Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Să cobori din lumea de sus...

        Andrea Hedeş

„Văd deja locul unde am să cad în lume. Şi văd lumea. Şi ea nu mă fericeşte./ Deşi e frumoasă, numai Dumnezeu ştie cât de frumoasă. Şi fioroasă,/ căci este sub lună. În ea există întotdeauna o femeie. Este întotdeauna o femeie care se zbate în chinurile naşterii/ şi una la câmp, care şade pe-o piatră tocită şi ascute o coasă veche/ de-o altă piatră.” Sunt versuri coborâte din lumea de sus în Două­sprezece cîntece înaintea naşterii (Mihail Gălăţanu, Editura Cartea Româ­neas­că, 2012), iar acest volum închide Trilogia naşterii, începută cu Burta Înstelată (2004) şi continuată cu Poeme amniotice (2007). „El, parte geamănă din ele, ar trebui să fie miezul, chintesenţă”, precizează autorul. Şi cu toate că Mihail Gălăţanu vorbeşte, mai bine zis, cântă despre neobrăzarea, trufia, umilinţa de a cânta despre naştere, trebuie înţeleasă naşterea în cheia oferită de poet, care se revendică de la un model redutabil, 11 elegii de Nichita Stănescu. Cele Douăsprezece cîntece înaintea naşterii sunt douăsprezece cântece funerare, sunt cele douăsprezece ceasuri înaintea morţii, sunt douăsprezece cântece de leagăn pe care şi le cântă Nenăscutul înaintea Marii Treceri, lunecarea spere viaţă echivalând cu lunecarea în moarte, cu pierderea eternităţii şi a repaosului pentru efemeritatea dureroasă şi plină de zbucium a clipei. Douăsprezece incantaţii îngânate de cel ce încă nu e şi nici nu vrea să fie sau douăsprezece Cântece ale Zorilor, pe care el, Nenăscutul, şi le cântă singur, prins între lumi, înainte de coborârea prin jgheabul strâmt al naşterii.


Cele douăsprezece cântece, sunt, în fapt, plânsul celui Nenăscut, celui care nu vrea să vină pe lumea aceasta. Mihail Gălăţanu dezvoltă liric ideea „acestei istorisiri, singulară în spaţiul folcloristicii europene” (Mircea Muthu, Maria Muthu, Făt-Frumos şi „vremea uitată”), „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte: Ne amintim, iată, că «mai înainte de a veni ceasul naşterii, copilul se pune pe un plâns, de n-a putut nici un vraci să-l împace». Probabil că nu forţăm nota dacă vedem în pruncul deocamdată nenăscut prima ilustrare antologică a increatului în cultura românească. Fătul certifică existenţa virtuală, dar şi presentimentul – prin plâns – al maculării, o dată cu naşterea efectivă” (Făt-Frumos şi „vremea uitată”). Dar, dacă anamnesis-ul feciorului de împărat se declan­şează abia la vederea decrepitelor curţi împărăteşti, Făt-ul Nenăscut al lui Mihail Gălăţanu nu are doar presentimentul maculării, ci, aflat în Lumea Ideilor, îmbibându-se de ele, este Omniscient, „oricum,/ plângem moartea/ cu naşterea noastră; voi vieţui – şi voi plânge, voi bea mult, la urmă, voi duce paharul de cucută la gură/ şi mă voi tângui şi mă voi frânge/ şi-mi voi face iluzii”; de aceea cunoaşterea ca reamintire nu mai este necesară, el nu doar că se ştie ca fiind o verigă din lanţul celor care au venit şi al celor care urmează să vină în Valea Plângerii, în minunata şi înspăimântătoarea Lume de Dincolo, în fapt, lumea, realitatea noastră, aflată sub dominaţia Crăiesei Amăgirilor, făcând viaţa o plimbare prin Grădinile Amăgirii. Adevărata tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, în care vremea este uitată, se află sub cerul burţii înstelate, în plin paradis amniotic... Şi totuşi, chiar posedând această omniscienţă, Cel Nenăscut alege să se nas­că: „Am fost de acord să mă nasc. (...)Ademenit/ Convins. Momit. Înşelat. Plin de speranţe. (...) Am o şansă să fiu mântuit. Mama mea m-a chemat pe nume. Numele m-a smuls din nemişcare”. Şi asta deoarece, aşa cum afirma C. Noica: „Vlăstarul omenesc nu poate rămâne peste măsură de mult în «vremea uitată». El vrea să vremuiască. Vrea timpul rostitor, amintitor, dacă nu, măcar timpul rotitor, oricare timp, dar nu poate îndura ne-timpul”. Fătul Nenăscut, deci încă nedevenit Făt-Frumos, al lui Mihail Gălăţanu nu este un „Hyperion invers”, cu o expresie a lui Mircea Anghelescu, ci un Hyperion în haină postmodernă şi care alege naşterea, respectiv lumea şi viaţa, vremuirea, de dragul, de dorul, de durerea Mamei. De aceea cele Douăsprezece cîntece dinaintea naşterii sunt şi nişte cântece doinite, doine de dragoste de mamă.


Cântecele acestei dies irae, dies illa, ziua în care trebuie să cobori din lumea de sus, surprind toate foşnetele aripilor morţii: „Am murit câte-n stele şi-n lună./ Am murit câte-n lună şi-n soare”. Trezirea din requiem aeternam et lux perpetua este laitmotiv-ul volumului, la chemarea mamei ori la cântecul de sirenă al lumii. Mihail Gălăţanu tratează însă, dintr-o perspectivă inedită, problema nenăscutului care nu cedează tentaţiei de a se naşte (de altfel, poetul mărturiseşte că pe parcursul a mai mulţi ani s-a apropiat de „această temă poetică unică, uriaşă, inepuizabilă şi dragă inimii mele: cea a nenăscutului care nu vrea să se nască. Viaţa de nenăscut este un teren cât se poate de virgin”), valorificând perspectiva diferită de percepere a realităţii a fiecărei lumi în parte, astfel, dacă pentru nenăscutul care refuză condiţia umană cântecul mamei pentru pruncul său pierdut în eternitate este un cântec de leagăn, pentru mamă acesta este bocet, filonul popular este reinterpretat într-o manieră profundă, de o concizie elegantă şi upgradare la timpuri care nu denaturează nimic din sursa primară, iar conjugarea cântecului de leagăn cu bocetul, nu doar la nivelul ma­nierismului, al tehnicii, dar şi la cel al melodiei interioare a versului şi mai ales a ideii şi a lirismului, căci este vorba de poezie aici, iar Mihail Gălăţanu face nu doar un exerciţiu stilistic, dar un act de virtuozitate, face ca poezia să nu înceteze nici o clipă, fără măcar o poticnire, de a fi poezie, în ciuda angrenajului, ori arsenalului?, aflat în spatele versului.


Cele Douăsprezece cîntece înaintea naşterii sunt cele douăsprezece ceasuri îna­intea morţii, cântece de leagăn, cântece ale zorilor, bocete, doine, elegii, organizate, orchestrate sub forma unei Misa pro defunctis, o liturghie la care cititorul este invitat să îşi amintească: „orice cîntec e amar înaintea naşterii”...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul