Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Nimic despre MESSI

        Gică Contra

Era în săptămâna când media româneşti se lăsau agitate cu frenezie dialectică de valurile-vânturile dezbaterii privitoare la revizuirea baremurilor de arbitraj din fotbalul nostru cel de toate zilele babei şi nopţile vegherii. Părerea mea unanimă în chestia cu pricina oscila ameţitor şi ameninţător în graniţele alternativei dilematice din moşi-strămoşi: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Nu c-aş fi fost eu convins cine ştie ce că acurateţea şi corectitudinea cu care arbitrii tuşesc în fluiere ar fi fost pendinte de grosimea teancului de euroi pentru care, la finele fiecărui meci, semnează statul de plată legal copleşiţi de sentimentul românesc al datoriei împlinite, nuu.. Dimpotrivă: nutream convingerea că şi gratis ei ar fi oficiat la fel de tălâmb şi şi-ar fi dat la fel de viguros cu dreptul cuvenit în stângăcia prestaţiei. Dar era ceva, cumva, pe undeva care mă împiedica să-mi definesc in integrum concepţia despre viaţă, fotbal şi penalty.


Ei bine, în acele momente de confuzie ideatică şi inefabil metafizic, două rânduri dintr-un jurnal nu foarte monden, tipărite cu corp 14 (dacă nu cumva chiar 16!) mi-au alterat şi mai rău biomecanica interioară, aruncându-mă fără milă în ghearele inextricabilului existenţial şi paralelipipedic. Cele două rânduri purtau semnătura olografă, prin punere de deget, a Simonei Sensual (în veci fie-i numele lăudat!) şi sunau aproximativ în acest chip: „Trebuie neapărat să-mi angajez o menajeră ca să-mi facă ordine prin casă, fiindcă peste tot sunt aruncaţi bani”. (După ce aţi citit cele 20 de cuvinte potrivite cu situaţia grea în care se zbate biata Simona din motive de al doilea nume ce cu mândrie afişează, opriţi-vă o clipă, respiraţi adânc de trei milioane de ori, luaţi-vă pulsul şi verificaţi-vă glicemia după care puteţi continua lectura...).


De mult nu mai citisem ceva atât de abject şi de revoltător! Dar tot răul spre bine: când mi-am revenit cât de cât din stupefacţie am avut revelaţia că ştiu foarte exact unde mă plasez în problema revizuirii constituţiei financiare a baremurilor de arbitraj. Nu-mi cereţi să vă detaliez nuanţele infinitezimale ale alchimiei marii iluminări fiindcă nu vă pot fi de nici un folos: habar n-am cum s-au interconectat în labirintul sinapselor mele obosite grandomania sfidătoare şi orgoliul ţăţesc al susnumitei cu opera de trei parale a cavalerilor fluierului fără găuri din fotbalul autohton. Cert este că m-am trezit edificat până la lacrimi: sunt cu trup şi suflet candriu de partea lui Dumitru Dragomir şi a Comitetului Executiv al F.R.F. iar, în plus, mă simt cutreierat de o furie stângist-socială extremă, pe lângă care troţkismul lui Che Guevara e cântec de adormit capitalismul când era mic şi neglobal.


Nu zău, pe ce lume trăim, distinşi compatrioţi şi dragi tovarăşi de suferinţă recesionară? De când a ajuns prostia să fie plătită regeşte? Pentru că ăsta este adevărul care ne zburleşte părul: contribuim cu toţii – financiar sau prin condamnabilă pasivitate – la ghiftuirea deşănţată a tot felul de panarame publice numite vedete pe care televiziunile ni le bagă zilnic pe gât întru slava noului zeu al lumii moderne pe numele său de botez entertainment. Face cumplite ravagii pe toate meridianele mapamondului aşa-zisa industrie a spectacolului, în care intră de-a valma show-bizul, fotbalul, premiile Oscar, concursurile de Miss Univers, Eurovisionul şi felurite alte gulgute cu ştaif, menite să ne readucă în memorie deviza sacră a sclavagismului fără frontiere: panem et circenses (Juvenal, Satira a X-a). Cât mai puţină pâine şi cât mai mult circ, plata generoasă a saltimbancilor făcându-se din economiile realizate la capitolul hrană – biologică  şi spirituală. Uitaţi-vă în jur şi cruciţi-vă: printre cei mai bine plătiţi locuitori ai planetei se numără actorii, top-modelele, vedetele TV iar, mai nou, arbitrii de fotbal şi, of course, posesorii de picioare măiestre (sper că nu la balerini vă gândiţi!), aşii driblingurilor cu călcâiul lui Ahile şi ai şuturilor la păianjen. Când unui asemenea ipochimen i se măsoară veniturile în mii de dolari pe secundă de dat cu bocancul în minge, nu mai e nici o mirare că veghetorii români la respectarea regulamentului celui mai stupid joc din lume încasează şi ei lunar câteva zeci de mii de unităţi monetare exprimate în valută forte. Şi asta în vreme ce scriitorii au ajuns să-şi plătească din golul cosmic al propriilor buzunare publicarea cărţilor, iar redactorii Editurii Academiei Române care trimit în librarii volume de referinţă ale cercetării fundamentale din ştiinţa şi cultura noastră, pleacă acasă umiliţi lunar cu sume variind între 700 şi 900 de lei. Buni şi ăia, nu?


...Altfel, între timp şi mode, Naţionala lui Piţurcă a făcut un egal glorios cu locul patru de la ultimul turneu al Campionatului Mondial de fotbal, echipa Uruguayului – fapt răsplătit cu o la fel de glorioasă cădere pe locul 53 în clasamentul F.I.F.A. S-o fi luat în calcul şi victoria din meciul cu Kazahstanul sau oculta internaţională a mai pus la cale un complot mârşav împotriva ţărişoarei?


Noroc cu campionatul intern unde nu-şi bagă nimeni coada, doar picioarele, lăsându-ne să ne compromitem de capul nostru! Prima etapă post-hibernală a fost, în orice caz, una a confirmărilor nemiloase. C.F.R. Cluj a confirmat încă o dată, dacă mai era nevoie (nu mai era!) că rămâne favorita arbitrilor, chiar şi aşa indigenţi cum sunt acum, cu baremul înjumătăţit, Oţelul a confirmat că a câştigat titlul anul trecut nu fiindcă a fost mai bună decât celelalte competitoare, ci pentru că acestea au fost mai proaste, Steaua a confirmat că n-are nici antrenor, nici echipă de atins locul întâi până la Paşti (decât, eventual, al cailor-putere din motorul autoturismului lui Gigi Becali), Rapidul că este performera standard a anti-performanţei livrate suporterilor când le e lor lumea mai dragă, iar Dinamo că îşi merită cu prisosinţă postura de lider. La cum joacă băieţii din Ştefan cel Mare, aceasta este vestea cea mai proastă pentru soccerul românesc!


Cât despre arbitrii (că, în principal, despre dumnealor era vorba în propoziţie), au confirmat şi ei, la rându-le, sfântul paradox mioritic: pe bani mai puţini, au comis parcă un număr sensibil mai mic de gafe monumentale. Cred că oamenii ăştia ar merita favoarea unui experiment bine simţit. De exemplu, să plătească ei pentru a li se permite să arbitreze meciuri de prima divizie. Păi ce, scriitorii sunt mai fraieri?!


PS: …Şi ce dacă Messi a marcat 5 din cele 7 goluri cu care Barcelona a martelat-o pe Bayer Leverkusen în Champions League? Băiatul ăsta n-a citit la viaţa lui nici măcar Levantul lui Cărtărăscu, aşa că a se slăbi!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul