Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O carte-document

        Ioan Groşan

Īntr-una din cele mai tulburătoare şi premonitorii pagini din, vai, ultima sa carte, Confesiuni fără glorie (Editura Tracus Arte, 2011), Constantin Stan me­ditează asupra condiţiei scriitorului romān, mai precis asupra ideii de absenţă, de dispariţie a lui: „Lungile călătorii – zice prietenul nostru – seamănă cu moartea. Mai ales cele īn care nu ai posibilitatea de a lua legătura cu cei de acasă. Atunci, īn lungile momente īn care nu ştii nimic despre ei, īţi imaginezi absenţa ta ca o rană adāncă pentru ceilalţi. Te īntorci şi observi că nimic spectaculos sau decisiv nu s-a petrecut: viaţa a mers mai departe şi fără tine, ba, mai mult, mai nimeni nu a sesizat lunga ta ab­senţă din peisaj. După patru luni de străbătut Atlanticul, m-am īntors īn ţară convins fiind că voi fi potopit de īntrebări privind dispariţia mea atāt de īndelungată. Mai nimeni nu o sesizase. Cānd am adus vorba, ca să mă pot lăuda cu cele peste o sută de zile de singurătate şi de depărtare petrecute pe Oceanul Atlantic, un amic s-a uitat alb (īn sensul de indiferent, nota mea., I.G.) şi mi-a zis la fel de alb «doar atāt ai stat?». Aşa se petrece şi cu moartea: după o scurtă perioadă de timp, nimeni nu va observa eterna ta absenţă”. Ceea ce e de remarcat aici este unul din procedeele tipice ale lui Constantin Stan şi, de fapt, ale oricărui scriitor de mare valoare: dintr-un fapt aparent banal (o absenţă de cāteva luni din peisajul literar) el scoate semnificaţii ce depăşesc, transcend acel fapt şi-l urcă īn zone de profundă meditaţie. E un lucru īntālnit īn fiecare din aceste texte (marea lor majoritate fiind publicate īn Luceafărul de dimineaţă), fie că e vorba de portrete de prieteni, de evocări din copilărie şi adolescenţă, de incursiuni īn lumea actualităţii sociale şi politice ş.a.m.d. Apoi, neapărat, trebuie spus că prozatorul nu este numai un practician propriu-zis al epicului, ci şi un foarte sagace teoretician al lui. Paginile despre generaţia ’80 stau oricānd pe acelaşi raft valoric cu cele ale lui Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina, Ion Bogdan Lefter. Īn general fire sobră, echilibrată, mai degrabă aparţinānd unui ardelean temeinic īn tot ce face decāt unui bucureştean jemanfişist (poate că şi de-asta iubea atāt de mult Maramureşul!), lui Constantin Stan nu-i sunt străine nici accentele satirice, precum cele din articolul despre romanele lui Dan Brown sau īn cel descriind aventura trimiterii unei cărţi, prin Poşta Romānă, īn Canada.


Īndrăznesc să spun că, fără īndoială, Confesiuni fără glorie este şi o carte-document despre generaţia noastră, despre formarea, frămāntările, succesele şi eşecurile ei. Īn fond, despre „omul supt vremi”. Citind-o, am resimţit aceeaşi emoţie cutremurată ca īn cazul lecturii Jurnalului lui Mazilescu, a cărţii lui Gheorghe Crăciun, Trupul ştie mai mult, sau a ultimelor poeme ale lui Ion Zubaşcu. Oricum, sunt convins că absenţa fizică a lui Constantin Stan va fi mereu compensată, cel puţin pentru noi, cei care l-am cunoscut, de prezenţa vie a volumelor sale.


Iar din neodihna lor ne vom hrăni şi noi.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul