Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Un dicționar al poeziei ieșene contemporane

        Adrian G. Romila

Tânăr critic şi universitar al literelor din capitala moldavă, Emanuela Ilie s-a afirmat până acum prin volume de didactică a literaturii, printr-unul (premiat) de critică a poeziei, prin monografia dedicată lui Basarab Nicolescu şi prin publicistica revuistică a rubricilor permanente. Cine nu a citit-o nu ştie că apetenţele docte-profesorale nu le-au blocat pe cele de hermeneut aplicat, inteligent şi mobil. Răbdătoare şi fără ambiţii de­şarte de afirmare (dovadă discreţia prezenţelor ei publice), autoarea ieşeană pare că doreşte mai degrabă să vorbească numai după ce studiază temeinic decât să intre repede în vreun cor al criticilor de (acelaşi) calibru. Păcat că n-o citim mai des şi în afara paginilor provinciei din nord-est!


Ultima sa carte e una care-i dovedeşte vocaţia de comentator al literaturii. De data aceasta poezia e domeniul de predilecţie, şi, se ştie, acesta presupune un instrumentar critic mai deosebit. Emanuela Ilie îl are din plin: panoramare tematică şi simbolică, încadrare istorică şi generaţionistă, glosare pe marginea textelor, efort comparativ şi analogic. Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane. Autori, cărţi, teme (Timpul, Iaşi, 2011) cartografiază 50 dintre cei peste 200 de poeţi din vechea urbe moldavă, care au avut pretenţia să se numească astfel, ieşind cu volume. Criteriul de selecţie a fost cel valoric, afirmă autoarea, dar şi cel istoric, pentru că a ales şi autori care au dispărut, lăsând, însă, urme lirice cu ecou în literatura ieşeană a ultimilor zeci de ani. Cu puţine excepţii, poeţii selecţionaţi au scos măcar două plachete, dar lungimea articolelor nu ţine cont de mulţimea volumelor, ci de anvergura soundului poetic. Deşi susţine că poeţilor mai discreţi, dar mai autentici, le acordă, adesea, mai mult spaţiu decât celor mai prolifici, se poate observa, totuşi, că un Nichita Danilov e mai întins tratat decât un Constantin Acosmei. Nimic nefiresc, până la urmă. Oricum, toţi se supun aceluiaşi algoritm de prezentare: o scurtă fişă bio-bibliografică, mai întâi, apoi un comentariu critic general, în diacronie. Poeţi consacraţi deja în istoriile literare (Mircea Popovici, Emil Brumaru, Cezar Ivănescu, Dan Laurenţiu, Ovidiu Nimigean, Ioanid Romanescu, Cassian Maria Spiridon, Mihai Ursachi, Lucian Vasiliu) stau alături de cei care, după un volum promiţător, nu au arătat că ar dori să mai confirme (Codrin Dinu Vasiliu). În acest fel, dicţionarul Emanuelei Ilie oferă un tablou divers al poeziei ieşene din ultimii ani, ale cărei date esenţiale sunt surprinse elocvent de discursul critic.


Iată un scurt decupaj din articolul consacrat lui Constantin Acosmei, autorul deja cunoscutului volum din 1995, Jucăria mortului: „Ceea ce frapează, mai întâi, la lectură este faptul că poetul nu pare a depune prea multe eforturi pentru a-şi orienta demersul textual într-o direcţie mitico-simbolică sau metafizică. Nimic nu pare a-i solicita (ca intenţionalitate) atenţia: nici optica deformantă a visului, nici cea în fond mistificatoare a speculaţiei filosofarde. Dimpotrivă, atenţia pare a-i aluneca mai degrabă spre concreteţea unui real ce se lasă dezvăluit în cele mai sordide detalii”. Şi încă unul de la polul opus cronologic, despre venerabilul Mircea Popovici, premiat de Fundaţiile Regale, în 1946, după placheta Izobare: „S-ar putea spune că, în ansamblu, întreaga carte se raliază, prin motivaţie şi atitudine lirică ori linii tematice preeminente, la poetica generaţiei recunoscute în special prin contribuţia unor Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru şi Dimitrie Stelaru. A se vedea, bunăoară, refuzul convenţiei, tendinţa demitizantă şi desolemnizantă, teribilismul juvenil, uneori estompat de un vag fior elegiac, reveria livrescă pliată pe un acut simţ al derizoriului”. Pe axa timpului istoric, perspectiva critică a Emanuelei Ilie este, se vede uşor, destul de relevantă.


De altfel, demersul autoarei e precizat în Cuvântul înainte. Ea a dorit o configurare a hărţii poeziei româneşti contemporane „plecând nu atât de la profilul identitar particular al fiecăruia dintre autorii avuţi în vedere, cât de la raportul de subordonare sau de coordonare dintre ei, raport nu foarte străin de influenţele şi/sau interferenţele presupuse de un alt raport, esenţial, Acela dintre centru/i şi margini”. În concepţia Emanuelei Ilie, această delimitare geografică între punctele de iradiere ideologico-simbolică trebuie păstrată. „Oricât de mult ar fi clamate, neutralitatea, indiferenţa totală, mefienţa sau dispreţul absolut faţă de módele şi modelele promovate «la centru» sunt frumoase utopii. Cu sau fără voie, fiecare centru de influenţă poetică îşi exercită şi încurajează această influenţă în varii moduri (de la cenacluri şi alte manifestări culturale la reviste literare considerate de prim raft), încercând să coaguleze măcar numele poeţilor şi criticilor celor mai bine cotaţi din arealul respectiv”. Avem, deci, o sistematizare critică „cu program”, şi nu doar o antologare de nume cu importanţe diferite.


Parte a unui proiect publicistic mai larg, cu (auto)promisiuni de realizare în viitor, dicţionarul universitarei de la Iaşi reprezintă, deocamdată, un foarte util ghid în poezia românescă actuală. Şi, de ce nu, o carte de vizită a unui critic profesionist.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul