Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

„Societatea să fie suverană și în măsură să monitorizeze și să sancționeze politicul în toate manifestările sale greșite.”

        Ion Dumitru

(Germania), fost preşedinte al Societăţii Culturale Româno-Germane „Apoziţia”


Interviu realizat de Silvia Butnaru


O să reiau o frază din interviul pe care l-aţi oferit la 21 august 2002, destăinuiaţi o îngrijorare, parcă: „– Cine poate şti prin ce minune va fi găsit leacul necesar normalizării pe un făgaş al firescului? Boala nu este politică, ci una morală”. Credeţi că timpul a reuşit să ne ofere un leac necesar normalizării şi mobilizărilor conştiinţelor? S-a ridicat societatea românească şi şi-a găsit acel „făgaş al firescului”?


Din păcate... încă nu! Conjuncturile ultimului deceniu i-au oferit României şanse fără precedent din punct de vedere politic, social şi economic şi i-au asigurat cadrul adecvat către o dezvoltare normală şi de perspectivă, benefică apropierii de un curs firesc, apoi, paradoxal, boala morală s-a manifestat cu şi mai mare violenţă. Mai întâi, în rândurile păturii ahtiaţilor de putere, din care au generat majoritatea pretinşilor noştri politicieni. Din varii motive, nu întotdeauna justificate, aceştia şi-au absolvit tranziţia şi cursul de analfabetism cu mare întârziere sau ghidaţi de interese, nu în folosul, ci în defavoarea societăţii.


Ţinută în confuzie şi neputinţă, societatea a fost şi este manipulată premeditat şi nefertil, către bătălii şi polarizări partinice şi nocive reabilitării conştiinţelor şi spiritului civic responsabil. Fără stimulii necesari, bâjbâie încă în căutarea criteriilor etice reclamate de noul stadiu istoric şi politic pe care îl traversăm.


Este foarte important pentru fiecare dintre noi să ne facem un rezumat şi să constatăm.


Dificultăţile economice şi carenţele moştenite din perioada comunistă, agravate de lipsa de viziune, competenţă, iniţiativă, dialog constructiv, voinţă politică şi cramponări pe poziţii şi concepţii depăşite ale factorilor responsabili din precedentul deceniu – care, între timp, şi-au consolidat puterea –, dar, în parte, şi a celor intraţi ulterior în competiţie, lipsa de perspective clare şi menţinerea unei mari părţi a populaţiei în condiţii paupere, pasivitatea şi chiar complicitatea în încurajarea migrării în masă a o cincime din forţa de muncă a ţării – ca soluţie de ameliorare a crizei (eşantion uman irecuperabil, constituit din elemente calificate, tinere şi de vârstă medie, valoroase din toate punctele de vedere şi necesare mai mult ca oricând în procesul schimbărilor reclamate), dezechilibrele catastrofale create de acest fenomen în producţie, asistenţă, servicii, învăţământ, cultură etc. bulversează sine die conştiinţele şi starea morală a celor rămaşi acasă şi, în concluzie, cred că boala de care vorbeam s-a proliferat, iar „minunea găsirii leacului” sperat întârzie!


Neamţul spune că „Dumnezeu îţi dă, dar... nu-ţi bagă-n şi în sac!”. Deci totul depinde de noi – indiferent unde şi cine suntem – şi, indiscutabil, de cei ce ţin neapărat să se implice în coordonarea acţiunilor şi voinţelor noastre către soluţii salvatoare, adică de factorul politic care, într-o lume liberă şi democratică, este mandatarul societăţii care l-a ales spre a-i apăra cât mai optim interesele, şi nu invers! Societatea însăşi, luată în ansamblu, este, mai înainte de toate, responsabilă de propriul destin şi trebue să fie capabilă să discearnă, să judece cât mai conştient şi echilibrat stările de fapt cu care se confruntă, să-şi cultive spiritul civic, să-şi înnobileze şi fructifice posibilităţile şi valorile moştenite sau însuşite, să le întregească şi armonizeze cu experienţele şi valorile recunoscute ca universal valabile şi cu tendinţele lumii moderne, prin ceea oferă acestea mai preţios. În ultimă instanţă, pentru oalele sparte nu factorul politic plăteşte, ci tot societatea. Deci, mai înainte de toate, ea trebue să fie suverană şi în măsură să monitorizeze şi să sancţioneze politicul în toate manifestările sale greşite sau iresponsabile.


Din păcate, de data aceasta, prea multe despre „Apoziţia” nu cred că ne puteţi spune. Şi cunoaştem şi eu, şi dvs. motivul: motorul, organizatorul acestei fructuoase Societăţi româneşti, adică, Ion Dumitru, care a mai încetinit pasul, oferind celor mai tineri, aşa cum ne spuneaţi acum zece ani, conducerea ei.


Deşi sunt măgulit de amabilitatea dvs., mărturisesc că Societatea Culturală Româno-Germană „Apoziţia”, care, în martie a.c. a împlinit 43 de ani de la începuturile sale ca cenaclu literar-artistic, şi-a continuat cu succes activitatea şi în cei zece ani de la primul nostru interviu, cu sau fără girul subsemnatului. Ca simplu membru, am participat la majoritatea manifestărilor sale şi mi-am adus în continuare contribuţia, în măsura în care am fost solicitat. Aceasta, în perioada când conducerea i-a revenit dlui dipl. ing. Virgiliu Petala sau, mai apoi, când responsabilitatea a avut-o dl dr. ing. Gheorghe Săsărman. Ambii – în măsura posibilităţilor – au menţinut, îmbogăţit şi întregit paleta activităţilor proprii acesteia, cât şi a colaborării în organizarea, an de an, de Asociaţia GEFoRum şi de Consulatul General Român a altor manifestari cultural-artistice, conferinţe cu invitaţi din ţară, spectacole etc. şi a celor din cadrul Zilelor Culturii Româneşti, devenite o tradiţie în capitala Bavariei.


Începând din 2006, răspunzând dorinţei manifeste de continuare, într-o serie nouă, a apariţiilor revistei Apoziţia, am cedat Societăţii „fără obligaţii sau condiţionări, dreptul de Copyright, de editare şi difuzare”. Drept urmare, graţie strădaniei domnului dr. Gheorghe Săsărman, care şi-a asumat responsabilitatea redactării şi editării noii serii a revistei, au apărut succesiv cinci numere de excepţie într-o execuţie impecabilă, realizate cu înalt profesionalism şi cu o largă deschidere către scriitorii de limba româna din diasporă şi emigraţie şi a celor germani emigraţi din România. O revistă serioasă trebuie să fie oglinda timpului şi a tendinţelor în care apare, sub toate faţetele de manifestare.


Tipărirea revistei a fost posibilă datorită sprijinului financiar primit sub formă de donaţii din partea membrilor şi a unor terţi, precum şi a unor subvenţii sau ajutoare din partea Departa­mentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului de Externe al României, a Institutului pentru Cultură şi Istoria Germană a Europei de Sud-Est de pe lângă Univer­sitatea „Ludwig Maximillian” din München, Forumului Ger­mano-Român Berlin şi Institutului Cultural Român. Lansările revistei s-au făcut, după fiecare apariţie, într-un cadru festiv şi cu invitaţi, ultimele trei la Consulatul General Român din München, în prezenţa Doamnei Consul General Brânduşa Predescu, a unora dintre autori şi actori, care au citit sau recitat parte din scrierile lor sau ale altor autori publicaţi.


Din ianuarie 2008 până în ianuarie 2010, mi-a revenit din nou funcţia de preşedinte executiv, fiind foarte angrenat nu numai în activităţile curente, care au fost numeroase, dar şi în pregătirea manifestărilor jubiliare desfăşurate sub genericul „Apoziţia la 40 de ani”. Aceste manifestări, numeroase, pe care le-am iniţiat şi organizat începând din octombrie 2008 şi până în ianuarie 2010, când mi-am încheiat mandatul de preşedinte executiv al „Apoziţiei”, le puteţi găsi în articolul meu: Apoziţia la 40 de ani, apărut în revista Apoziţia– München, 2009, pag. 9-22. E vorba mai ales despre acţiunile aniversare ale Apoziţiei, care s-au bucurat de succes şi audienţă şi în Germania, şi în România.


Din 2010, conducerea „Apoziţiei” a revenit doamnei Anca Cernea, ca preşedinte executiv, şi amicului domniei-sale, domnul Horst Weber, în calitate de vicepreşedinte, care s-a angrenat cu mult suflet în activităţile Societăţii, dar care, spre stupefacţia şi durerea tuturor, ne-a părăsit subit în cursul aceluiaşi an. Din februarie a.c., Societatea „Apoziţia” este condusă de arhitectul Dan Ciudin, care a funcţionat în ultimii doi ani ca secretar al acesteia şi a coordonat în momente de dificultate întrunirile curente, vicepreşedinte – doamna Irina Natalia Petala, secretar – Virgiliu Petala.


Începând de anul trecut, apariţia noii serii a Apoziţiei deocamdată a încetat, prin retragerea dlui dr. Gheorghe Săsărman, din dorinţa de a se consacra nestânjenit scrierii propriei opere. Suntem în căutare de soluţii.


Mi-aţi declarat acum câteva luni că nu aveţi prea mult timp să-mi oferiţi pentru acest interviu, deoarece vă scrieţi memoriile.


Nu numai! Memoriile mi le scriu în măsura în care nu am alte proiecte mult mai urgente, pe care le-am promis, între care poemul epic Paşi în Răscruci – Epos subiectiv al unei adolescente, din care am scris deja o mare parte. De asemenea, am pus la punct trei volume de poezii pentru care am găsit un editor în persoana domnului Ioan Cristescu, directorul Editurii Tracus Arte.


Ce este cu acel studiu pe care v-aţi propus să-l publicaţi acum zece ani despre cimerieni. L-aţi publicat? Şi, dacă da, de unde pot procura cititorii acest studiu?


În viaţă omul îşi face multe planuri şi promite multe, dar nu întotdeauna şi reuşeşte să se ţină de cuvânt. Mă tem că, din lipsă de timp şi din alte motive, ar putea să aibă o soartă similară cu cea pe care regretatul Alexandru Ciorănescu ne-a prezentat-o îndelung într-o întrunire a „Apoziţiei”, despre „Cărţile pe care nu le-am scris”.


Credeţi că, în ultimii zece ani, societatea românească se poate considera mulţumită de situaţia actuală? Există rezultate care să confere linişte, siguranţă, atât individului, cât şi artistului în cazul nostru?


Societatea românească a trecut prin situaţii şi mai teribile, nu a fost niciodată mulţumită şi desigur că nu este nici acum. Însă n-a ştiut şi nu ştie să se articuleze şi nu ştie încă să discearnă ce-i este şi ce nu-i este în avantaj! Ca întotdeauna, o duc alţii de nas, care se răfuiesc între ei pentru putere şi avantaje de clan. Nu de la stat şi de la politic trebuie să pretindem mană cerească, ci trebuie să ne-o procurăm singuri, prin proprii strădanii. În ce priveşte artiştii, poeţii şi scriitorii, în noile condiţii, succesul lor depinde de ceea ce oferă fiecare şi de ceea ce-şi doresc consumatorii de artă, literatură, cultură etc.


De fiecare dată când mă aflu în ţară, aud vorbindu-se de dvs. Şi numai de bine! Grupările literare vă invită, oamenii vă stimează şi nu fără motiv.


Mă bucur de cele ce spuneţi. De pildă, de la Boema Literară 33 am rămas cu amintiri plăcute. Daniel Vorona mi-a oferit şansa să citesc câte ceva din cele ce am scris şi, cu aceeaşi ocazie, Doru Braia mi-a făcut un elogiu care m-a pus în încurcătură. Au fost cu toţii drăguţi! În ce mă priveşte, am iubit oamenii în general şi comportamentul meu faţă de dânşii a fost totdeauna constant. Mi-a plăcut să-i cunosc şi să-i înţeleg pe fiecare în parte, după con­juncturile prin care au trecut etc. Nu am făcut şi nu fac deosebiri. Nu am duşmani sau cred că nu am, dar... un jurnalist înfocat, din exil, decedat de multă vreme, a insinuat că „Dacă nu ai duş­mani înseamnă că nu eşti interesant!”. Ştiu eu, poate a avut dreptate!


Constat că vă continuaţi munca de susţinător cultural atât în Germania, cât şi în ţară.


Fac ce pot! E o luptă cu inerţia! Angrenările mele sunt de natură pur subiectivă şi prin toate cele ce le încerc nu am niciun avantaj personal. Ba, dimpotrivă, m-a costat şi mă costă în continuare timp, bani, nervi şi chiar neplăceri. Observ însă că vârsta şi propriile preocupări mă mai potolesc!...


Sunteţi un exemplu de românism pentru noua generaţie?


Nu ştiu ce să vă răspund! Mai înainte de toate vreau să fiu om, în adevăratul sens al cuvântului, iar această opţiune poate servi deopotrivă şi românilor. Aşa cum fiecare dintre noi – ca indivizi – ne confruntăm cu tot felul de încercări, cred că şi ceilalţi oameni din lume au probleme.
Totdeauna am fost în căutarea unui alibi pentru propria mea viaţă şi aventura nu s-a încheiat!... Pentru că am copii, din partea cărora am nepoţi, iubesc tineretul şi doresc mult să mai pot ţine pasul cât de cât cu acesta. Tinerilor le doresc din toată inima o altă viaţă, ferită de necazurile noastre!


Şi pentru că ţin cont de rugămintea dvs. de a nu vă răpi prea mult din preţiosul Timp ce curge cu iuţeală, vă rog răspundeţi-mi ce doriţi să mai oferiţi cititorilor noştri din ţară şi din Diaspora?


Deşi ar trebui să nu mai fac promisiuni, m-aş bucura să-mi pot edita versurile scrise de-a lungul vieţii – pe care le-am adunat deja în trei volume. De asemenea, să pot definitiva parte din memorii şi amintitul Epos al adolescenţei. Sunt în alertă!


Cu toată stima unei bune prietene, vreau să amintesc cititorilor că, în acest an, Domnia Ta, va împlini frumoasa vârstă de 75 de ani, la 27 august. Deci: La mulţi ani, Ion Dumitru, şi succese pe mai departe!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul