Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Revanşa teoreticianului

        Ioan Groşan

Cānd am răsfoit prima oară cartea lui Ioan Marchiş (Simbolica artelor non-verbale, Ed. Ethnologica, 2011), am avut un sentiment de contrarietate: nu mi-l imaginam pe autor, un incurabil bon-viveur, un mini-Falstaff organizānd cu fast şi generozitate serile şi nopţile bahico-poetice din tabăra de creaţie de la Ocoliş, Maramureş (pe unde au trecut īn – vai! – ultimele lor peripluri Augustin Frăţilă şi Constantin Stan), nu mi-l imaginam, aşadar, ca pe un şoarece de bibliotecă ronţăind texte dificile şi, cel puţin pentru mine, cam indigeste din Saussure, Dilthey, Gadamer etc., etc. Ce-i drept, īn intervenţiile şi comentariile sale pe marginea textelor citite la Ocoliş se īntrevedea o solidă armătură teoretică, īnsă eu īl aveam īn minte pe un practician de frunte al sculp­turii romāneşti (ansamblul monumental Bogdan Vodă, Arcul solar de la Baia-Mare, Pintea Viteazul ş.a.m.d.), nu pe un teoretician al ei. Īn această a doua privinţă, cartea īnsă mă contrazice pe deplin şi benefic.


Conceput iniţial ca lucrare de doctorat, sub īndrumarea super-exigentei Marta Petreu, studiul e structurat īn patru părţi: Semn şi Simbol; Hermeneutică simbologică; Aplicaţii hermeneutice; Concluzii, urmate de o secţiune de Anexe unde sunt ilustrate cu desene şi reproduceri plastice toate demonstraţiile. Primele două secţiuni sunt definiri şi limpeziri sobre (cu Marta Petreu nu te joci!) ale conceptelor utilizate; ca să fiu sincer, mărturisesc că pe mine m-au interesat mai mult aplicaţiile lor şi se vede că aici Ioan Marchiş se simte mai īn largul său, că-şi „dă drumul”, cum se zice, originalitatea şi expresivitatea interpretărilor cucerindu-l pe cititor. Paginile despre Brāncuşi ori despre Poarta maramureşeană prind deseori accente de-a dreptul cioraniene. Dau un singur exemplu: „Poarta este simbol al ambiguităţii fecunde īn care contrariile coincid. Poarta oferă reconfortarea pentru că defineşte un sens īmbogăţit de convieţuirea con­trariilor, oficiind trecerea, oferind ritualul complet al recuperării. (...) Acest spaţiu concentrat al Porţii īntārzie paşii noştri īn cumpăna trecerii obligānd timpul să se di­la­te pentru a oferi posibilitatea de a alege. Căci aflaţi īn poarta cu patru stālpi, nu suntem nici īnăuntru, nici īn afară, secunda trecerii dilatāndu-se dă posibilitatea reīntoarcerii, a eventualei corectări a intenţiei. (...) Nu din lipsă de curaj, de teama lumii de partea cealaltă a porţii, īntārziem īn Poar­tă, ci din nevoia de īmpărtăşire, din ambiguitatea dătătoare de metafizică (...). Căci ce altceva este Poarta decāt simbolul omului īn consens cu cosmosul, căci ce altceva e acoperişul ei decāt cerul, iar pragul – pămāntul? Omul o sfinţeşte şi se lasă sfinţit de ea”.


Pentru oricine va studia de-acum īnainte simbolistica formelor plastice arhaice din nordul Transilvaniei cartea lui Ioan Marchiş va fi una de căpătāi. Acribia teoreticianului şi-a luat o surprinzătoare revanşă asupra farmecului bon-viveur-ului. Dar meciul, īn opinia mea, continuă...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul