Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Odisee şi Odiosee pe eşicherul mioritic

        Horia Gārbea

Nicolae Prelipceanu, Odioseea. Un jurnal pe sărite,
Institutul European, publicistică


Umorul lui Nicolae Prelipceanu e bine cunoscut printre scriitori, iar judecăţile sale lo­gice şi tranşante, care nu-şi menajează interlocutorii prinşi cu contradicţia, sīnt la fel de notorii şi de temute. Chiar şi poemele sale au o construcţie carteziană īn care lirismul e ascuns, iar īnduioşările lipsesc. Aceste trăsături ale autorului transpar perfect īn colecţia sa de tablete, de fapt nişte contra-editoriale publicate īn ziarul Romānia liberă īntre 2006 şi 2011. Deşi sīnt riguros datate şi se referă la momente precise ale istoriei recente, articolele nu sīnt afectate de trecerea timpului. Se īntīmplă acest lucru din două motive: autorul are capacitatea de a ridica evenimentele deasupra conjuncturalului, mai ales prin concluziile trase (asta e bine), şi stările de fapt, de regulă contradictorii şi ilogice, cīnd nu aberante de-a binelea, se menţin cu voioşie īn lumea noastră (şi asta e rău). Chiar dacă, prin absurd, societatea romānească s-ar curăţa peste noapte de tarele ei, articolele lui Nicolae Prelipceanu ar rămīne interesante pentru că ele sīnt radiografia precisă a elementelor unei lumi care a existat, realizată cu mijloace precise, cu obiectivitate, dar şi cu talent. Astfel, ceea ce reiese din volum, care poate fi citit de oriunde şi care este foarte unitar īn stil şi intenţii, este c㠄libertatea” şi „democraţia” ultimelor două decenii au schimbat prea puţin şi, eventual, īn rău lumea romānească. Au rămas perene prostia, slugărnicia, lipsa de logică, parvenitismul, hoţia etc. Fără a fi neapărat mi­zantrop, deşi o doză bună de pesimism este īn scrisul lui, Nicolae Prelipceanu expune neconcesiv faptele şi trage cuvenitele īncheieri care-i confirmă starea de nemulţumire şi īi alimentează īn subsidiar umorul. O īntrebare dintr-un titlu mă urmăreşte: „Īmpreună, dar cu cine?”. Ea revine adesea sub diferite formulări īn textele lui Nicolae Prelipceanu, iar răspunsul l-am auzit foarte des, tot interogativ, cīnd se puneau la cale măreţe fapte alimentate de optimism: „Nu vezi că n-ai cu cine?”. Autorul jurnalului refuză alinierea, nivelarea „la baz㔠īn mediocritate şi „tribalizarea” politică sau de altă natură. Inteligent şi sceptic, Nicolae Prelipceanu se izolează, dar nu tace. Celor care mai au urechi de auzit, scrisul lui le poate spune multe şi le dă senzaţia regăsirii de sine.


 


Evelyne Maria Croitoru, Piloţii de vānătoare,
Editura Vinea, poezie


Titlul e neobişnuit pentru un volum de poezie şi mai ales faptul că se referă, parţial cel puţin (un ciclu poetic din cele patru ale cărţii), chiar la piloţii de vānătoare, eroi şi cīteodată victime ale zborului. Dar textele poetei nu au nimic din duritatea presupusă, ştiută de publicul obişnuit mai mult de prin filme americane şi romane de senzaţie, decīt din vechea carte a lui Saint-Exupéry cu piloţi. Sīnt texte de poezie lirică, elegiacă, delicat meditativă despre „angoasă şi ceaţă”, despre stări uneori confuze, ca influenţate de „fantomele” anxietăţii, dar mai adesea luminoase, optimiste, senine, animate de o jubilaţie, discretă totuşi, a posibilităţii şi perenităţii iubirii prin care poeta se simte „pom roditor” şi „răsfăţată de aripa sufletului”.



Olivia Māndruţiu Rusu, Pas īn trei,
Imprimeria Ardealul, roman


Autoarea a debutat ca poetă şi a publicat mai multe volume de versuri, afirmīndu-se ca o echinoxistă care şi-a īntīrziat mult debutul, dar a rămas fidelă esteticii acestei grupări pe care a cunoscut-o īn timpul studenţiei clujene. Trecerea la roman se produce acum, cīnd scriitoarea a ajuns la maturitate, cu o proză realistă şi analitică, gravă şi exact articulată, cu personaje bine caracterizate, īn niciun caz lirismul nu se află printre resursele acestei naraţiuni. Pas īn trei este un roman care se desfăşoară īnainte şi după revoluţia din 1989, personajele sīnt urmărite nu īntr-o succesiune cronologică a evenimen­telor vieţii lor, ci „pe sărite”, după cum o īntīmplare sau alta „dinainte” īşi găseşte reflexia īntr-una „de dup㔠sau invers. Ideea centrală este, desigur, modul īn care transformarea bruscă a lumii romāneşti a determinat un cutremur şi īn conştiinţa, şi īn personalitatea unor oameni, e vorba aici de un mediu intelectual, īn vreme ce pe alţii i-a lăsat neschimbaţi. Desigur, romanul abordează şi o poveste de dragoste, afectată şi ea de modificarea radicală a condiţiilor existenţei şi a resorturilor psihologice ale vieţuirii prin evenimentele din 1989. Ar fi un fel de Pe aripile vīntului (post) decembrist. Personajele semnificative sīnt cu precădere femei. Intriga politică are un rol secund, mai importantă fiind psihologia personajelor pe care o īnfăţişează dintr-o perspectivă a autorului omniscient, dar care nu recurge la forţări ale destinului pentru a moraliza ori a fi pe placul cititorului. Profesiunea Oliviei Māndruţiu Rusu, cea de profesoară, o īndeamnă uneori către didacticism, ea nu ignoră amănuntele şi detaliile scenelor, ceea ce īncetineşte derularea acţiunii. Personajele alese, destul de numeroase şi diverse, au evoluţii interesante mai ales īn planul transformărilor sufleteşti, chiar dacă nu sīnt nici mari ambiţioşi, nici ticăloşi de seamă, mai degrabă intelectuali dilematici. Ambiţia romancierei este de a cuprinde, prin eroii săi, frămīntările şi răs­turnarea lumii īn urma unei revoluţii, dar şi reechilibrarea spiritelor analitice care, de fapt, nu se lasă tīrīte īn alunecarea dra­matică a creării unei lumi noi, ci mai curīnd privesc inva­rianţii ei cu scepticism şi tristeţe. 


Crista Bilciu, Poema desnuda,
Editura Cartea Romānească, poezie


Cele 13 capitole ale Poemei desnuda sīnt, de fapt, nişte cīnturi ale unei odisei burleşti care se petrece īn vremurile noastre lipsite de măreţiile unor vremuri mitice. Ele nu īi vor purta ghinion Cristei Bilciu. Īntīi, pentru că ea este norocoasă din fire şi, apoi, pentru că norocul īn literatură şi-l face autorul. Cīnd am citit fragmente din textele ei şi-am aflat că participă la un concurs, cel de debut al Editurii Cartea Romānească, am şi văzut-o cīştigătoare. Originalitatea sa este uimitoare, dar cel mai mult m-a impresionat lipsa artificiilor, preţiozităţilor, „fiţelor” poetice sau, dimpotrivă, anti-poetice cu care majoritatea debutanţilor īşi fardează discursul. Naturaleţea discursului cucereşte şi cred că este dintre cele care pot trece de la publicul curent al poeziei spre „cititorul obişnuit”, atīt de greu de vīnat. Om de teatru, Crista Bilciu mizează īn fapt pe naturaleţe, pe jocul stanislavskian, īmprumutīnd psihologie şi ticurile personajelor sale lirice. O recitare publică a textelor ei la Clubul Dramaturgilor m-a convins şi mai mult de virtuţile scenice ale acestor texte, poeme de fapt epic-dramatice, ca şi de forţa şi capacitatea lor de a seduce. Crista Bilciu afirmă tranşant: literatura te face curvă. Ce să-i faci? Aşa cum ştiţi, cei care scriu īşi asumă şi riscuri...



Eugen Suciu, Motanul,
Editura Cartea Romānească, poem


Lui Eugen Suciu īi plac pisicile şi mai ales motanii, dar nu mai mult decīt poezia. Volumul său este, de fapt, un obiect literar-plastic complex, realizat dintr-un singur text, Motanul (cu traducerile sale īn germană, de Gerhardt Csejka, franceză, de Dinu Flămānd şi engleză, de Florin Bican, aşadar nume importante ale domeniului), aşezat īntr-un ansamblu grafic cu fotografiile din variate poziţii ale unei remarcabile sculpturi īn lemn de Mircia Dumitrescu. Fotografiile şi montajul tehnoredacţional sīnt realizate de Anna-Maria Orban. Rezultă un ansamblu elegant şi expresiv, īn care poetul şi sculptorul īncearcă să esenţializeze motanul cu tot ce semnifică el: „pīndă şi seducţie” – cum ar zice un prozator –, element nocturn, prădător, monstru de lene şi calinerie. Poetul zice: „pe mine nu mă interesează/ cine a inventat omul/ mă interesează/ cine a inventat motanul”. Pe noi, cititorii şi privitorii, ne interesează cine a re-inventat motanul şi aflăm de īndată: Eugen Suciu şi Mircia Dumitrescu.


„Venus” – Povestiri erotice Sience Fiction,
Eagle Publishing House, antologie


Pentru cei cīt de cīt familiarizaţi cu fenomenul SF romānesc, numele adunate pe coperta noii antologii a Societăţii Romāne de Sience Fiction şi Fantasy reprezintă o adevărat㠄dream team” a genului, o echipă mixtă de forţă, pentru că, aşa cum e normal, fiind vorba de Eros, trebuie să consultăm opinia ambelor genuri, dacă nu cumva īn vreun univers paralel sau extraterestru or fi mai mult de două sexe. Autorii care s-au străduit să-şi pună talentul şi fantezia de autori SF īn slujba zeiţei dragostei sīnt: Cristian Mihail Teodorescu, Ştefana Cristina Czeller, Silviu Genescu, Ioana Vişan, Ştefan Ghidoveanu, George Lazăr, Liviu Radu şi Antuza Genescu. Īn cuprins apar variante numeroase ale temei amorului dintr-o perspectivă inedită: sex cu extraterestre, sex īntre pămīnteni, cu creaturi diabolice şi revenanţi, tot ce nişte minţi iscusite şi dotate cu talent īşi pot imagina. Această a treia culegere tematică a SRSFF este şi cea mai reuşită, fiecare dintre texte fiind realizat cu grijă pentru a excela tematic şi stilistic. Cel de deschidere, al lui Cristian Mihail Teodorescu, este un veritabil roman (80 de pagini) complex şi incitant. Şi povestirile celorlalţi participanţi denotă nu numai fantezie, ci şi un lăudabil scrupul scriptural. Felicitări şi la mai multe!



Emil Lungeanu, Călător īn Parnas, Odiseea literară a lui Florentin Popescu,
Editura Dacia XXI,


„īncercare monografică īn versuri”


Una dintre cele mai demenţiale cărţi pe care le-am citit anul trecut şi de cīnd mă ştiu, aparţinīnd, de altfel, unui autor extrem de serios şi preţuit de mine, este această lucrare īntre epopee şi monografie critică, o istorie literară rimată şi ritmată. Emil Lungeanu este autorul mai multor volume care ar putea căpăta calificativul „bizar”, de regulă combinīnd cu mare rigoare informaţia exactă cu ficţiunea, ca īn acea scurtă operă exemplară care este Jurnalul lui Henry Wilde, la care m-am referit cīndva. De data aceasta, Emil Lungeanu scrie o bio-bibliografie a lui Florentin Popescu, vechi şi bine cunoscut combatant pe frontul istoriei literare, dar şi al criticii, care a făcut oarecum uitate, prin aceste preocupări, propriile poeme, membru de vază al curentului literar semi-oficial de la Boema 133. Chestiunea uimitoare este că Emil Lungeanu īşi alcătuieşte lucrarea īn patrusprezece cīnturi eroi-comice, cu accente parodice de un comic irezistibil, ascuns sub emfaze homeride via G. Murnu. Noul Odiseu apare ca un erou legendar, īnconjurat de ahei şi troieni de circumstanţă, asupra cărora Homerul nostru ne face cu ochiul permanent. De fapt, exaltīndu-le numele şi faptele ca unor eroi homero-virgilieni, Emil Lungeanu īi acoperă cu mantia unei blīnde luări īn băşcălie. Iată cum īncepe Cīntul VII: „a fost odată, hăt, cu zece veacuri şi-ncă trei/ mai īnaintea vremurilor cīnd cei doi gemeni mititei/ Quirinius Romulus şi Remus īncă se mai pişau pe ei,/ a fost odat un zeu faimos...”. La relatarea cutărei īntīmplări se face aluzie la vremurile „lui Ioan Adam şi Eva”. Cum se cuvine unei monografii, lucrarea se īncheie cu un corp de 100 de note bibliografice, trimiteri către lucrări la care versurile autorului se referă direct sau prin perifraze, precum şi la o bibliografie a cīntatului Florentin Popescu. Dintre cīte mii de autori a avut şi are literatura romānă, de la Mureşanu al lui Eminescu īncoace, unul singur s-a īnvrednicit să fie eroul unei asemenea īncordări epice īn versuri, iar acesta a fost să fie Florentin Popescu. Fie să se bucure de īnaltul privilegiu!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul