Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Fragmentul sau „rucodelia” lui Ioan Pintea

        Adrian G. Romila

Pagini din jurnalul părintelui Pintea am citit întotdeauna cu plăcere, în ultimii ani, prin varii locuri revuistice. Vocaţia sacerdotală şi cea poetică s-au îmbinat fericit cu pasiunea lecturilor diverse şi cu cea a reflecţiilor libere, bine acoperite bibliografic. Nimic anormal, pentru un campion al scrisului de calitate. Mi-a plăcut mereu la autorul minunatei plachete Casa teslarului această libertate a spiritului, prin care a reuşit să rămână în acelaşi timp fidel şi perspectivei ortodoxe, şi competenţelor culturale, în sens larg. Creştinismul părintelui Ioan Pintea l-a moştenit direct pe cel al maestrului său absolut, monahul Nicolae Steinhardt (şi îl urmează, simultan, pe un alt mare slujitor ortodox, mai puţin cunoscut, părintele rus Alexandre Schmemann, faţă de care şi-a recunoscut admiraţia): lipsit de încordare, de false efuziuni, de prejudecăţi clericale, de afirmaţii gratuite şi de închideri sufleteşti. Curajul creştin al mărturisirii s-a manifestat prin sinceritatea opiniei, prin recunoaşterea unor concluzii oblice, prin ieşirea inteligentă dintr-un conformism de breaslă şi, nu chiar pe ultimul loc, prin întrezăriri christice inedite. Toate acestea l-au ajutat pe autor să rămână autentic în ambele ipostaze ale existenţei sale, ca scriitor şi ca preot.


Proximităţi şi mărturisiri (Cartea Românească, 2012) adună câteva piese din puzzle-ul notaţiilor personale, sub o formă fragmentară, nesupusă vreunei tematici anume. Pasajele, de întinderi variate, sunt despărţite prin spaţiu alb şi prin limitele intrinseci ale subiectelor tratate: amintiri (multe cu şi despre Nicolae Steinhardt), comentarii ale cărţilor citite, portrete, scurte reflecţii, formulări aforistice, întâmplări semnificative. Autorul slujeşte cu sârg liturghia, predică, învaţă, se roagă, îşi cercetează turma, dar nu uită că sufletul uman nu are nevoie numai de Scriptură şi de ritual. În solitudinea intelectuală din faţa caietului intim, autorul se plimbă printre cărţile laice cu pasiune, dă verdicte, lămureşte situaţii, face analogii, călătoreşte, cunoaşte oa­meni, locuri şi idei. O întreagă experienţă spirituală se decantează din textele lui Ioan Pintea, una care, deşi este setată creştin, recunoaşte frumuseţea şi adevărul inclusiv acolo unde nu-i neapărat vorba despre Hristos. Autorul îl poate citi pe Unamuno înainte de a sluji acatistul, are în altar un catehism al lui Petru Creţia, e la curent cu publicistica literară, o pomeneşte pe Monica Lovinescu la liturghie, îi admiră pe „catarii” de la Păltiniş, îl compară pe Vattimo cu Clement Romanul, citeşte entuziast pe Matei Călinescu, Oscar Wilde, Kurt Vonnegut, Novalis, T.S. Elliot, Robert Frost, Lev Şestov şi Michel Tournier, critică ipocrizia popească, extinde înţelesurile parabolelor evanghelice, contemplă pitorescul naturii şi rememorează câteva din călătoriile importante. Nu există aproape deloc pa­gini de sfâşiere, de lamentare inutilă, de nihilism umoral, de cârtire maliţioasă. E vorba, probabil, de o responsabilitate a selecţiei, dacă nu de o bunătate structurală: să nu transpară în afară altceva decât sentimentul reconfortant al bucuriei de a trăi, în lume, alături de Hristos, printre oameni, cărţi şi evenimente, pe pragul binecuvântat al Bisericii.


Interesantă e smerenia auctorială, care problematizează însăşi legitimitatea creştină a fragmentului exact atunci când îl cultivă. Notează undeva, amintind de corifei ai fragmentului ca Cioran şi Eliade: „Nu există pic de smerenie în fragment. El, fragmentul, are orgoliul şi încăpăţânarea să afirme – sus şi tare – gânduri şi idei definitive, certitudini şi temeiuri de neclintit, păreri de necontestat. E mereu certăreţ şi cârtitor... Mesajul lui e unul de sorginte fundamentalistă. Fragmentul e în esenţă vicios. Ştiu din propria experienţă ce înseamnă Fragmentul. Jurnalul pe care îl scriu de câţiva ani buni încoace a devenit viciu. Aşadar, îi cunosc Fragmentului toate atributele orgolioase de care e în stare. Cred că fragmentele pe care le aştern aproape zilnic pe hârtie au devenit, deja, preafrumoasele sirene ale păcatului. Nu-mi rămâne decât să mă rog smerit şi să strig din inimă: Doamne, iartă-mă!”. Spovedania de scriitor, vicios intratabil al fragmentului, e însoţită, paradoxal, în alt loc, de recunoaşterea unei alte valenţe a genului, aceea de efort duhov­nicesc, similar celui al „personajelor” din Pateric. „Îi citesc Violetei câteva fragmente din Caietul Parohial. Îmi spune că însemnările mele seamănă cu nişte «împletituri». Stau puţin pe gânduri. Îi dau dreptate. Aşa este. Sfinţii pustiei făceau şi ei împletituri. Împleteau coşuri. Lucrul mâinilor. «Rucodelie», îi spuneau.” Nobil viciu şi golit (constant, programatic) de mofturi intelectualiste şi de aroganţe teologic-filozofarde, „rucodelia” lui Ioan Pintea îi ţine treaz apetitul cultural şi-i antrenează modestia de veritabil slujitor al Domnului. Caracterul compozit al însemnărilor fragmentare, precum împletirea funiilor sau a vergilor de la coşurile pustnicilor, reuneşte în textele unui singur autor multitudinea de prezenţe spirituale ale unui Dumnezeu care se dăruieşte în toate aspectele lumii. Hristos e la fel de viu în Jertfa euharistică din liturghia ortodoxă ca şi în poiana din jurul bisericii de parohie, în oamenii remarcabili cu care vorbeşte preotul sau în operele de artă care i-au plăcut. Şi dacă impulsul unei recunoaşteri e împotriva unui fals bun-simţ clerical, autorul recunoaşte, curajos, explicându-se convingător, de fiecare dată.


De preoţi ca Ioan Pintea ar avea mai multă nevoie lumea intelectuală de la noi, tot atâta cât ar avea nevoie şi lumea clericală. În ciuda zădărniciei aparente a practicii scrisului oficial (notează autorul: „Citesc enorm. Scriu puţin. Citesc din ce în ce mai mult. Scriu din ce în ce mai puţin. Simptome de zădărnicie”) sau poate tocmai de aceea. „Rucodelia” părintelui Pintea va fi mereu binevenită şi folositoare şi pentru cei din preajma lui Hristos, şi pentru cei mai de departe.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul