Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Mişcătoarele imagini ale rāsului scenic

        Nicolae Havriliuc

Lumea din O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, aflată la o răscruce a vieţii (accesul la putere), trăieşte momentul ca pe o īntāmplare vitregită de soartă care o aruncă īn deriziune şi şantaj. Cānd baierile ce ţineau strānse legăturile intime slăbesc, serviciile publice intră īn degringoladă, chiar dacă ele se desfăşoară strict īntr-un cadru numit „constituţional” (odată lezată fidelitatea din cuplul intim, se dă curs liber corupţiei din social prin multiplicarea formelor). Se pare că personajul acestei lumi s-a născut dintr-un fior elegiac demolator pe dinăuntru, dar autorul, ca să-l salveze, i-a mai dat o şansă potrivindu-i măşti de joc şi deturnāndu-l īn registru comic (a nu se exclude ipoteza unui pirandelism „avant la lettre” la Caragiale). Aspectul de comedie tristă (ocolit de cele mai multe dintre transpuneri) este vizibil adus īn faţă de regia lui Alexandru Dabija īn spectacolul Scrisorii pierdute de la Teatrul de Comedie. Opulenţa şi fastul (din precedentele montări) sunt īnlocuite cu sordidul şi deprecierea (scenografia: Puiu Antemir). Accentul cade pe esenţialul din constituentul personajului (adunānd ca īntr-un creuzet forţa demolatoare alături de forţa constructoare), pe tipicul său (devenit uneori „tic”) ce-l particularizează. Personajul, prins īn acţiune, se repetă pe el īnsuşi. Dar īi apare cineva īn faţă care-i seamănă. Această simplă apariţie stārneşte hazul spontan. Cānd personajele, uimite de īntālnirea lor, īncep să se studieze, să se descopere şi să se manifeste, se produce hazul general, ocultāndu-le condiţia de fiinţă īn situaţiile de viaţă ce-i adună. Dar īn lumea personajelor intervine o īmpotrivire, o inadvertenţă care strică socotelile şi, īn funcţie de starea de fapt sau de sensibilitate, provoacă dezamăgirea. Ceea ce frizează neagra apăsare a căderii īntr-o situaţie fără ieşire. Īn travaliul momentului dramatic al comediei O scrisoare pierdută, rolul hotărātor īl deţine plasarea unui personaj (Dandanache) cu o dublă funcţionalitate. Trăind īn interioarele sale şi perfect adaptabil noului habitat, el īnchide cercul devenirii īntr-un plan mult mai viciat. Comicul amuzant şi īntristător apare ca un suport la o posibilă rezistenţă īn faţa unei lucrări ivite din fatalitate şi cu noi creşteri de fatalitate.


Vizualizānd Scrisoarea pierdută printr-o nouă lectură, Alexandru Dabija aduce īn scenă imaginea unei lumi īn care potenţialul puterii se află īn derivă (fiind consumat īn mărunte pasiuni de grup), iar vieţuirea se continuă nu prin temeinice ritmuri de viaţă, ci prin pasul bătut pe loc. Ilustrānd situaţii şi rostiri cu efect pentru imaginarul comic, interpretările actoriceşti sunt studii de fizionomie şi caracter. Mişcate īn cercul fatalităţii din care nu se poate ieşi, personajele Scrisorii pierdute evoluează sub semnul acumulării de linii şi dimensiuni de la caricatură pānă la grotesc. Progresul, despre care personajele au plăcerea să vorbească, se hrăneşte din propriile mizerii. Comicul modelat de Al. Dabija este unul de expresie, derivat din varietatea īntemeierii de sine a personajului aflat īn acorduri (sau dezacorduri) de viaţă ştiută, tăinuită ori simulată, dar şi unul de substanţă, vizānd īncremenirea modului de viaţă īn forme primare prin care fiinţa nu se īmplineşte īn contextul devenirii, ci se repetă īn registrul instinctelor. Plictisul, nepăsarea şi inconştienţa fac deliciul vieţuirii la grămadă īn numele onestităţii „proclamate”, nu dovedite. Situate īn spaţiul īnchis al crescătoriei de ciuperci (sau reunite sub sigla ciupercii „triumvirale”), personajele Scrisorii pierdute, īn viziunea lui Al. Dabija, īşi cultiv㠄idealurile” din propriile demolări şi suspiciuni.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul