Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Lacrimi pentru romanul romānesc

        Radu Aldulescu

Īn decursul ultimilor trei ani, din postura de referent al Editurii Cartea Romānească sau de membru al Juriului Concursului USR pentru autori sub 35 de ani, am īncercat şi uneori chiar am reuşit să impun spre publicare īn jur de douăzeci de romancieri şi autori de proză scurtă, dintre care enumăr aproape la īntāmplare: Şerban Anghene, Bogdan Coşa, Augustin Cupşa, Constantin Ciucă, Georgiana Sārbu, Viorica Răduţă, Cosmin Perţa, Cristian Cosma (un cris­tian)... Unii dintre aceştia, precum Ilinca Bălaş sau Geo Vasile (criticul debutant ca romancier), după ce n-am reuşit să conving editorii de valoarea lor, s-au impus prin forţe proprii, ca să zic aşa, cāştigānd nişte concursuri organizate de alte edituri. Publicarea ar fi un prim pas al promovării unui scriitor. Urmează receptarea critică, după care ar trebui să urmeze ceea ce se numeşte īndeobşte succesul de piaţă sau de vānzări, care, pentru scriitorul romān contemporan, cu mici şi rare excepţii, aproape că nu există, tot aşa cum un roman apărut īn o mie cinci sute de exemplare (tirajele maxime la noi), oricāt de bun ar fi, nu există. Aşa se face că drumul promovării romancierului īn Romānia este sortit, īn cel mai bun caz, să se īnfunde după primii paşi. O spun ori de cāte ori mi se iveşte prilejul, chiar şi cānd nu mă pot bizui pe o audienţă dispusă să mă ia īn serios: la noi, romancierul a devenit o specie pe cale de dispariţie, īn primul rānd din cauza unor instituţii culturale care par să facă tot posibilul pentru a-l extermina. Am spus-o de curānd şi la Colocviul romanului romānesc de la Călineşti şi Alba Iulia, stārnind din partea domnului Nicolae Manolescu o replică pertinentă, menită să mă aducă cu picioarele pe pămānt: Tu, īn loc să-ţi plāngi ţie de milă, plāngi de milă romanului... Īntr-adevăr, sunt unul din cei dispuşi să-şi irosească rezerva strategică de lacrimi pentru soarta romanului şi, implicit, a literaturii autohtone, orice s-ar spune, deloc roză, bătāndu-şi totodată cuie-n talpă prin găsirea unor responsabili-vinovaţi. Soarta romanului arată īn momentul actual gri spre negru şi asta īn īmprejurarea īn care la noi se scriu romane bune şi foarte bune, iar uneori ajung să se publice şi să fie bine receptate de critică. Publicul cititor īnsă, cel reflectat īn tiraje, e ca şi inexistent şi nici nu se doreşte formarea lui. Nu mai spun ce fel de curaj i-ar trebui unui romancier de vocaţie īntr-un astfel de context pentru a se dedica trup şi suflet scrisului. Căci romanul, spre deosebire de alte genuri literare, cere să i te dedici integral. Romancierul e ca şi mort īntr-un loc precum Romānia, unde literatura a fost constrānsă să devină o īndeletnicire pentru timpul liber, iar editurile şi instituţiile culturale au drept cuvānt de ordine pentru autor că nu se poate trăi din scris, că ceea ce face el nu-i o muncă care poate fi retribuită.


Să revin īnsă la autorii pentru care m-am străduit ca să poată fi publicaţi. Printre ei, un caz special, cu totul sărit din normă, este Cristi Lavin, īn vārstă de patruzeci de ani şi avānd īn manuscris nu mai puţin de şapte romane, vehiculate prin edituri. Personal pun māna-n foc pentru trei din cele şapte romane, pe care le-am citit, dar recomandarea mea n-a reuşit să impresioneze nici un editor, poate unde autorul lor este el īnsuşi un personaj de roman, identificabil cu Ignatius, personajul principal din romanul Conjuraţia imbecililor al lui John Kenedy O’Toole. Are, aşadar, capacitatea de a stārni ilaritatea, antipatia instantanee, prin felul de a relaţiona sau chiar prin simpla prezenţă, salariaţilor editurilor cu care intră īn contact. N-aş greşi prea tare spunānd că īn jurul lui s-a ţesut de-a lungul timpului o conjuraţie, dacă nu neapărat a imbecililor, cu si­guranţă a mediocrilor. Am īnvăţat pe propria-mi piele că mediul nostru literar are o pronunţată tentă ecumenică, care propagă ideea că-i loc sub soare pentru toţi scriitorii, dar se poate vedea cu ochiul liber (un ochi avizat şi bine intenţionat) că-i loc mai cu seamă pentru mediocri. La o adică, mediocrii fac legea şi impun modul de funcţionare al sistemului cultural, care extermină, cum spuneam mai devreme, romancierul ade­vărat, lăsānd spaţiu de manevră imposturii, aşa-zişilor autori normali, care īnţeleg că literatura e o īndeletnicire pentru timpul liber şi īn nici un caz nu se poate trăi din ea. Aşadar, autori precum Cristi Lavin sunt ex­cluşi de la ospăţul aşa-zisei lumi bune a literaturii autohtone. Īn urmă cu un an şi ceva am citit manuscrisul unuia din romanele sale, Cele o sută de crime sau Vikingul roz, care a avut un destin special. L-am propus editurilor Cartea Romānească şi Curtea Veche, dar n-a fost să fie. S-ar cuveni spus aici că trei sferturi din acţiunea Celor o sută de crime se petrece īn Norvegia, unde autorul a trăit un an şi se pare că atmosfera de-acolo i-a hrănit capacităţile vizionare. Unul din personajele sale spune la un moment dat că a omorī un om este, desigur, o crimă, dar lichidarea a o sută de inşi este, fără īndoială, o operă de artă. La cāteva luni doar după ce am luat cunoştinţă de anvergura epică a lui Cristi Lavin şi de caracteristicile psihosomatice ale personajelor sale, īn Norvegia a avut loc acel atentat al unui fiu de diplomat, cu o bombă şi o armă automată, soldat cu aproape o sută de victime īn rāndul populaţiei civile şi revendicāndu-se ca un protest īmpotriva invaziei Islamismului īn Europa Occidentală. Nu e locul aici să povestesc romanul pentru a demonstra, eventual, felul cum interacţionează ficţiunea şi realitatea. De curānd totuşi, acest roman, repet, refuzat de mai multe edituri importante din Romānia, a fost publicat de Editura „Le Present Litteraire”, printr-un gest care a presupus un efort suplimentar din partea editorului Raoul Weiss. Acesta a tradus romanul īn franceză, el īnsuşi fiind scriitor de limbă franceză.


Un scriitor şi un editor francez, aşadar, crede şi mizează pe un romancier pe care edi­turile din Romānia nu s-au ostenit să-l publice nici măcar īn tirajele confidenţiale de o mie de exemplare practicate la noi. Specimenul pe cale de dispariţie, care este romancierul romān, tinde mai nou să se salveze emigrānd, căutāndu-şi obiectul muncii īn străinătate, aidoma altor categorii profesionale – constructori, agricultori, medici, care par, la o adică, să urmeze īndemnul explicit lansat de preşedintele Băsescu cu ceva timp īn urmă: Cui nu-i convine e liber să plece! Se īntāmplă exact ceea ce se doreşte să se īntāmple. Descriind situaţia prezentă, cu referire strictă la literatură, cineva spunea că, pentru anularea identităţii unui popor, este necesar, īn primul rānd, să i se anuleze cultura scrisă. Realitatea pare să-i dea dreptate.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul