Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Scriitori în oglinzile filmului

        Călin Stănculescu

Recenta ceremonie de acordare a premiilor BestFilmFest, unde a fost expus public trofeul Palme d’ Or, obţinut de Cristian Mungiu la Cannes, a cuprins şi prezentarea unor viitoare premiere ale anului în curs. 


Două filme sunt semnate de acelaşi merituos şi tânăr cineast Marian Baciu şi sunt dedicate scriitorilor. 


După ’90 puţini scriitori s-au bucurat de atenţia cineaştilor. Şi atunci când au fost rememoraţi, comemoraţi, ilustraţi rezultatele au fost mai degrabă dezamăgitoare. Îmi vin în memorie doar câteva titluri demne de reţinut Apocalipsa după Cioran de Stere Gulea şi Gabriel Liiceanu, Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului de Paul Barbă­neagră, filmele lui Laurenţiu Damian dedicate lui Eminescu şi Blaga sau cel al lui Nicolae Cabel, Bacovia, poemul de mâine. 


Marian Baciu atacă cu inspiraţie biografia, arta poetică şi opera a doi mari poeţi: Nichita Stănescu şi Gellu Naum. 


Filmul Nichita Stănescu îl are drept călăuză pe poetul Florin Iaru, de altfel, un împătimit de cinema.  Primul interviu al ultimei soţii a poetului, Dora, evocă întâlnirile esenţiale cu autorul Necuvintelor. Alţi prieteni privilegiaţi ai generozităţii autorului celor 11 elegii  sunt Gabriela Melinescu, Nicolae Breban, Johnny Răducanu, Adam Puslojic sau Srba Ignatovic. Din mărturiile montate de cineast transpar (din păcate, puţine) lumini şi umbre ale atelierului de creaţie locuit de făurarul celei mai originale lirici româneşti de după al Doilea Război Mondial. De asemenea, Marian Baciu valorifică excelent un fragment din filmul lui Radu Igaszag, Tocirea, inspirată viziune a obsesiilor militariste ale lui Nichita Stănescu. 


Scenariul semnat de regretatul Alexandru Condeescu şi Traian Coşovei propune regizorului linii de forţă ce permit spectatorului sesizarea câtorva din elementele cheie ale liricii stănesciene: inefabila conciliere a lirismului cu un original şi propriu sistem filozofic, barocul conceptual, simbolistica distributivă, bogatul fond alegoric şi metaforic sau preferinţa pentru imagini şoc. Filmul lui Marian Baciu capătă densitate şi profunzime, atribute ce-l recomandă unei difuzări mai generoase fie la posturile de televiziune, unde se înmulţesc atentatele împotriva limbii române, fie, de ce nu, chiar în şcoli. 


Al doilea film, cel dedicat lui Gellu Naum Orbirea voluntară, mi se pare a fi mai împlinit şi asta nu datorită unei prezenţe sporite a autorului evocat pe ecran sau a mai multor martori solicitaţi, îndreptăţit sau nu, pentru rememorarea universului poetic al „ultimului suprarealist”. 


Gellu Naum comunică prin prezenţa şi discursul lui poetic acea apropiere de forţele subconştientului, de autentica metafizică a transmiterii ideii lirice. Opera lui Naum se oglindeşte în magnetismul înregistrat de cei apropiaţi şi nu sunt puţini, de la Andrei Şerban, Gheorghe Dinică, Marin Moraru la Simona Popescu, Iulia Blaga, Ada Milea, la Dan Stanciu, Ion Pop, Ioana Pârvulescu, Ştefan Niculescu, Oskar Pastior sau Herta Muller.  Imagini din interioarele ce l-au găzduit pe poet, fotografii de tinereţe, manuscrise, fragmente din experienţe ezoterice completează un puzzle fascinant, din care transpare nealterată forţa personalităţii creatoare, sugerate într-un viu şi dinamic limbaj cinematografic.  Gesturi şi cuvinte, imagini din atelierul poetic şi fragmente din universul casnic sunt inspirat montate pentru a ne oferi un portret tuşant şi seducător. 


Reluarea acestui film în proiecţii publice poate confirma cu certitudine vocea unui autentic cineast capabil să scormonească în profunzimile artei poetice pentru a le comunica nealterate spectatorilor, cred, dezabuzaţi de proza prezentului. 


 După cum vedem, şi istoriile filmului românesc consemnează realităţile, poetul, arta sa, atelierul liric de creaţie nu au avut parte de multe şanse de afirmare, fie pe micul ecran, fie pe cel mare. 


Nici filmele de ficţiune n-au fost prea generoase cu  scriitorii, doar Emil Loteanu sau Nicolae Mărgineanu încumetându-se să aducă pe marile ecrane figurile lui Eminescu sau Creangă. 


Dar mă gândesc la proiectele neîmplinite a doi mari regizori, unul dedicat lui Eminescu de către Cătălina Buzoianu, proiect rămas din nefericire în paginile unei cărţi, şi la  proiectul regizorului Mircea Daneliuc dedicat  marelui poet latin Ovidiu în anii exilului său la Pontul Euxin, proiect stopat  în primii ani ai tranziţiei noastre extrem de durabile şi originale. 


 

Filmele lui Marian Baciu dedicate lui Nichita Stănescu şi Gellu Naum rămân două exemplare opere de documentarist, menite a avea o cât mai mare audienţă.

 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul