Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O reconstituire epică exemplară

        Ioan Groşan

Se-ntāmplă un fenomen care ar trebui să fie īn atenţia criticilor literari: după 1989, poeţi absolut remarcabili, unii din ei deja consacraţi, au trecut de la poezie la proză, abandonāndu-şi (sau, mai bine zis, suspendāndu-şi o vreme) uneltele lirice īn favoarea celor epice. Şi iau primele exemple care-mi vin īn minte: Mircea Cărtărescu, Nichita Danilov, Varujan Vosga­nian, Gabriel Chifu, Florin Iaru. Cauzele fenomenului sunt multiple; eu mă gāndesc doar la faptul că toţi cei amintiţi mai sus şi-au dat seama că, īn noile condiţii, cānd publicul a lăsat cartea şi-a rămas pironit īn faţa invaziei tv, poezia şi-a pierdut īn mod aproape fatal cititorii, deci şi rezonanţa, şi că singura care-i mai poate face să răsfoiască nişte pagini e proza. E, desigur, doar una din explicaţii şi poate nu cea mai īndreptăţită.


Oricum, fenomenul există şi-l confirmă şi un alt poet drag lecturii mele, Gellu Dorian, cu romanul Casa Gorgias (Editura Niculescu, 2011). Dorian nu e la prima „trădare” a liricii: īn 2001 a publicat o carte de teatru, Caţavencii, iar īn 2003, un splendid roman tragico-satiric asupra „Iepocii de Aur”, Sfārşitul. Īnsă Casa Gorgias e o īntreprindere mult mai ambiţioasă, ea urmărind să refacă prozastic, din perspectiva prezentului, o īntreagă epocă din istoria Botoşanilor īn secolul al XIX-lea.


Am mai spus-o: o asemenea īntreprindere epică de anvergură necesită, ca să nu eşu­eze, cāteva condiţii sine qua non: o documentare riguroasă, deseori dificilă, asupra momentului ales, o viziune de ansamblu īn care recrearea spaţiului şi timpului să se facă neostentativ, talent descriptiv şi portretistic, ştiinţa dialogului firesc, simţ al construcţiei narative. Mă grăbesc să spun că toate acestea le-am īntālnit īn Casa Gorgias.


Alegāndu-şi drept personaj central pe spiţerul Johann Gorgias, care acum două secole şi ceva vine să se stabilească la Botoşani din capitala Kakaniei lui Musil, Viena, via Braşov şi Iaşi, Gellu Dorian pare că are toată libertatea de a fantaza. O libertate īnşelătoare, totuşi, fiindcă ea-ţi poate īntinde capcane ascunse şi-atunci verosimilitatea relatării, adică chiar artisticitatea ei, poate fi distrusă. De aceea, autorul se apropie de personaj şi de vremea lui cu prudenţă, īn cercuri concentrice, cu reveniri şi īnaintări succesive. Mai mult, e un perpetuu dute-vino īntre prezentul naratorului şi trecutul investigat, ca īntr-o blāndă anchetă de policier. Iar īn această treptată scufundare īn trecut, George Dorn, naratorul, e ajutat de două personaje memorabile, arhivarul Ivaşciuc şi veşnicul votcar Titircă, un soi de Pat şi Patachon al boemei oraşului. Se obţine, astfel, o original㠖 cum să-i zic? – centrifugare epică, īn mişcarea căreia sunt prinşi, ca īntr-un dagherotip accelerat, reprezentanţii naţiilor care au făcut Botoşaniul modern, greci, evrei, nemţi, ruşi, ţigani etc., iar fiecare personaj, deşi uneori e schiţat doar din două-trei linii, capătă individualitate, pregnanţă portretistică.


Naratorul (aici chiar autorul!) e conştient de dificultatea demersului său, atunci cānd, cochetānd niţel cu cititorul īn stilul lui Nicoale Breban din „Bunavestire”, scrie: „Numai dacă ar şti cum e mai bine, să poată convinge cititorul de bunele lui intenţii, cititorul grăbit acum sau interesat de un cu totul altfel de exerciţiu narativ decāt cel cu care era el obişnuit. Īn plus, văzānd prejudecăţile, mai ales, cu care operează critica literară acum, juriile, efortul lui, dintr-o dată, i s-a părut inutil.” Nu, n-a fost un efort inutil, dacă ar fi să amintim doar două secvenţe absolut memorabile din carte, cum ar fi cea a prelungitei logodne a lui Gorgias cu Rosalia ori cea a nopţii nunţii lor.


Ca să trag o concluzie, glumind şi nu prea, cred că, datorită acestui roman, autorităţile din Botoşani ar trebui să-i acorde lui Gellu Dorian titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului. Dacă n-or fi făcut-o deja.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul