Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Scriitorii Purgatoriului (I)

        Radu Aldulescu

Apariţia īn luna noiembrie a anului trecut la Editura Cartea Romā­nească a romanului lui Radu Jörgensen Se respinge (AVSLAS) īntr-o a doua ediţie revăzută şi adăugită mi-a oferit un bun prilej al unor rememorări ce ar putea sta la baza unui episod-capitol din istoria literaturii romāne din postcomunism. Am fost primul cititor al manuscrisului romanului Se interzice; asta se īntāmpla īn secolul şi mileniul trecut şi am contribuit totodată decisiv atāt la publicarea primei ediţii a romanului, cāt şi la publicarea celei de-a doua. Se cuvine aici precizarea că eu şi tizul meu suedez-american facem parte din prima generaţie de scriitori īn regim de libertate, de după căderea cenzurii ideologice, concomitent cu căderea comunisului, a aşa-zişilor scriitori nouăzecişti. Aşa-zişi, pentru că nouăzecismul ca generaţie sau grupare literară este ceva extrem de diferit prin amploare şi manifestare faţă de optzecism şi-n general faţă de generaţiile literare din comu­nsim.


Īn 1994, aşadar, am fost desemnat de Dan Petrescu cāştigător al concursului de debut al Editurii Nemira la secţiunea roman, cu Amantul Colivăresei, care avea să apară īn anul următor, īmpreună cu celelalte două romane premiate – Te pup īn fund, conducător iubit al lui Daniel Bănulescu şi Balamuc sau Pionierii spaţiului al lui Caius Dobrescu. Ţin minte că la secţiunea eseu a concursului din acelaşi an a fost dat cāştigător H.R. Patapievici, cu volumul Cerul văzut prin lentilă, un autor cu un destin şi un parcurs ulterior special, care deja īncepuse să se prefigureze şi despre care voi īncerca, probabil, cāndva să-mi dau cu părerea. Īn sfārşit. Prozatorii debutanţi descoperiţi de Dan Petrescu prin intermediul unui juriu din care aveam să fac şi eu parte, publicaţi prin susţinerea financiară a patronului editurii, Valentin Nicolau, apăreau īntr-o colecţie cu nume premonitoriu: Purgatoriu. Acel nume vroia să sugereze, desigur, lumea comunistă din care tocmai ieşise Romānia, descrisă, eventual, īn romanele colecţiei, dar totodată, fără să vrea, prin numirea a ceea ce ar putea să īnsemne anticamera iadului, făcea referinţă prevestind ce avea să urmeze, la miezul greu-duhnitor-pedepsitor al epocii postcomuniste, care a apăsat-bulversat īntreaga societate romānească, laolaltă, desigur, cu toate domeniile culturii şi literatura.


Īn virtutea cāştigării acelui concurs de manuscrise de debut (īntāmplarea a făcut totuşi să debutez cāteva luni mai devreme cu romanul Sonata pentru acordeon, apărut la Editura Albatros), īn următorii trei sau patru ani, cam pānă īn preajma epuizării, stingerii ca de la sine a acelei iniţiative private īn sprijinul literaturii romāne, am făcut parte din juriul concursurilor de manuscrise ale debutanţilor care au urmat. Īn această calitate, mă pot māndri că, la vremea respectivă, am descoperit şi impus spre a fi publicaţi nişte scriitori aflaţi la īnceput de drum, subzistānd, ca şi mine, īntr-un soi de iluzie ce părea să decurgă īn mod nemijlocit din mai ampla panoplie de iluzii oferite de perioada imediat premergătoare momentului decembrie 1989. Trăiam intens īntr-o epocă tributară parcă unui soi de glorie īn aşteptare. Īn virtutea inerţiei epocii anterioare şi a bum-ului imprimat de libertatea de expresie cāştigată cu un preţ prea mare (1.400 de victime absolut inutile ale fostei-actuale Securităţi, o revoluţie furată acestor victime-eroi martiri şi, implicit, furată celor opresaţi de comunism de īnsuşi opresatorii lor etc.), tirajele erau īncă mari, dar deja īn scădere vertiginoasă. Lumea īncepea să-şi piardă interesul pentru literatură, tot aşa cum, treptat, īncet şi sigur, pe nesimţite, īncepea să-şi piardă şi sufletul, livrāndu-l en gros sau en detail banului din ochiul atotstăpānitor al diavolului. Īn aceste īmprejurări, de cāteva ori īntr-o lună şi ceva, cāt ţinea jurizarea concursului Nemira pentru colecţia de proză Purgatoriu, luam de la editură cāte o sacoşă cu cinci-şase kilograme de manuscrise din care citeam pānă-mi trecea os prin os. Ţin minte că erau mai ales romane groase, de patru-cinci sute de pagini, destule din ele bine articulate epic, nepublicabile la nivelul valoric al colecţiei doar datorită unor scăpări-erori stilistice.
(Va urma)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul