Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Neodihna cuvintelor

        Gheorghe Istrate

Cu acest nou volum, Fără tihnă, Editura Cheiron, 2012, lirica Honorinei Ina Chitic începe a se împlini substanţial, recenta apariţie descoperind o nouă faţă a creaţiei sale, cea a disciplinarităţii, a singurătăţii şi a tristeţilor sale. Poet – înnăscut, fără mască, dna Chitic suie fără tihnă (sintagma îi aparţine) pe o altă scală fermă a versului total, al deplinului echilibru concentrat în ecoul lirismului personal. După câteva cărţi aşezate direct în limba suedeză, trecute prin filtrele unor condeie locale ascuţite (de exemplu, dna Inger Johansson, traducătoarea lui M. Cărtărescu), şi altele cinci-şase în limba română, poezia dnei Honorina Ina Chitic s-a substanţializat. Acum, frunzişul de odinioară s-a rărit, toamna s-a rotunjit în rod, esenţele s-au cristalizat. Tihna e un simbol cu multiple valenţe, fiecare găsindu-şi o nu­anţă seducătoare aproape în fiecare vers de o deplină concizie. De aceea, volumul se concentrează pe o cantitate mică de cuvinte, sentenţioase, stenice, cuvinte cu lacrimi în ochi, uneori de un tragism crispat-surâzător.


Fără tihnă pare un tratat de morală-umorală, auto-propulsatoriu, ca nişte grăunţe de polen suspendate. E vorba aici de o terapie robustă a salvării fiinţei atacate de microbii sociali ori ai timpului neiertător. Poezia autoarei încă mai trădează resurse secrete pentru un viitor apropiat. Şi o mai felicit pentru un fapt de onoare: deşi depărtată de câteva decenii de graiul nostru, lirica sa păstrează încă proprietatea limbii române cu întreaga ei suculenţă nativă şi intelectivă.


După cum vom vedea, poeta şi-a subdivizat cu inteligenţă materia acestei plachete, extrăgând şapte încrengături înrudite din întreaga magmă a arborelui cărţii. Până şi subtitlurile lor confirmă, ca o cortină generoasă şi permanent deschisă, neodihna sincerităţii, neodihna cuvintelor, dezvăluind, ca în nişte şapte mici drame, adevăratele convulsii ale poetului ce îşi poartă cu demnitate singurătatea şi veghea până la capăt. Le vom concentra, succesiv, în una-două fraze pentru fiecare ciclu:


1. GLASUL ADEVĂRULUI. Captivă în înţelepciunea vârstei sale, dna H.I.C. ne atrage în cercul gravitaţional al esenţelor, cu benefice înţelesuri antice. De aici decurge şi epurarea metaforelor colorate şi inutile. Cu­vintele au schelet, s-au verticalizat precum proverbele populare: amfore ale adevărului.


2. FRÂNTURI DE GÂNDURI. Citez poezia: O lacrimă – un zâmbet: „O lacrimă/ însoţind durerea/ ca o picătură de sânge/ pornită din craterul unei răni./ Un zâmbet/ după lacrimă/ e ca un/ curcubeu/ după ploaie”. Iată cât optimism poate ascunde durerea în cazul acestei poete imprevizibile. Sau cea intitulată simplu Pisica: „Eu nu sunt bună/ la citit/ şi nici la/ a răspunde la telefon./ Dacă vreţi să comunicăm, trăgeţi-mă de coadă!/ semnează/ Pisica din România”.


3. ATRIBUTE UMANE. Esenţa acestui ciclu este următoarea: fiinţa poetului luptă continuu – fie în tranşee mici, fie în tranşee mari – aceste orbite absorbante. Tot gropi ale destinului, ale morţii sunt toate.


4. ETAPE DE VIAŢĂ. Clepsidra existenţei, întoarsă, din care se prelinge nisipul cel mai fin, nezgrumţuros: înţelepciunea senectuţii.


5. ÎNSTRĂINAŢII. Contradicţiile fiinţei fără o ţară anume. Omul cu toate rădăcinile despicate în soluri diferite. Dilema emigrantului-imigrant, dureroasă (secetoasă) chiar şi pe vreme de ploaie. Aripa ruptă a poetului este dorul de acasă. Acasa dnei Honorina Ina Chitic este ţara-mumă, cu toate defectele ei istorice.


6. CONFESIUNI. Singurătatea însângerată ca o paradoxală atracţie pentru spinii de pe ramura trandafirului. Acest segment de volum e un tratat despre tristeţe şi neîmplinire. Înţelept spus: „Ce frumos plâng actriţele!”...


7. PRIETENIE. Strigăt în pustiu după Celălalt, după alter-ego.
Concluzionez cu poemul Diagnostic greşit: „Când e de plâns/ eu plâng/ precum o mare/ năvălind/ peste uscat./ Am consultat un psiholog/ în speranţa/ unei ameliorări./ Acesta m-a trimis/ la oftalmolog./ Credea că plâng cu ochii”. Extraordinar final homeric! Doamnă Honorina Ina Chi­tic: mergeţi mai departe, fără tihnă!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul