ca să tragă la cīntar, i se cere să şi fi īnsemnat ceva”.


EMANUEL SWEDENBORG


Cine şi-ar fi īnchipuit că o mică istorie a maeştrilor spirituali şi a iniţiaţilor contemporani ar putea īncepe cu un suedez „rece”? Şi totuşi Emanuel Swedenborg nu era deloc „rece”, deşi avea reputaţia unui om de ştiinţă. Poate că unii vor fi iritaţi şi de contemporaneitatea prea „timpurie” a lui Swedenborg, care trăieşte īntre anii 1688 şi 1772, cumva chiar īnaintea Revoluţiei Franceze. Dar, dincolo de asta, suedezul arhicomentat īntruneşte condiţiile geniului. Epuizează domenii ale ştiinţei, cunoaşte succesul, ajunge celebru; dar toate acestea nu īi sunt īndeajuns. Rīvneşte, la cincizeci şi şase de ani, la mai mult: iar acest mai mult poartă numele lumii spirituale.


Greu să īl etichetezi – dar geniul i se potriveşte cel mai bine. Şi s-ar putea să nu fie īndeajuns doar atīt. Nu este vorba de un geniu al unui singur domeniu, al artelor, al scrisului, ci un geniu global, īn adevărata şi vechea sa excepţie.


Este un geniu multiplu, īn acelaşi sens īn care şi Omar Al Khayyam este un geniu, adică un superdotat care a epuizat (cel puţin) cinci domenii distincte ale cunoaşterii umane: astrologia, astronomia, matematica, poezia, calendarul/ştiinţa măsurării timpului, muzica, fizica etc.



INIŢIAŢI ŞI MAEŞTRI SPIRITUALI ROMĀNI:


ILIE CLEOPA


Părintele Cleopa s-a născut la 10 aprilie 1912. Comuna, pare-se, a fost predestinată: se chema Suliţa (din judeţul Botoşani, nordul Moldovei). Şi părintele Cleopa a fost o suliţă. Creştină. Aruncată īnspre necredinţă. S-a ridicat la cele sfinte la 2 decembrie 1998, la Mănăstirea Sihăstria, pe care o păstorise. A fost arhimandrit şi stareţ la Sihăstria.


Cea mai bună definiţie a sa am găsit-o a fi „un renumit trăitor al credinţei ortodoxe”.


Mi se pare valoroasă ideea că, mai īntīi, credinţa ortodoxă trebuie trăită. Pentru că, gīndindu-ne chiar la parafrază, dacă trăire nu e, nimic nu e. Nu exist㠄grad” mai mare – şi, aici, mă gīndesc la implicare. Numele părintelui Cleopa, cel de mirean, este Constantin. Ilie, poate suna paradoxal īn context, este, īnsă, numele de familie, deşi majoritatea oamenilor nu ştiu şi īl tratează drept prenume. Pe tatăl din trup al părintelui Cleopa īl chema Alexandru Ilie. Părintele Cleopa a avut īncă nouă fraţi. El venise pe lume al cincilea prunc al familiei. Şcoala generală a făcut-o īn satul său natal. A urmat un număr de trei ani de ucenicie la duhovnic. El, duhovnicul, a fost găsit īn persoana schimonahului Paisie Olaru. Paisie se nevoia ca pustnic īn schitul numit Cozancea.


La Sihăstria s-a dus īn decembrie 1929. Aceleiaşi obşti i s-a alăturat şi fratele său de sīnge – şi mai mare ca ani – Vasile. Tot īn aceeaşi lună, decembrie, care pare să marcheze mai multe evenimente īnsemnate ale fratelui Cleopa, este primit, īn anul 1932 (data exactă este 12 decembrie), īn obştea schitului – şi, o dată cu el, deopotrivă şi fratele său Vasile. Data coincide cu ziua Sfīntului Ierarh Spiridon.


Anul 1935 este cel īn care părintele Cleopa e chemat la oaste. Face armata īn viitoarea reşedinţă de judeţ, Botoşani. De la trupă se īnapoiază la obşte īn 1936. Tunderea sa īn monahism se īntīmplă la 2 august 1937. Acesta este şi momentul īn care primeşte numele Cleopa. Locţiitor de egumen se brodeşte a fi numit īn iunie 1942. Motivul: o stare precară de sănătate a stareţului mănăstirii. Tot īn aceeaşi lună predestinată, decembrie, dar īn anul 1944, este hirotonit ca ierodiacon (la 27 decembrie). Luna următoare, ianuarie 1945, pe data de 23, este hirotonit ieromonah de către episcopul de la Neamţ, Mănăstirea Neamţului. Timpul nu mai are multă răbdare, căci deja se īntrevede prigoana.


După numirea ca ieromonah, vine cea ca egumen al schitului. Iar schitul este īnălţat la rang de mănăstire. Prin consecinţă, şi lui Cleopa i se cuvine statutul de arhimandrit. Din 1948 īncepe urmărirea de către Siguranţa statului comunist. Bătălia cu asupritorii comunişti se va mai ogoi abia după anul 1964, dar va continua, īntr-un fel, pīnă la căderea comunismului.


CĪND L-AM CUNOSCUT PE PĂRINTELE CLEOPA


Cīnd l-am cunoscut pe Părintele Cleopa, el mai avea īn faţă doar vreun an-doi de trai pămīntesc. Era, deja, desprins de multe din grijile lumeşti. Faptul se petrecea īn noiembrie 1996. La invitaţia poetului Daniel Corbu (autor al multor poeme minunate şi cărţi memorabile) şi a Filomenei, am ajuns „īn gazd㔠la Mănăstirea Neamţului. De acolo, īntr-o zi, am īntreprins o „incursiune” pīnă la Mănăstirea Sihăstriei. Schitul ni s-a părut cea mai bună definiţie a monahului... chiar sihastru, īn vreme ce Mănăstirea Neamţului se află, cumva, chiar īn lume, īn mijlocul lumii.


Eram un grup mai mare de scriitori, printre care Angela Marinescu, Lucian Vasilescu, Ioan Flora, Daniel-Silviu Boerescu şi mulţi alţii. Am fost admirabil īntīmpinaţi atīt la Neamţ, cīt şi la Sihăstria. Trebuie că plecasem spre Sihăstria nu chiar la prima oră a dimineţii, ci mai degrabă undeva spre prīnz. Nu cred că am făcut mai mult de un ceas ori două. Sihăstria e chiar īn creierii munţilor, iar drumul părea a fi unul forestier. Un autocar ne-a purtat pīnă acolo. Am ajuns undeva īnainte de geana īnserării, dar cu foarte puţin. Părintele Ilie Cleopa ieşise de la odihnă.


Primea, acum, deopotrivă mireni şi shivnici, monahi, era lumea ca la urs, dar disciplinată, īn pelerinaj. Se perindau, preţ de cīteva minute, prin faţa lui, apoi treceau mai departe. Părintele Cleopa avea īnfăţişarea blajină a unui uncheş amabil şi sfătos. Părea disponibil din toate punctele de vedere. Era vioi la acea oră.


Cred că pe la orele şase din seară am ajuns īn faţa sa. Părintele stătea jos, se sprijinea īntr-un toiag sau, īn răstimpuri, īl lăsa jos. Părea a fi fost un bărbat puternic, dar fără pic de grăsime pe trup. Era trecut de optzeci de ani. Se minuna de toate lucrurile. Avea o faţă cumva voioasă şi, dacă l-aş asemăna cuiva, atunci m-aş duce cu gīndul la Petre Ţuţea. Expresia chipului său era de genul „tii, uite ce chestie ni se īntīmplă”.


Toată lumea īi arăta un respect exemplar. Era tratat ca un „deja-sfīnt-īn-viaţă”. Un sfīnt pentru/şi al neamului romānesc.


Din cartea cu acelaşi nume, īn pregătire: Maeştri spirituali contemporani (titlul este provizoriu)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul