Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie

        Viorica Răduță


Ciclul: depărtări



cu ziua departe


îi cade o depărtare pe trup
apoi o îmbracă


vântul bate în tabla casei
cu paşi mari
mama e umbra lui


fuge pielea de pe mine, spune
are să treacă, spun


nu mai trece


vântul e deodată lucrul ei de mână
îi trage picioare de nuntă


mâinile rămân afară


mama întreabă când se face ziuă
vântul pleacă din piele şi ea întreabă
cu depărtarea din lâna spălată
din lâna toarsă din lâna împletită


suflarea e în mâinile tari


când?



mâna


stă pe o amintire grea
cât rugăciunea mamei


de aceea împrăştie zilele
când marţi e luni ar putea fi marţi


săptămâna merge prin oase
ea le ţine pustiul
spune că sunt prea departe că


mâna e ca un gând


este luni?



cum se lungeşte noaptea


paşii ei rămân singuri
– de la vreme


şi se uită din trup peste gând


– nu Ion, Ionel


unul îi ascultă somnul
celălalt e înger


liniştea nu
o aşază la masă între noi


duminică într-o casă veche


luaţi ploile!
sunt degete, mamă
sunt ploi, nu au capăt


şi trage spata
degetele merg până la capăt
merge şi mama


Ion Pavel vede seara şi o pune la loc
ea alege firul de lână verde


– nu Ion, Ionel


îi iese ca în fotografie, la doi ani
cu iarba în jur


mama se uită cu timpul
se uită la el


picioarele sunt pietre şi stau sub oglindă


mereu pune capul pe apa albastră


trage copilul în ea ca un somn


ploile sunt împreună



se lungeşte casa


mama nu se mai linişteşte
cu umbra din ploi nu


departe de ele


împrejur sunt nopţile
înfăşurate strâns peste gânduri
de parcă ar fi ferestre
cu zăpadă nemişcată între geamuri


deasupra dedesubt e mama
ploile sunt fiecare o naştere


şi un gând se desface de altul


luni după marţi


vineri sunt eu
mama strânge bine seara peste cămaşă
cu o piele subţire de nuc


s-a făcut dimineaţă?


dar dimineaţă e abia mâna ei


parte din ea



am pleoape grele


pielea mamei nu vede


zice că plouă ca să nu fie zi


care zi, mamă?
ai cearcăne, mereu ai cearcăne
de la nopţi, spun


somnul meu se propteşte de somnul ei
de amiază


cu cerul într-o parte
cu fântâna în alta


mama bea apă foarte aproape
de gând


salcia îi ţine umbra
ea se apleacă şi leagă surorile
una de alta
dar apa le face cărare pe mijloc


nu mai vedem cum mor
eu şi fratele Ion Pavel nu ne-am născut


o mână dă la o parte chiar apele


în dreapta stă unul dintre noi
în stânga celălalt


apa trece în lemn
mamă, zic, mamă!


pielea nucului face coajă pe ea
ca o linişte


ce noapte, nu se mai termină!


mama se uită cu pleoapele


mai plouă?

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul