Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Locus Perennis

        Andrea Hedeș

„...Omul nu este decât o creatură de o zi, iar memoria sa, un vis de o noapte.” Spunea Sir George Frazer . În ce poate fi întrupată, nu spre nemurire, dar spre reamintire, memoria? În ce altceva decât în piatră? Constantin Rupa ne propune, prin intermediul celui mai recent volum al său, Bucolicele (Editura TIM, Reşiţa, 2012), o plimbare printr-un lapidarium, un lapidarium în care pietrele îngână cântece vechi, un lapidarium uimitor locuit de poeme.


Poeme lucrate cu meşteşug, Constantin Rupa uzează de toate uneltele pietrarului, de la dalta şi pana de fier la ciocanul de spart, lucrând în carnea poemului, cioplind idei, dantelând cuvinte, şlefuind incantaţii, ritmuri interioare. Unele poeme ajung astfel să aibă un aspect aproape de polisare, altele sunt voit închegate încât cititorul să pipăie loviturile daltei, unele au trup scobit din rocă dură, altele din griuri subtile, din rozul sfielnic ori albul sfidător al marmurei. Aceste poeme sunt, în fapt, meditaţii elegiace, De Re Rustica şi De Rerum Natura fiind punctele de fugă ce ordonează, construiesc o perspectivă recuperatoare, revelatoare asupra a cine am fost, pentru a înţelege, cum spune un titlu mai mult sau mai puţin celebru, cine suntem. Constantin Rupa nu îşi proiectează naivităţile, dacă le are, asupra Arcadiei, poetul îşi asumă o lumină lucidă, care nu topeşte umbrele, nici nu îndulceşte contururile, iar spaţiul asupra căreia o proiectează nu este unul omogen, el încearcă în contemporaneitatea discordantă o restituire a rigorii şi a simplităţii, un demers poetic defel detaşat, un rol asumat, un stil decis, ascendent, nuanţat de un foarte fin caracter didactic şi căruia cuvintele medievistului Georges Duby din Les temps des cathedrales îi vin foarte bine: „cunoaştere şi caritate”. Constantin Rupa trimite cititorului „ilustrate de la sat”, ilustrate ca o ademenire – fântâna: „(...)adesea văd/ din soba mare de la drum/ cum ies pe coş fuiori de fum/ semn că bunicii mă aşteaptă”, chimeşa albă: „pun palma streaşină la ochi şi văd mereu pe/ coasta dealului chimeşa albă a bunicului care/ coseşte cot la cot cu dumnezeu”, gugulan cu car cu meară, îl farmecă prin descântecele-i de dragoste – ritual de fertilitate: „(...) poate că aşa mi-a/ fost scris mi-am zis să fiu iubit de o necunoscută/ care va trece zilnic pe strada mea până la adânci/ bătrâneţi”, alerg desculţ prin tine: „mângâierile tale înfipte/ în mine precum săgeţile sfântului sebastian”, noapte de haşiş, ori îi predă lecţii de anatomie pe îngeri, pe inorogi, pe balauri şi cai troieni. Aceste colaje sunt reunite printr-o voce limpede, cu atitudine, o interesantă propunere de fusion între peren, tradiţie, simbol, mit şi postmodernism urbanoid şi propunând ca alteritate traseele inspirate ale ilustraţiilor volumului, realizate, la fel ca şi coperta acestuia, de autorul însuşi. Autor care propune „orăşanului surprins cu gura căscată pe meterezele realului” (cheile împărăţiei) un alt obiect de contemplare. „De ce Bucolice? Într-adevăr, trimite la Vergilius, dar la un Vergilius altfel ştiut. Bucolicele lui Vergilius, mai exact Eclogae vel bucolica, un autor din sec. I înainte de Hristos care, cândva, are nişte viziuni premonitorii, iar patristica l-a numit «unul dintre noii-creştini». Această dimensiune este mult mai profundă. Ceea ce ne propune Vergilius nu este o viaţă la ţară, campestră, edulcorată. Se spune că era un manifest de a chema veteranii să locuiască la ţară, într-o zonă nepopulată sau depopulată şi de a se întoarce la viaţa agricolă, la natură, la viaţa la ţară, de a avea agricultori în Imperiu. Nu e numai atât. Ceea ce propune Vergilius este mult mai profund. Este o filozofie a micilor mistere care ne arată că în natură vieţuieşte Divinitatea. Natura e Divinitate. Prin această mare armonie pe care o găseşti în natură găseşti Divi­nitatea... În micile mistere ajungeai să te cunoşti pe tine. NOSCE TE IPSUM; GHOTHI SEAUTON, cum spuneau grecii, te vei cunoaşte pe tine însuţi privind în această oglindă care este natura. Din această filozofie a regăsirii de sine se ajunge la o filozofie a autorului aici de faţă. A găsi natura, satul, ca pe o lume interioară este ceea ce vă propun. De aceea toposul, sau locul, sau satul care nu apare pe vreo hartă este un loc interior... A te găsi pe tine însuţi este ideea cu care s-a pornit această carte... Natura interioară este propunerea acestor texte... Te poţi regăsi pe tine în faţa naturii cu condiţia să te cauţi pe tine... Micile bucurii pot fi asumate în interior... Orice călătorie iniţiatică sau nu poate duce către sine, către o interioritate care este mult mai mare decât orice aspect exterior al omului”.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul