Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Adrian Voicu și templierii săi își continuă aventurile

        Valeria Popescu

Nepovestitele trăiri ale templierilor români. Cartea a II-a a fost una dintre noutăţile aşteptate la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2012. Continuarea volumului I era anunţată şi de autor, şi de editor. Ambele volume au apărut pe Strada Ficţiunii, la Editura ALL. Adrian Voicu este primul scriitor român publicat în această colecţie.


Cele trei personaje principale deja cunoscute s-au întors: Berilă, Pişta Massy şi Kremvurşt von Schlitz cunosc, savurează şi cuceresc acum lumea orientală şi europeană, împreună cu eroi musulmani şi creştini.


Cititorii se întâlnesc cu piraţi de lotcă (sau pedelişti), cu paji ai serviciului diurn (sau pe­sedişti), cu călugări spioni şi cu învăţători chinezi. De la Constantinopole până în Alexandria Egiptului, personajele sunt purtate când de o caravană, când de un covor zburător, când de lampa fermecată.


Adrian Voicu îşi conduce cititorii într-o spirală spaţială şi temporală, scurtcircuitată de suspans, dar fără să părăsească Evul Mediu trăit în jurul Mării Mediterane şi al Mării Negre.


Cele 40 de capitole din cartea a II-a a Nepovestitelor trăiri... poartă nume fals circumstanţiale de timp, dar clar atributive, ce rezumă întâmplările capitolului. Forma clasică este o aspiraţie de prestanţă pentru scriitor, fiind întreţinută şi de numerotarea de şcoală veche – cu cifre romane. Asta în timp ce descrierile acţiunii, rezumate în titlu, beneficiază de subtitluri care delimitează locurile şi sugerează momentele din zi ale întâmplărilor. Iată câteva exemple: „XXXVI. Unde se freacă lampa. Pe Drumul Filistinilor, la o jumătate de ceas de mers cu caravana de Al Benzin, în plină amiază, cu soarele arzând pe partea dreaptă. XXXVII. Unde se stinge speranţa. Oaza Al Habar din Valea Seacă, devenită reşedinţa din deşert a măritului Kur Khan, stăpânul absolut al Ilkhanatului tătarilor mongoli, aproape o sută de leghe înspre miazănoapte de mănăstirea Sfânta Ecaterina, la amurg. XL. Unde se revine pe picioare. Dincolo de Piatra Lată, la câteva leghe de mănăstirea Cârţa, aproape de amiază, când soa­rele ţinea în dinţi albastrul cerului”.
 
Mamelucii urmăresc caravana, Harap Alb şi Şeherezada au noroc cu Duhul lămpii, El God, care îi duce la poalele Muntelui Sinai. Berilă lasă un Codex spre păstrare maicii Sanatoria, fostă prinţesă în Valahia. Cei trei templieri, prin alunecare în nisip, ajung să dea de toiagul lui Moise, dar se reîntorc pe pământ cu covorul primit de la Şeherezada. Nisipurile pe care protagoniştii înaintează sunt mişcătoare şi la propriu, şi la figurat. Eroii templieri îşi trăiesc aventurile, purtaţi spre dezlegarea surprinzătoare din finalul cărţii a II-a a Nepovestitelor trăiri”.


Adrian Voicu se joacă des cu cititorul vigilent şi nu-i întinde capcane. Cel mult, îl forţează la recapitulări adhoc din istorie şi geografie. Dacă inadvertenţele de atestări sunt voite, firul faptelor reale şi recunoscute este felul autorului de a-i face cu ochiul complicelui care-l citeşte. „Acum, că vorbim serios şi vezi la ce mă refer, hai să ne şi jucăm puţin”. Nume precum Al Manahe sau de No­minare sunt glumele autorului care vrea să-şi întreţină politicos vizitatorii, neacceptând ca cineva să se plictisească, după cum remarca Horia Gârbea scriind despre volumul de faţă.


Prozatorul este nerăbdător să îşi spună pe nerăsuflate povestea. În dialog se intră rapid, acţiunea capitolelor începe abrupt. Decupajul este nemilos de apropiat de figura eroilor – se văd, ca la cinema, mizanscena carnavalescă, se aud tusea şi oftatul personajelor. Perso­na­jele au dialoguri interioare, monologuri intime, exclamă în onomatopee şi în injurii, exultă şi sforăie, emană sunete organice şi amoroase, sunt vii. Proza lui Adrian Voicu are, prin valenţele evident radiofonice, o forţă dramatică a dialogului pe mai multe voci, chiar când ele îi aparţin aceluiaşi personaj.


Resping comparaţii de tipul „un al doilea Ioan Dan”, „un al nu ştiu câtelea Muşatescu”. Este primul Adrian Voicu. Hedonismul afişat de majoritatea personajelor este perdeaua dincolo de care se întrevăd duioşia poveştilor de dragoste, nostalgia după locurile natale şi după valorile cavalerismului. Adrian Voicu îşi îmbracă mesajul umanist în haine de ordin secret, pentru a nu scrie un eseu îndurerat despre apusul contemporan al moralei în care crede. Scriitorul alege vocile şi destinele templierilor lui, ca să spună şi o poveste veselă, mască a pâlpâirii duhului de nobleţe.


Onomastica este un alert joc în doi, scriitor-cititor, de la ispravnicul Redac, până la du Blure, alături de cunoştinţele din primul volum, Gell de Douche ori cardinalul de Bará. Adrian Voicu aspiră din jurul său realităţile catodice, cotidiene, politice şi surprinde, cu siguranţă de epigramist experimentat, trăsăturile cu care ne-a obişnuit legenda în sensul lui Kazantzakis: „Există ceva mai adevărat decât adevărul? Da, există legenda. Ea dă un sens etern adevărului efemer”, celebrul răspuns formulat în Raport către El Greco.


Cartea de vizită a scriitorului nu este una modestă, deşi lumea literară îl cunoaşte de doar cinci ani. Adrian Voicu s-a născut la 14 martie 1970 la Nehoiu, în judeţul Buzău. El este de profesie inginer de aviaţie. Întors pe pământ, el a debutat în 2007 cu volumul de proză Joi seara, în parcare. De la maşinile Daewoo a trecut la amintirile despre avioane şi echipajele lor, tot în 2007 apărându-i Între două decolări, din care a reeditat fragmente în 2010, în volumul colectiv Premiile Lili – Antologia Festivalului de Literatură Lili, Ediţia I. Adrian Voicu a mai publicat şi în revistele Apollon (2007), Luceafărul (2009) şi Argeş (2010).


Autorul a câştigat, în 2009, Premiul special pentru proză la Festivalul de Literatură „Lili” al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti. Premiul pentru cel mai bun scriitor tânăr al anului 2011 i-a fost acordat de Clubul de Proză „La formarea ideilor”.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul